Ce vom vedea in noul sezon din „You“: Joe isi va explora abilitatile de tatic

1
De Maria Constantin
2 sept. 2021

La doi ani dupa lansarea celui de-al doilea sezon, fanii serialului „You“ primesc o veste buna.

In sezonul doi, Joe (Penn Badgley) se confrunta cu tendintele sale ucigase si isi lasa trecutul in urma in timp ce cunostea dragostea unei femei pasionate de patiserie, Love (Victoria Pedretti). Joe descoperea atunci ca aceasta ii seamana mai mult decat s-ar fi asteptat si ca el va deveni tata.

Netflix a anuntat recent, printr-un teaser narat de Joe, ca serialul va continua in octombrie cu un nou sezon, iar Harper’s Bazaar dezvaluie tot ce se stie pana acum despre noul capitol din viata personajului principal.

Sezonul 3 va avea premiera pe 15 octombrie

Noul teaser prezinta cel mai fericit moment din viata lui Joe si Love: doua maini, se pare ca sunt mainile lui Love, in timp ce pregateste o prajitura pentru bebelusul ei. In timp ce aceste maini sparg oua si sterg picaturile sangerii de glazura de pe lama unui cutit, Joe spune cum este sa ai un fiu si marturiseste ca cresterea acestuia nu este lipsita de provocari.

Trailerul se incheie cu doua dezvaluiri: noul sezon va fi lansat pe 15 octombrie pe Netflix, iar numele fiului lui Joe si Love va fi Henry. Niciodata dezvaluirea numelui si a sexului unui copil nu a fost mai sinistra, noteaza Harper’s Bazaar.

Continuarea a fost decisa in ianuarie 2020

Netflix a anuntat pe 14 ianuarie anul trecut ca s-a luat decizia realizarii unui al treilea sezon, compus din zece episoade. TVLine a confirmat atunci ca noul sezon va fi lansat in 2021, dar nu a precizat cand.

Penn Badgley si Victoria Pedretti se intorc

Netflix a confirmat ca Badgley (Joe) si Pedretti, care a interpretat-o in sezonul 2 pe Love Quinn, isi vor relua rolurile in sezonul 3.

Creatorii serialului, Sera Gamble, care este si showrunner, si Greg Berlanti, vor fi si producatori executivi. Gamble a dezvaluit pentru podcast-ul Watch With Us realizat de Us Weekly traiectoria personajului principal in noul sezon: „Are un copil pe drum, iar Love s-a transformat din fata perfecta pe care el incearca s-o cucereasca in femeia adevarata care nu este chiar ceea ce si-a dorit el… in ceva mai apropiat de o sotie.”

Productia a fost reluata

In momentul in care Netflix a facut anuntul lansarii sezonului 3, productia era in desfasurare. Compania a confirmat vestea printr-un selfie facut de Badgley cu o masca inspirata din „You”: „Va recomandam sa stati tot timpul la cel putin doi metri distanta de Joe Goldberg. Sezonul 3 din ‘YOU’ e din nou in productie”, se arata in mesajul postat pe Twitter.

Ce personaje noi apar in sezonul 3

Producatorii au anuntat in octombrie 2020 ca Badgley si Pedretti vor fi acompaniati de doua noi personaje in noul sezon. „Sange proaspat se alatura sezonului 3 ‘You’: Shalita Grant o va interpreta pe Sherry, o mama-influencer care pare cu picioarele pe pamant, dar de fapt e o fata rautacioasa care pretinde ca o primeste pe Love in cercul ei social”, se arata intr-o postare pe contul de Twitter al Netflix.

In noul sezon va juca si Travis VanWinkle, care il interpreteaza pe instaritul Cary. Acesta il introduce pe Joe in cercul sau de prieteni. Ramane de vazut daca noile personaje vor supravietui dupa acest sezon, noteaza Harper’s Bazaar.

Deadline scrie, de asemenea, ca Scott Speedman isi va relua rolul: „Speedman il va interpreta pe Matthew, un CEO de succes, sot si tata necomunicativ. E rezervat, uneori misterios, si are tendinta de a sta retras, ceea ce ii mascheaza emotia interioara.”

Saffron Burrows, care o interpreteaza pe mama lui Love, revine in distributie alaturi de actorii Tati Gabrielle („Chilling Adventures of Sabrina”) and Dylan Arnold („Nashville”).

Michaela McManus, Shannon Chan-Kent, Ben Mehl, Chris O’Shea, Christopher Sean, Bryan Safi, Mackenzie Astin, Ayelet Zurer, Jack Fisher si Mauricio Lara isi vor relua, de asemenea, rolurile lor.

Potrivit Deadline, in sezonul 3 va juca si starul musicalului „Crazy Ex-Girlfriend”, Scott Michael Foster.

Sezonul 3 e despre Joe in rolul de tata

Unul dintre producatorii executivi ai serialului, Sera Gamble, spunea anul trecut pentru editia britanica a revistei Cosmopolitan: „Voi spune ca avem o idee pentru sezonul trei care e atat de interesanta incat se vorbeste in fiecare zi despre ea in biroul scenaristilor… O sa spun doar ca sper sa avem sansa de a face serialul.”

Tot ce trebuie sa stii despre sezonul 3 din „You“: Cum evolueaza povestea de dragoste si ce personaje noi apar

Gamble a dat mai multe detalii despre ce vom vedea mai departe in „You” in podcast-ul Watch With Us: „Cred ca cea mai buna parte a lui Joe este dorinta lui de a-i proteja pe tinerii nevinovati. E foarte sincer. Este evident ca nu are alt motiv in spate, poate doar ca isi doreste inca un copil care sa aiba o copilarie mai buna decat a avut el.”

Povestea din „You” va avea mai multe continuari

Primul sezon al serialului a fost bazat pe volumul cu acelasi nume scris de Caroline Kepnes, iar sezonul doi a urmat firul urmatorului roman, „Hidden Bodies”.

Deocamdata, Joe Goldberg nu a publicat alte carti, dar acestea ar putea sa apara curand. Din datele biografice publicate de Kepnes pe Twitter reiese clar: „Da, scriu a treia carte despre Joe. Si a patra. Nu, nu am terminat inca.”

Kepnes a spus pentru iNews in septembrie 2019 ca in a treia carte Joe decide sa se mute pe o insula mica. „Se muta acolo din dragoste, pentru a-i fi mai bine. Dar atunci descopera ca acolo nu exista crime fiindca toti sunt prea legati unii de altii. A fost o provocare incitanta sa descoperi cum sa ucizi oameni intr-un loc in care exista atata intimitate in comunitate”, a dezvaluit scriitoarea.

Foto: PR.