Cate seruri si cati acizi poti include simultan in rutina de skin care? Iata parerea dermatologului!

1
De Irina Constantin
7 oct. 2021

Cand ai la indemana sute de creme, lotiuni, seruri si acizi, poate fi greu sa construiesti o rutina de skincare completa si corecta.

Probabil ca ai citit o multime de articole care iti recomanda sa adaugi seruri si acizi in rutina de skincare. Dar cum faci astfel incat sa nu suprasoliciti tenul?

Multe femei fac aceasta greseala: adauga un serum in rutina de ingrijire, apoi un acid, apoi inca o substanta activa si inca o crema cu un ingredient puternic. Motivul? Au auzit ca fiecare dintre ele aduce un beneficiu pe care si-l doresc foarte mult. Rezultatul? Un ten agresat, care fie dezvolta acnee si iritatii, fie se usuca excesiv.

In primul rand, de ce sa folosesti seruri?

Dermatologii recomanda ca, atunci cand vrei sa beneficiezi de proprietatile ingredientelor active, sa le integrezi in rutina sub forma de serum. Aceasta formula este foarte lejera. Prin urmare, ea permite substantelor sa intre rapid si complet in piele, spre deosebire de creme si lotiuni mai dense.

Cate seruri poti folosi simultan?

Prea multe produse aplicate consecutiv, in aceeasi rutina, pot scadea absorbtia totala a substantelor in piele. Chiar daca aplici mai multe straturi de produse diferite, tenul tau va putea absorbi o cantitate limitata de produs. Asadar, vei risipi ingredientele fara rezultat.

De asemenea, cand incarci tenul cu mai mult de doua sau maximum trei seruri, acesta se poate inflama si poate cauza reactii neplacute, precum iritatii, eruptii sau eczeme.

Asadar, chiar daca vrei sa te bucuri in siguranta de beneficiile acizilor si altor substante cheie pentru ten, rezuma-te la doua sau trei seruri diferite, pentru o perioada de timp. Ulterior, le poti aplica prin rotatie cu alta combinatie de produse, insa nu face trecerile prea bruste. Pastreaza aceeasi rutina de skincare pentru macar trei luni.

Cum poti adauga corect seruri si acizi in rutina de skincare?

Pe langa numarul efectiv de produse folosite in rutina, conteaza foarte mult si produsele propriu-zise. De exemplu, daca vei folosi un serum pe baza de apa si o alta formula pe baza de ulei, acestea se vor respinge una pe cealalata, iar tenului ii va fi dificil sa absoarba pe oricare dintre ele.

In mod similar, daca folosesti mai multe seruri pe baza de silicon, s-ar putea ca acestea sa interfereze cu machiajul si sa se cojeasca sau sa incarce tenul.

Ce combinatii de ingrediente sunt de evitat si care sunt cele ce se potrivesc perfect?

Trebuie sa stii ca unele ingrediente active nu ar trebui sa fie aplicate in aceeasi rutina cu altele. Retinolul, vitamina C si acizii AHA (glicolic, lactic) si BHA (salicilic) ar fi mult prea mult pentru tenul tau, daca ai aplica totul simultan. Asadar, alege un singur ingredient cheie dintre acestea.

De asemenea, ar fi bine sa eviti folosirea vitaminei C in aceeasi rutina cu niacinamidele, caci acestea isi anuleaza reciproc efectele.

In schimb, nu ezita sa integrezi in rutina ta elemente hidratante, precum acidul hialuronic, ceramidele, aloe si glicerina, in combinatie cu acizii AHA sau BHA. Este un combo perfect, pentru ten tanar, elastic si luminos!

Pentru a te asigura ca tenul tau tolereaza fiecare serum sau ingredient activ, introdu-le pe rand, observand reactiile pielii. In cazul in care niciunul dintre ingrediente nu cauzeaza probleme, poti adauga inca o substanta complementara.

Paula’s Choice 1% Retinol Booster, 284 lei, paulaschoice.ro

PIXI Vitamin C Tonic Brightening Toner, 115 lei, sephora.ro

Bottega Verde Masca Peel Off cu Acid Glicolic si Extract de Fructe, 47 lei, bottegaverde.ro

The Ordinary Acid Lactic 10% + Acid Hialuronic 2%, 34 lei la Bebe Tei

Cosrx spuma activa pentru curatare cu acid salicilic, 43 lei, notino.ro

The Inkey List Niacinamide Serum, 49 lei, sephora.ro

Geek&Gorgeous HA 5 Rich, 39 lei, comenzi.farmaciatei.ro

Elizabeth Arden Ceramide Replenishing Cleansing Oil, 94,99 lei, emag.ro

Mario Badescu Facial Spray with Aloe, Cucumber and Green Tea, 45 lei, douglas.ro

Eucerin Aquaphor balsam regenerator pentru piele uscata si crapata, 41 lei, Notino.ro

Foto: Shutterstock