Justin Timberlake si-a cerut scuze public pentru felul in care s-a comportat cu Britney Spears si Janet Jackson

1
De Maria Constantin
17 feb. 2021

Jessica Biel, sotia lui, a lasat un comentariu la mesajul in care el le cerea scuze cantaretelor Britney Spears si Janet Jackson.

Documentarul „Framing Britney Spears”, lansat in aceasta luna de cotidianul american The New York Times, a starnit numeroase reactii. Fanii au creat hashtag-ul #WeAreSorryBritney pe retelele de socializare, prezentand dovezi ca mass-media si oamenii au tratat-o gresit pe Spears de-a lungul anilor. Iar Justin Timberlake a fost unul dintre acesti oameni.

Spears si Timberlake au avut o relatie, din 1999 pana in 2002, iar despartirea lor a fost amplu dezbatuta in presa. Timberlake este criticat acum pentru ca a raspandit o poveste despre infidelitatea fostei sale iubite, invinovatind-o pentru ruptura lor, scrie Harper’s Bazaar.

In plus, el are la activ controversatul gest din recitalul de la Super Bowl 2004, cand a tras de haina cantaretei Janet Jackson, dezvaluindu-i un san in direct, fara sa-i ia, insa, apararea cand ea a fost criticata pentru acel incident.

Scuze pentru trecut

Timberlake si-a cerut scuze recent pe Instagram pentru aceste doua episoade controversate. Mesajul lui a primit numeroase aprecieri, iar sotia sa, actrita Jessica Biel, il sustine. „Te iubesc”, a scris ea, adaugand o inimioara rosie.

„Am vazut mesajele, tagurile, comentariile si ingrijorarile si vreau sa raspund. Imi pare foarte rau pentru momentele din viata mea in care actiunile mele au contribuit la aceasta problema, cand am spus ceva gresit sau cand nu am sustinut ceea ce era corect. Imi dau seama ca am dat gres in aceste momente si in multe altele si am beneficiat de pe urma unui sistem care sustine misoginismul si rasismul”, a scris el.

„Mentionez ca vreau sa le cer scuze lui Britney Spears si Janet Jackson, fiecareia in parte, pentru ca imi pasa de ele, le respect pe aceste femei si pentru ca stiu ca am gresit”, a subliniat artistul.

Un sistem gresit

„Ma simt, de asemenea, obligat sa le raspund pentru ca oricine e implicat in asa ceva merita mai mult si, cel mai important, pentru ca este o discutie mai ampla pe care imi doresc din toata inima sa o abordez si sa o dezvolt… Industria e viciata. Ii pune pe barbati, in special pe barbatii albi, in pozitii de succes. Asa e conceputa. Ca barbat aflat intr-o pozitie privilegiata, trebuie sa vorbesc despre asta. Din cauza ignorantei mele, nu am recunoscut asta desi se intampla in viata mea, dar nu vreau sa mai am de castigat din eliminarea altora”, a continuat Timberlake.

Documentarul „Framing Britney Spears” scoate la iveala traumele prin care a trecut artista – Fanii se simt vinovati

„Nu am fost perfect in gestionarea acestor lucruri in cariera mea. Stiu ca aceste scuze sunt primul pas si nu iarta trecutul. Vreau sa-mi asum responsabilitatea pentru greselile mele, dar si sa fac parte dintr-o lume careia ii pasa si ofera sprijin”, a mai scris el.

Starul si-a incheiat mesajul promitand ca se va schimba: „Imi pasa enorm de situatia oamenilor pe care ii iubesc si pe care i-am iubit”, a scris el, referindu-se la Britney Spears. „Pot sa ma descurc mai bine si o voi face mai bine”, a adaugat el.

Foto: Instagram/@justintimberlake