1Pare incredibil si nebunesc. Preferam sa nu ne gandim niciodata cu adevarat la asemenea situatii, cu atat mai putin in ceea ce priveste vietile noastre, insa se intampla, si nu doar in filme. Poate nu atat de duse la extrem, poate nu descrise la fel de dramatic, insa actiunile invidiei pot ucide (chiar daca doar la modul metaforic).
V-ati intrebat vreodata care este diferenta intre admiratie si invidie? Unde se termina admiratia si unde incepe invidia?
E o linie foarte fina, de care poate uneori nici nu ne dam seama, dar care face toata diferenta. Are aproape greutatea diferentei dintre bine si rau.
In general, prieteniile intre oameni se leaga atunci cand acestia au valori comune si se admira reciproc. Petrec mult timp si invata lucruri impreuna, se inspira si impartasesc ceea ce simt si traiesc, isi sunt suport unul altuia.
Daca stau sa ma ma gandesc la prietenii mei, nu exista vreunul fata de care sa nu nutresc un sentiment de admiratie, fie ca este vorba despre felul in care au grija de ei, disciplina, determinare, inteligenta, simtul umorului sau generozitatea si bunatatea de care dau dovada.
Ma uit la ei, la vietile lor, si imi place ce vad, ma inspira si pot sa vorbesc cu ei despre lucrurile pentru care ii admir, fara sa simt nici cea mai mica urma de invidie.
Incerc in permanenta sa nu ma compar, pentru ca eu cred ca atunci cand ne comparam, admiratia incepe sa se transforme in invidie.
In momentul comparatiei, linia fina despre care vorbeam mai sus este depasita. Comparatia creaza (poate) lipsa, iar lipsa (poate) va crea complexul de inferioritate, care se va transforma (poate) in invidie. Ne e atat de greu sa (ne-)o vedem pentru ca se ascunde in spatele dragostei fata de prietenii nostri, pe de-o parte, a sentimentului de lipsa, de insuficienta, pe de alta parte (nu sunt la fel de buna, de frumoasa, de desteapta, de fericita). Toata frumusetea ii apartine ei si toata lipsa frumusetii imi apartine mie, de exemplu. Ajung sa fur (metaforic sau nu), crezand ca astfel voi avea si eu suficient, la fel ca ea.
Admiratia nu are legatura cu cine esti tu, este doar despre celalat si despre lucrurile frumoase pe care le poti vedea la o persoana. Invidia, in schimb, este doar despre tine si despre golurile si minusurile tale, despre tot ce simti ca iti lipseste, ce te complexeaza, orice iti activeaza ranile interioare.
Incerc sa vorbesc din ambele puncte de vedere, al invidiatului si invidiosului, pentru ca am fost sau suntem cu totii in ambele situatii si singura posibilitate de control a transgresiei admiratiei catre invidie este controlul procesului. Pentru asta trebuie sa fim constienti, trebuie sa ne asumam responsabilitatea fata de propria latura intunecata, capabila de invidie.
Atunci cand iti invidiezi prietenii le minimizezi actiunile. Distanta dintre locul inalt unde i-ai pus si prapastia lipsei tale devine prea mare, foarte greu de indurat. Crezi ca suferinta se va termina doar daca vei fi in locul lor si astfel, devii toxic. Toxic pentru prietenul tau, toxic pentru relatie, toxic pentru tine.
Te uiti la ce vrei, simtind ca nu ai.
Este foarte greu si au fost perioade in care, pentru ca nu imi era bine, simteam ca vreau ce au altii, iar reusitele si bucuriile lor ma faceau sa vad golurile din viata mea si da, atunci am simtit invidie. Am simtit ca vreau sa fiu in locul lor.
Uneori chiar mi se parea nedrept ca eu nu am ceea ce au ei. Invidia produce multa suferinta, iar eu am simtit-o din plin. Din fericire, nu pentru foarte mult timp, pentru ca atunci cand devii constient de procesele tale interne, de emotiile tale, esti in control, poti sa hotarasti sa fii mai bun, poti sa te reintorci in mod constient la admiratie.
Sunt recunoscatoare familiei mele pentru faptul ca m-a calauzit atat de frumos incat nu am simtit ca vreau sa fiu altcineva decat in perioadele de depresie.
Poti sa admiri pe cineva si sa i-o spui, poti sa vrei sa fii ca cel pe care il admiri asumandu-ti asta. Cand vine vorba de prietenii mei am o lista lunga de lucruri pe care le admir de la ei.
De exemplu, la Dana Sota admir felul in care are grija de ea si energia ei minunata, la Laura Cosoi relaxarea si naturaletea care o caracterizeaza, la Malvina puterea de munca si traseul ei minunat, la Virgil Iantu pofta de viata si cate si mai cate… dar niciodata nu ma compar cu ei, nu vreau sa fiu in locul lor. Ma bucur ca ii am in viata mea si ca ma pot inspira.
Foto: Alex Rosieanu
