5 pulovere in stil frantuzesc care te vor face sa te simti chic pana la primavara

1
De Teodora Tirca
31 ian. 2021

Puloverele stil cardigan, cu nasturi, au revenit in trend si evoca feminitatea femeilor de pe strazile Parisului. Sunt perfecte pentru lunile racoroase si confera farmec jeansilor de zi cu zi.

Oricat de mult mi-ar placea sa afirm contrariul, adevarul e ca pandemia mi-a dat peste cap planurile de a ma imbraca dragut in fiecare zi. Am petrecut mai mult timp acasa si, din pacate, am ales confortul absolut in locul tinutelor feminine. Stii tu: pantalonii de trening si hanoracul calduros. Ba mai mult decat atat, mi s-a pus pata pe niste item-uri confortabile anume, pe care le-am purtat continuu si de care abia reuseam sa ma despart in zilele in care trebuia sa le pun la spalat.

Insa a trecut un an intreg de confort absolut, iar acesta a devenit la un moment dat toxic. A inceput sa-mi afecteze imaginea de sine, relatia cu propria feminitate si chiar alegerile culinare – atunci cand stai in pantaloni de trening, cu parul prins intr-un coc neglijent, parca e mai usor sa comanzi pizza si paste decat sa-ti prepari broccoli la abur.

Mi-am dat seama ca trebuie sa fac o schimbare.

Cateva piese vestimentare feminine mi-au venit ajutor si m-au ajutat sa reiau contactul cu latura mea indragostita de frumusete si feminitate. Una dintre acestea a fost puloverul-cardigan in stil frantuzesc, care are un aer „scump” si etern feminin.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Rouje Paris (@rouje)

Iata care sunt preferatele mele si cum sa le porti pentru o tinuta chic:

1. Cropped, in culori neutre

99,90 lei, stradivarius.com/ro

Stilul cropped arata modern si iti pune in valoare talia, mai ales daca il porti cu pantaloni sau fuste cu talie inalta. Nuantele neutre precum aceasta se potrivesc cu orice si arata „scump” si classy – de aceea frantuzoaicele le au mereu in garderoba.

2. Nuante pastelate

29,90 lei, redus de la 59,90 lei, stradivarius.com/ro

Acest model este delicat, iti pune in valoare liniile corpului, in timp ce nuanta pastelata aduce un pic de culoare in garderoba ta – este piesa perfecta pentru tranzitia catre primavara! Imi imaginez acest pulover-cardigan combinat cu jeansi, dar si cu item-uri mai feminine, precum fusta midi din satin/matase.

3. Cu motive florale

901 lei, rouje.com

Ok, acest model este foarte scump, insa daca iti doresti o piesa din materiale de calitate, pe care sa o porti o viata, atunci iti recomand Rouje. Fondatoarea este de origine franceza si toate piesele ei sunt stilate, autentice si etern feminine. Acest cardigan cu model floral va fi piesa de rezistenta in garderoba ta de iarna/primavara, si poate fi combinat atat cu pantaloni, cat si cu fuste – ba chiar il poti purta si peste o rochie in zilele friguroase.

4. Stil polo, cu guler

99,90 lei, bershka.com

Modelul cu guler si maneci cu volanase subtile este simplu si feminin, adica exact estetica pe care frantuzoaicele o iubesc. Si acesta poate fi purtat cu orice, inclusiv cu piese mai indraznete, care sa-i puna in valoare delicatetea.

5. Cu decolteu in V

129,90 lei, bershka.com

Decolteul dramatic este si el in trend acum, mai ales cand vine vorba despre puloverele-cardigan. Este perfect, pentru ca iti da libertatea de a-ti pune in valoare bijuteriile, dar si de a-l purta cu un maieu satinat cu dantela, care sa dea un aer misterios si sexy tinutei.

Foto: Instagram/@annabellefleur