La peste 22 de ani dupa ce Tommy Lee si Pamela Anderson s-au despartit, mariajul lor vijelios ramane un subiect interesant, ce va fi transformat intr-un serial biografic.
Lily James a acceptat sa o interpreteze pe tanara Pamela Anderson, a carei imagine de vedeta a serialului „Baywatch” a fost patata de difuzarea unei casete video cu o scena de sex intre ea si fostul ei sot, Tommy Lee.
Vezi această postare pe Instagram
Miniseria realizata de Hulu se va numi „Pam&Tommy” si este in lucru de doi ani, dar rolurile principale au fost abia acum atribuite, anunta Glamour.
Publicatia mai scrie ca actorul de comedie Seth Rogan va juca rolul barbatului acuzat ca a sustras caseta video cu scena de sex si a difuzat-o la scurt timp dupa ce Pamela s-a casatorit cu bateristul trupei rock Mötley Crüe, acum 25 de ani.
Inregistrarea privata a fost facuta in timp ce Pamela si Tommy se aflau in luna de miere, dar a fost furata din casa lor si a ajuns pe internet.
Pamela si Tommy au dat in judecata compania Internet Entertainment Group si au ajuns la o intelegere secreta. La scurt timp dupa aceea, imaginile video au fost difuzate din nou, de aceasta data gratis.
O relatie ametitoare
Unul dintre cele mai pitoresti cupluri de la Hollywood, Pamela Anderson si Tommy Lee s-au casatorit in 1995, la doar trei zile dupa ce s-au cunoscut, iar relatia lor tumultuoasa a facut deliciul presei de scandal timp de 11 ani. Cei doi au divortat in 1998 si s-au impacat si despartit de mai multe ori. Ei au doi copii impreuna.
Miniseria va urmari povestea lor de dragoste de la inceput si chiar daca fostul cuplu nu a fost implicat in acest proiect, cei doi au aflat ca se va face un serial despre ei, scrie Glamour.
Sebastian Stan, prima colaborare cu Lily James
Craig Gillespie va fi regizorul acestei productii. Actorul de origine romana Sebastian Stan a mai lucrat cu Gillespie la filmul „I, Tonya”, dar va fi prima oara cand va lucra cu Lily James intr-un rol romantic. El a mai jucat in productiile de televiziune „Kings” si „Once Upon a Time”, precum si in filmele „Captain America: The Winter Soldier”, „Captain America: Civil War”, „Avengers: Infinity War”, „The Devil All the Time” si „Destroyer”.
Actrita engleza revine intr-un serial dupa ce in 2016 a jucat in „War & Peace”. Ea a mai jucat in lungmetrajele „Cinderella”, „Darkest Hour”, „Mamma Mia! Here We Go Again” si „Rebecca”.
Lily James se afla actualmente la Londra, unde filmeaza pentru comedia romantica „What’s Love Got To Do With It” cu Shazad Latif, starul din „Star Trek: Discovery”.
Foto: Instagram/Lily James.