Fanii cantaretei Britney Spears o sprijina dupa lansarea noului documentar, „Framing Britney Spears”, care analizeaza detaliile luptei sale pentru independenta financiara, dar si felul in care sanatatea ei mentala a fost afectata de faima, tabloide nemiloase si perspectiva sexista a publicului.
Tatal cantaretei, Jamie Spears, a fost numit de instanta tutorele averii ei timp de 12 ani, dupa ce artista a dat semne ca ar avea probleme de sanatate mentala, pentru care a fost spitalizata in 2008. Acest statut ii permite lui Jamie Spears sa ia decizii cu privire la persoana si banii ei, chiar daca intre timp artista si-a rezolvat problemele. Tutoratul trebuia sa fie o solutie temporara, insa dupa 12 ani, Britney inca nu si-a recuperat independenta financiara asupra banilor pe care ea insasi i-a facut de-a lungul carierei.
A venit momentul sa decida singura
Dupa premiera documentarului realizat de cotidianul New York Times si difuzat de platforma Hulu, cei care l-au urmarit, celebritati si simpli admiratori, solicita incetarea controlului asupra vietii si averii artistei. Sustinatorii miscarii #FreeBritney considera ca a venit momentul ca Spears sa poata decide singura pentru ea.
Vezi această postare pe Instagram
Sarah Jessica Parker, Kacey Musgraves si Miley Cyrus s-au numarat printre vedetele care si-au exprimat sprijinul pentru Britney.
„Framing Britney Spears” prezinta ascensiunea artistei, de la statutul de talent provenind dintr-un orasel mic, la cel de superstar mondial si de tinta a tabloidelor si culturii misogine, scrie Harper’s Bazaar. Imaginile din arhiva o arata pe Britney dand primele interviuri, in care era intrebata obsesiv despre chestiuni intime, precum virginitatea sa.
Dupa acest documentar, alte vedete si fani ai artistei au ajuns la concluzia ca fiecare dintre noi poarta o vina pentru traumele prin care ea a trecut. La urma urmei, cu totii ne-am hranit ani la rand cu stirile sexiste despre ea. „Cu totii suntem vinovati. Britney, ne cerem iertare” – asa au sunat mesajele de pe Twitter si Instagram.
Victima preferata a tabloidelor
Dupa despartirea de Justin Timberlake, Britney a fost „devorata” de presa tabloida care a acuzat-o de infidelitate.
Inainte ca problemele ei de sanatate mentala sa se acutizeze, fiind dezbatute in public, Spears a fost criticata dur pentru diverse gesturi – s-a ras pe cap, a lovit cu umbrela masina unui paparazzi si a fost spitalizata de mai multe ori.
Perceptia ei publica nu s-a imbunatatit nici dupa casatoria cu Kevin Federline si venirea pe lume a copiilor ei, fiind prezentata ca o mama denaturata pentru ca ii tinea in poala in timp ce conducea masina, iar alta data s-a impiedicat in timp ce isi tinea copilul in brate.
Cea mai mare dorinta pe care Britney Spears o are pentru 2021
Autorii documentarului au precizat ca au incercat sa obtina pozitia vedetei despre acest material, dar nu se stie daca ea a primit mesajele, intrucat se afla in continuare sub tutela. Nici parintii, sora si avocatii implicati in chestiunea tutelei nu au raspuns la solicitarile de a da interviuri pentru aceasta productie.
Vezi această postare pe Instagram
Reactia vedetei dupa aparitia filmului
Unii dintre fanii lui Spears cred ca aceasta a fost obligata sa accepte aranjamentul tutelei si au lansat in 2019 campania #FreeBritney. Ea nu a mai urcat pe scena de la inceputul acelui an.
Singura reactie a artistei a venit in aceasta saptamana. Britney Spears si-a asigurat fanii ca in ultimele luni s-a bucurat de lucrurile esentiale din viata si le-a multumit pentru sustinerea coplesitoare.
In august 2020, Britney Spears s-a adresat unui tribunal din California, cerand sa nu fie repusa sub tutela tatalui ei. In noiembrie, ea a pierdut incercarea legala de a obtine acest lucru. Judecatorul a spus ca va lua in considerare noi solicitari pentru suspendarea sau inlaturarea tutelei. Urmatoarea infatisare in instanta va avea loc pe 21 februarie.
Foto: PR.