1Acum cativa ani buni, nu “pierdeam” niciodata timp sa fac ordine in casa ori pe birou pentru ca aveam senzatia ca nu ma ajuta la nimic. Nu va spun cat de exasperata era mama mea cand eram mica. Incerca in fel si chip sa ma faca sa devin ordonata. A trecut de la vorbe frumoase la pedepse, de la cadouri la amenzi, dar nimic. Nu reusea sa ma faca sa fiu mai ordonata sub nicio forma pentru ca eu eram fericita in dezordinea mea ordonata
Pe masura ce a trecut timpul si am crescut, am inceput sa strang din ce in ce mai multe lucruri la care nu voiam sa renunt (deh, sunt rac si obisnuiam sa ma despart extrem de greu de lucrurile la care tineam!). Fiecare fluturas, petala sau pietricica imi amintea de un moment extrem de important din viata mea si, pur si simplu, nu-mi venea sa le dau uitarii! Va imaginati cum era camera mea, dulapul meu, biroul… totul era tixtit cu enorm de multe lucruri si tot felul de amintiri care imi erau care mai de care mai pretioase.
O mare parte din viata mea am fost dezordonata! Stiu, nu va vine sa credeti!
Provocarea cea mai mare a inceput in mometul in care nu reuseam sa imi mai gaseasc lucrurile. Nu o sa va vina sa credeti ce faceam spre disperarea mamei mele! Nici mie nu-mi vine sa cred acum cand ma uit in urma! Cand aveam cate o intalnire, incepeam sa caut in dulap cate o bluza sau o pereche de pantaloni pe care voiam neaparat sa le port atunci! In graba si cu multi nervi, pentru ca nu voiam sa intarzii, dadeam jos din dulap toate hainele ca sa gasesc ce cautam. Iar in urma mea, ramanea dezastrul!
Probabil ca nu v-ati fi imaginat asta niciodata despre mine, dar, da, am fost extrem de dezordonata! Iar acum imi dau seama ca am fost si foarte norocoasa fiindca am avut oameni in viata mea care sa stranga tot timpul dupa mine.
Dar anii au trecut si nu mi-am imaginat niciodata ca ma voi schimba atat de mult. Practic, am trecut de la o extrema la cealalta! Spre mirarea mamei mele, am devenit cea mai ordonata persoana din lume! Prietenii imi spun ca sunt de-a dreptul “obsesiv compulsiva”cu curatania din casa, birou sau alte locuri!
Cum a inceput schimbarea
Totul a inceput in momentul in care am ales sa fac ordine in interiorul meu, in ce se intampla cu mine si cu mintea mea, in viata mea.
Cand am aflat si am inteles ce nu imi place si ce trebuie sa dau la o parte sau sa schimb, sa spun nu, sa fiu clara cu ce imi doresc si cu felul in care comunic, sa nu las loc de interpretari, sa nu creez confuzii, sa nu fiu insinuanta, sa imi asum, sa ma arat asa cum sunt – m-am schimbat complet! Totul a devenit extrem de simplu, clar si ordonat in interiorul meu, iar asta s-a reflectat, automat, si in exterior.
Pentru mine, e absolut incredibil cum s-a produs aceasta schimbare! E incredibil cum interiorul nostru refleta ce e in exterior si aici nu ma refer doar la ordine, ci si la felul relatiilor din viata noastra, la modul in care comunicam si relationam cu ceilalti!
Acum, daca se intampla sa fie dezordine in casa mea, recunosc ca am un disconfort. Iar acum inteleg de ce: fiindca dezordinea de afara imi creeaza dezordine in interior si invers. Si e si normal sa fie asa. Ganditi-va cum va simtiti la birou cateodata – anxiosi, stresati, fara stare. Iar asta nu e pentru ca aveti, neaparat, multa treaba, ci si pentru ca e posibil ca dezordinea de pe birou – foi peste foi, dosare, reviste, lucruri personale inghesuite unele peste altele – sa va impacteze negativ si sa va dea aceste stari proaste. Iar situatia se poate aplica si acasa. Cand lucrurile sunt in dezordine, nu aveti cum sa va simtiti bine!
Am invatat sa renunt la tot ce nu-mi mai era de folos, ba dimpotriva, ma impovara
In ultimii ani, eu am ales sa ma despart de toate pietricelele, frunzulitele, statuietele si tot felul de lucruri adunate de a lungul timpului care imi umpleau casa si cu care nu aveam ce face.
Si la fel am facut si cu hainele! Stiti si voi ca nu e usor sa renunti la haine! Chiar daca, efectiv, nu porti o rochie sau o pereche de pantaloni, nu-ti vine sa le dai fiindca te gandesti ca poate gasesti o ocazie sa le imbraci. Dar nu se intampla niciodata si ramai cu ele in sifonier luni de zile, uneori si chiar ani!
Acum, dressingul meu nu mai este burdusit de atatea haine (unele nu mai vedeau lumina zile de ani de zile!).
Am invatat sa ma despart de ceea ce nu imi mai foloseste si aici nu ma refer doar la haine, ci si la experiente, lucruri, oameni. Poate ca suna dur, dar carandu-le mereu dupa noi sau in noi, suntem vesnic impovarati cu o greutate care nu ne mai ajuta la nimic. Dimpotriva, ne tine in loc!
Ne schimbam, evoluam, ne plac alte lucruri, vrem altceva, mergem in directii diferite. E important sa intelegm ca fiecare are drumul lui in viata si ca nu toti ne dezvoltam in aceeasi directie, ca nu toata viata ne plac aceleasi lucruri si ca oricand ne putem razgandi. Iar asta n-ar trebui sa ne frustreze si sa ne sperie. E normal ca la 30 de ani sa fim o alta fateta a celor care eram la 20 de ani! Altfel, cum ne-am mai dezvolta?
Acum la inceput de an, va invit si pe voi sa va uitati la ce nu va mai folseste in viata voastra, la ce va tine in loc si va impiedica sa va dezvoltati asa cum vreti. Noi suntem singurii care putem sti ce e bun si ce nu viata noastra!
Cu dragoste,
A.
