Chisinau, locul in care revin cu drag si in care ma simt binecuvantata

1
De Andreea Raicu
19 feb. 2016

Stiti acel moment in care ai parte de o experieta minunata, pe care stii ca nu o vei uita toata viata, dar pe care nu o poti exprima in cuvinte din simplul motiv ca indiferent ce cuvinte ai alege ti se pare ca sunt prea sarace pentru a exprima multitudinea de sentimente pe care le-ai simtit? Ei bine, printr-un astfel de moment trec eu acum.

Sunt in camera de hotel, la cateva ore dupa Conferinta “Cum sa faci primul pas spre schimbare” pe care am sustinut-o la Chisinau, si incerc sa-mi gasesc cuvintele potrivite pentru a va povesti tot ce am simtit si am experimentat in aceasta seara.

Totul a inceput in urma cu doua luni, inainte de plecarea in India, cand am primit invitatia de la Women Summit Moldova de a participa la workshop-ul “Cum sa faci primul pas spre schimbare”. Am acceptat cu mare drag invitatia si trebuie sa recunosc ca nu am stat prea mult pe ganduri.

In primul rand, pentru ca orasul Chisinau este un loc in care am petrecut mult timp si in care m-am simtit mereu minunat, un loc din care am foarte multe amintiri din perioada in care prezentam Fabrica de staruri. In al doilea rand, am acceptat invitatia pentru ca imi doresc sa povestesc cat mai multor femie despre experientele si schimbarile mele si din dorinta de a le inspira si de a le da curajul sa-si traiasca viata asa cum si-o doresc.

Recunosc ca am venit la Chisinau cu o mare bucurie in suflet pentru aceasta intalnire, insa fara sa am vreo asteptare de la public, pentru ca de alungul timpului am invatat ca, de cele mai multe ori, asteptarile aduc dupa ele dezamagiri. Aveam doar o singura dorinta, sa am parte de persoane deschise si receptive. Si marea mi-a fost bucuria cand am vazut ca dorinta mi s-a indeplinit.

Am intrat in sala de conferinte si mi s-a parut neincapatoare pentru cele 350 de persoane care se inscrisesera la conferinta, dornice sa-mi afle povestea. Insa in aceasta sala am petrecut trei ore incredibile, care au trecut foarte repede, trei ore in care am vorbit, am simtit, am ras, am experimentat, am dansat, m-am bucurat de fiecare clipa traita alaturi de un public minunat.  Am intalnit oameni dispusi sa iasa din zona de confort, si stiu cat de dificil este acest lucru, oameni deschisi, dornici de schimbare, calzi si primitori.

Partea amuzanta a  fost ca inainte evenimnetului am fost intrebata ce asteptari am, cu ce incep conferinta si cu ce o sa vorbesc. Am spus ca nu stiu, spre mirarea jurnalistilor si panica organizatorilor, si nu am mintit…. chiar nu stiam. Si stiti de ce nu stiam? Pentru ca, pentru mine e foarte important sa simt ce-si doreste publicul si sa-i dau acea informatie de care are nevoie. Si m-am bucurat cand am realizat ca toti cei care au participat au vrut sa afle cat mai multe despre ce inseamna sa faci o schimbare, sa simta, sa vada cum e sa iasa din zona de confort, sa-si infranga fricile si sa invete cum sa ajunga la acele lucruri pe care si le doresc in viata lor.

Acum, cand scriu aceste randuri, cand ma gandesc la tot ce s-a intamplat in aceste zile la Chisinau, ma simt binecuvantata ca am trait aceasta experienta, ca le-am impartasit povestea mea, ca am cunoscut oameni atat de deschisi si vreau sa le multumesc din suflet pentru felul in care m-au primit, pt ce mi-au oferit si pentru increderea si deschiderea lor. E cel mai frumos cadou pe care puteau sa mi-l faca.

Mesaje emotionante

Si pentru ca seara sa fie perfecta, dupa conferinta, am primit zeci de mesaje care mi-au umplut sufletul de fericire si recunostinta: “Buna Andreea si salutari la toata echipa ta! Iti multumesc pentru o seara formidabila, la noi acasa in Chisinau. Am invatat multe lucruri si am venit cu o dispozitie nebuna acasa”, ” Imi pare bine ca ati ajuns la noi in Moldova si vreau sa va multumesc pentru aceasta seara minunata!”, “Multumec pentru seara deosebita, ma bucur tare mult ca am fost azi in acea sala”, “Ai fost superba Andreea! Multumim pentru discutiile utile si exemplele inspirationale! Nu uitam nici de teme Sper sa ne revedem”, “Multumim ca ai venit! Multumesc pentru ceea ce faci si ca o faci minunat!!! Esti superba si pentru asta un mare BRAVO ca o faci cu mare drag si mult suflet!!”, sunt doar cateva mesaje pe care le-am citit cu un mare zambet pe fata. Nu am cuvinte sa va multumesc tuturor!

A fost o seara minunata pe care o sa mi-o amintesc mereu cu drag. Le multumesc foarte mult organizatorilor Women Summit Moldova, a fost un eveniment fara cusur, dar si celor care au avut grija de mine si va marturisesc sincer ca plec cu o energie minunata si sper sa ma reintorc cat mai curand la Chisinau.

Cu drag,

A

Credit foto: Sergiu Munteanu