Chiar si cazurile usoare de COVID-19 pot provoca micsorarea creierului si leziuni ale acestuia, indeosebi in zonele care controleaza simtul si memoria, arata un studiu recent citat de People. In aceste conditii, este bine sa continuam sa ne luam masuri de protectie impotriva coronavirusului, chiar daca in tara noastra s-a trecut la relaxarea completa incepand din 9 martie.
Potrivit cercetatorilor de la Universitatea Oxford, virusul a fost asociat cu o pierdere a materiei cenusii, un proces care in mod normal are loc odata cu inaintarea in varsta.
COVID-19 afecteaza creierul
Studiul publicat luni in revista Nature a analizat scanarile creierului a 401 de persoane cu varste cuprinse intre 51 si 81 de ani, inainte de infectarea cu coronavirus si in lunile de dupa diagnosticare. Cei mai multi subiecti au avut cazuri usoare de coronavirus si doar 15 au fost internati in spital cu forme severe.
Savantii au comparat scanarile cu cele ale unui esantion de 284 de oameni care nu au fost testati pozitiv cu COVID-19, dar erau fumatori si aveau niveluri similare de obezitate, diabet, valori asemanatoare ale tensiunii arteriale si caracteristici demografice similare, precum varsta, sex si statut socio-economic.
Cei care s-au infectat cu COVID-19 au avut mai multe pierderi de tesut cerebral si s-a observat reducerea dimensiunii creierului. In mod normal, oamenii pierd in jur de 0,2-0,3% de materie cenusie pe masura ce inainteaza in varsta, insa cei care au avut COVID-19 au avut o pierdere mai mare, de pana la 2%. Ei au suferit si o scadere a volumului creierului si mai multe leziuni ale tesuturilor din creier.
Afectiunile Post Covid vor influenta sanatatea noastra fizica si mentala pe termen lung
Leziunile sunt echivalente cu cele produse in mod normal intr-un an, cel putin, a declarat Gwenaëlle Douaud, profesor asociat la Departamentul de neurostiinte clinice Nuffield de la Universitatea Oxford, pentru NBC News. „Este o afectare a creierului, dar e posibil sa fie reversibila. Insa oricum este ingrijorator, pentru ca s-a inregistrat la persoane cu infectii usoare”, a explicat ea.
De ce dispar gustul si mirosul
Oamenii de stiinta sunt de parere ca schimbarile din unele regiuni ale creierului care controleaza simtul mirosului si al memoriei pot explica unele simptome de durata ale COVID, precum pierderea mirosului, lipsa gustului si confuzia.
Gwenaëlle Douaud admite ca studiul are unele limite si ca este necesara o cercetare mai aprofundata. Cercetatorii au efectuat doar cateva teste cognitive cu pacientii pentru a vedea daca acestia au probleme de memorie, iar scanarile au fost facute la numai cinci luni dupa infectarea cu COVID-19, astfel ca e posibil ca leziunile din creier sa fi disparut.
Totusi, chiar si cu aceste teste de memorie, s-au observat diferente intre modurile in care s-au produs leziunile creierului in functie de varsta. Oamenii cu varste cuprinse intre 50 si 60 de ani care au avut COVID-19 au avut aceleasi rezultate ca persoanele care nu s-au infectat, iar diferenta s-a marit semnificativ de aici.
„Nu stiu daca este din cauza ca persoanele mai tinere se recupereaza mai rapid sau nu au fost din start atat de afectate. Ar putea fi una din doua sau ambele”, a spus Douaud pentru The New York Times.
Foto: depositphotos.com