Este normal ca nivelul de energie sa varieze pe parcursul zilei, insa exista cateva alimente care te pot ajuta sa alungi moleseala dupa masa de pranz.
Am gasit pe Harper’s Bazaar cateva sugestii care te pot energiza dupa masa de pranz:
Somonul
Somonul este recunoscut pentru faptul ca ajuta la scaderea nivelului colesterolului datorita continutului ridicat de acizi grasi Omega-3 dar este si un aliment care te poate ajuta sa eviti moleseala de dupa masa de pranz. Somonul are un continut bogat de niacina, vitamina B6 si riboflavina, toti acesti nutrienti fiind transformati de organism in energie, iar acizii grasi Omega-3 contribuie la intensificarea procesului de ardere a grasimilor.
Orezul brun
Este un ingredient foarte versatil, pe care il poti include in meniul pentru masa de pranz, pentru a evita moleseala de dupa-amiaza. Orezul brun contine mangan, un mineral care ajuta organismul in procesul de producere a energiei din carbohidratii si proteinele pe care le consumi si contribuie la pastrarea unei senzatii de satietate prelungita.
Cartoful dulce
Cartoful dulce este un aliment care iti poate aduce un supliment de energie dupa-amiaza datorita cantitatii mari de vitamina B pe care o contine. Energia rezultata din consumul cartofilor dulci este eliberata treptat, ceea ce inseamna ca nu te vei simti molesita dupa amiaza si nici nu te vei balona, cartoful dulce fiind usor de digerat.
Nucile
Nucile caju, alunele de padure si migdalele sunt perfecte pentru ridicarea nivelului de energie si reprezinta gustarea perfecta pentru dupa-amiaza. Nucile au un continut ridicat de magneziu, esential in procesul de transformare a zaharurilor in energie dar contin si o cantitate insemnata de proteine. Insa trebuie sa le consumi cu masura, pentru ca nucile contin multe calorii.
Bananele
Daca ai nevoie de un plus de energie, bananele sunt sursa perfecta. Acestea contin 3 tipuri diferite de zaharuri (fructoza, glucoza si sucroza) care sunt absorbite de organism cu viteze diferite si astfel te vei simti energizata rapid, iar sucroza va contribui la mentinerea stabila a nivelului de zahar din sange.
Spanacul
Pe langa faptul ca are un continut foarte scazut de grasimi, spanacul contribuie la refacerea nivelului de energie si vitalitate, alungand moleseala de dupa masa de pranz. Atunci cand nivelul de fier din organism scade, este posibil ca fluxul de oxigen catre creier sa se reduca si astfel sa apara starea de oboseala. Spanacul contine mult fier, fiind astfel un aliment perfect pentru masa de pranz, ca sa te asiguri ca vei avea suficienta energie dupa-amiaza.
Iaurtul
Daca alegi sa consumi un iaurt natural cu probiotice dupa masa de pranz, vei avea parte de un supliment de energie care iti va alunga moleseala de dupa-amiaza. Carbohidratii complecsi din iaurt aduc un surplus de energie, iar combinatia de lactoza si proteine face ca energia sa fie eliberata treptat. Eu am ales sa consum iaurt grecesc integral pentru ca are si un continut ridicat de proteine.
Semintele de dovleac
Semintele de dovleac sunt pline de proteine, aminoacizi, minerale, vitamine si carbohidrati complecsi. De aceea, semintele pot să fie gustarea perfecta pentru dupa-amiaza, alungand foamea si oferind organismului un surplus de energie.
Foto: Shutterstock.com