5 incurajari mai utile si mai reconfortante decat „Esti puternica, poti s-o faci!”

1
De Irina Constantin
11 apr. 2021

A fi puternica nu este totul. Uneori, ai nevoie sa auzi altceva pentru a trece mai usor prin momente grele.

Cand o persoana draga sufera si trece prin clipe dificile, avem tendinta sa ii reamintim cat de puternica este. Intentiile noastre sunt bune, insa efectele acestei replici nu sunt intotdeauna cele pe care le intuim noi.

A-i spune cuiva ca este puternic este, uneori, ca si cum i-ai spune ca are deja toate resursele necesare, asa ca trebuie sa treaca pe cont propriu prin greutati. Un gand nu tocmai reconfortant, nu-i asa?

Iata cum sa iti incurajezi prietena cu adevarat atunci cand are nevoie de o vorba buna!

1. „Te poti baza pe mine”

Nimic nu este mai placut decat sa auzi ca o persoana draga este dispusa sa te sustina, moral si emotional. Simplul fapt ca este acolo te face sa te simti mai in siguranta instantaneu.

Asadar, daca vrei sa fii de ajutor, exprima-ti clar intentia de a oferi suport. Nu trebuie sa muti muntii din loc sau sa rezolvi tu problemele altcuiva. Trebuie doar sa asculti si sa fii prezenta.

2. „Observ cat de mult incerci si cat de mult lucrezi la asta”

Cand te chinui sa rezolvi o situatie complicata sau sa iesi dintr-o stare neplacuta, este foarte util sa vezi ca o persoana din exterior iti observa eforturile. Astfel, obtii o confirmare ca faci tot ce poti in situatia data si prinzi mai mult curaj.

De aceea, daca vezi ca prietena ta depune eforturi, arata-i ca o vezi si ca o apreciezi pentru tot ceea ce face. Se va simti mai capabila si mai in control decat daca i-ai spune, in mod direct, cat de puternica este.

3. „Ce pot face pentru tine ca sa iti fie macar putin mai usor?”

In loc sa ii zici prietenei tale ca este puternica si ca poate sa faca orice, te poti oferi sa te asezi langa ea si sa o ajuti. Nu conteaza daca doar ii faci cumparaturile intr-o zi sau o ajuti cu taskuri aparent nesemnificative. Orice efort, oricat de mic, o va face sa simta ca nu este singura!

4. „Imi pare rau ca trebuie sa treci prin asta”

Cand ai o perioada proasta, ultimul lucru pe care vrei sa-l auzi este ca totul are un sens ascuns, pe care inca nu l-ai descoperit. De aceea, daca te intrebi cum sa iti incurajezi prietena care trece printr-o perioada grea, nu ii spune ca aceasta o va face mai puternica.

In schimb, spune-i ca iti pare rau ca este nevoie sa treaca prin ceva atat de neplacut si ca iti imaginezi ca ii este foarte greu. Asigur-o, din nou, ca esti alaturi de ea, indiferent de felul in care se simte.

5. „Te descurci foarte bine, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fii mereu puternica”

Cel mai probabil, din cauza asteptarilor impuse de cei din jur, prietena ta are impresia ca trebuie sa se prefaca in permanenta ca totul merge bine. Poate ca zambeste fals, pozeaza in ipostaza de femeie independenta si incearca sa demonstreze ca totul este sub control. Ar fi pacat sa se prefaca si fata de tine, nu-i asa?

Prin urmare, apreciaza-i felul in care gestioneaza totul, dar aminteste-i ca este perfect normal sa nu fie OK tot timpul, in contextul respectiv. Asigur-o ca nu o judeci atunci cand nu mai poate, ci esti acolo sa o iei in brate si sa o asculti.

Foto: Unsplash.com.