10 cele mai bune parfumuri ale anului

1
De Teodora Tirca
24 dec. 2020

Gasirea parfumului-semnatura este comparabila cu gasirea partenerului ideal pentru tine: uneori nu stii ce cauti pana nu il intalnesti.

Insa asta nu inseamna ca nu trebuie sa-ti setezi niste standarde. Poate ca vrei sa creeze o anumita atmosfera, sa-ti dea o stare anume sau sa-ti aminteasca de ceva frumos. Poate vrei ca aroma sa sa te faca sa te simti invincibila, sexy sau pur si simplu feminina. Poate ca notele care tie iti fac inima sa tresalte sunt „curate”, fresh si florale sau, dimpotriva, sunt picante si senzuale.

Din fericire, maestrii parfumieri ti-au facut misiunea mult mai usoara. Ai atatea optiuni la dispozitie, incat nu trebuie sa te multumesti cu mai putin decat perfectiunea. In 2020, parfumurile de mai jos au facut valuri pentru aromele lor complexe, dar si pentru performantele in ce priveste persistenta.

Eight & Bob Champs De Provence

EDP 100 ml, unisex, 725 lei, notino.ro

Imagineaza-ti ca te afli intr-un sat mic din Franta, situat pe un deal inflorit, iar aerul este indulcit de aroma florilor de camp si fructelor proaspat culese. Baza de mosc este perfecta pentru a crea o aroma complexa ce satisface ambele sexe. Acest parfum iti va da o stare de spirit pe care vei dori sa o experimentezi in fiecare zi.

Idôle Eau de Parfum

EDP 50 ml, 300 lei, redus de la 405 lei, notino.ro

Cu Zendaya ca imagine reprezentativa a parfumului, Idôle de la Lancome este o explozie visatoare de note floarale fresh, precum trandafirul si iasomia, care iti confera o feminitate aparte si te transporta intr-un univers ideal.

MEMO Paris Irish Leather Eau de Parfum

EDP 75 ml, unisex, 1.163 lei, notino.ro

Acest parfum voluptos combina note autumnale de lemn cu chihlimbar, salvie, ienupar si piele. Inspirat de radacinile irlandeze ale cofondatorului MEMO, John Molloy, acesta este un parfum unic, unisex, ce creeaza o atmosfera sofisticata si in acelasi timp reconfortanta.

Jo Malone Wood Sage & Sea Salt

Apa de colonie, 100 ml, 565 lei, douglas.ro

Un blend unisex ce iti va aminti de o plimbare pe malul marii in luna noiembrie. Este subtil, insa complex in acelasi timp, iar notele lemnoase, impreuna cu salvia, creeaza o baza care te echilibreaza mental.

Dune By Christian Dior Eau De Toilette

EDT 100 ml, 612 lei, sephora.ro

„Un parfum oceanic, creat in armonie cu natura, acest acord luminos, proaspat si subtil surprinde privelistea in care cerul intalneste marea intr-un buchet oceanic si floral. Invaluitor, clar si senzual”, il descriu cei de la Dior. In viziunea parfumierului, „Dune este un parfum armonios care echilibreaza perfect toate ingredientele din compozitia sa”.

Carolina Herrera Good Girl Eau de Perfume

EDP 50 ml, 455 lei, notino.ro

Aroma sa incepe fresh si surprinzator, cu note florale de iasomie, insa devine rapid „intunecat” si seducator, datorita notelor de cafea si cacao. Iti trezeste toate simturile si e perfect pentru o noapte salbatica in oras sau… acasa.

Diptyque Philosykos Eau de Toilette

EDT 50 ml, unisex, 359 lei, notino.ro

Lumanarile lor sunt deja un must-have luxos, dar Diptyque produce si parfumuri de inalta calitate, cu arome irezistibile. Favoritul meu personal este acest parfum cu smochine lemnoase, note de piper si note verzi, proapete. Inspirat de smochinul grecesc, acest parfum iti va aminti de plenitudinea naturii – bogat, luminos si delicios.

Tom Ford Tobacco Vanille

EDP 30 ml, 630 lei, sephora.ro

„Parfumul Tobacco Vanille este impregnat cu o nota orientala, care, in combinatie cu esentele opulente de frunze de tabac, emana o savoare condimentata si aromata. Nota de mijloc a parfumului dezvaluie samburii cremosi de tonka, florile de tabac, vanilia si cacao. Evolutia palpitanta a parfumului se incheie intr-un acord de fructe uscate, intensificate de esentele lemnoase si dulci”, spun cei de la Tom Ford.

Viktor&Rolf Flowerbomb

EDP 30 ml, 249 lei, redus de la 304 lei, notino.ro

Acest parfum feminin, proaspat si senzual iti va aminti de un apus de vara. Cu orhidee, paciuli, frunze de ceai, iasomie si trandafir, Flowerbomb este ca un buchet optimist pe care il vei purta cu tine oriunde mergi.

Byredo Bal d’Afrique Eau de Parfum

EDP 50 ml, unisex, 569 lei, notino.ro

Parfumierul Ben Gorham il descrie ca pe o scrisoare de dragoste pentru Africa. Acest amestec are o profunzime aparent nesfarsita, cu note de vetiver, lemn, galbenele, bergamot si lamaie. O alegere somptuoasa, eleganta.

Foto: Instagram/@getwashedashore