Se spune ca minciuna are picioare scurte si totusi sunt atatea persoane care scapa basma curata. Nu este responsabilitatea ta sa ii demaschezi pe mincinosi in fata tuturor, dar este important sa recunosti un mincinos atunci cand tu ai de-a face cu el.
Fie ca il intalnesti la locul de munca, in cercul de prieteni sau apare in calitate de potential iubit, cu siguranta vrei sa te prinzi ca este un farsor inainte sa fie prea tarziu. Daca ceva ti se pare suspect inca de la inceput, asculta-ti instinctul si treci la urmatorul pas: citeste limbajul trupului persoanei care incearca sa te minta.
Mai multe despre cum iti dai seama ca cineva te minte ne dezvaluie Vanessa Van Edwards, autoarea cartii “Cues: Master the Secret Language of Charismatic Communication” si cercetatoare-sef la laboratorul de cercetare a comportamentului uman Science of People.
Pasul 1: Identifica starea naturala a persoanei
Starea naturala a unei persoane este modul in care actioneaza atunci cand se afla in conditii normale, neamenintatoare.
Iti poti da seama de starea naturala a cuiva asezandu-te alaturi de persoana pe care doresti sa o “citesti” mai bine. Aflati fata in fata, vorbeste-i cu dezinvoltura despre subiecte neutre, care nu ar putea sa o determina sa te minta – cum ar fi vremea, un film sau ce vrea sa manance la cina (in cazul in care este vorba despre o persoana cu care locuiesti sub acelasi acoperis).
Fii atenta la postura corpului, la tonalitatea vocii, miscarea faciala si modul in care gesticuleaza. Cel mai probabil, vei vedea o persoana relaxata, care nu intarzie sa raspunda cu o voce calma si chiar cu zambetul pe buze. Mai apoi, cand subiectul de discutie se schimba si devine serios, momentul in care vrei sa iti dai seama daca minte, fii atenta daca apar schimbari in comportamentul persoanei din fata ta. Daca observe diferente bruste ale starii de spirit, ar putea fi un semn ca iti ascunde ceva.
Pasul 2: Cauta “steagurile rosii”
Nu exista un indiciu universal care sa garanteze 100% ca o persoana minte, insa orice schimbare majora a comportamentului si a starii naturale a unei persoane poate indica ca aceasta nu este onesta.
Cu toate acestea, exista cateva indicii speciale care te atentioneaza ca ai de-a face cu un mincinos.
Strangerea buzelor: Unul dintre cele mai intalnite gesturi pe care oamenii le fac atunci cand ascund ceva este sa isi stranga buzele. Acesta este un “red flag” care ar trebui sa te opreasca din ce ai de spus si sa intrebi: “Totul bine?” sau “Ar trebui sa mai stiu ceva?”.
Inflexiuni la intrebare: Cand o persoana isi incheie propozitiile cu o nota inalta, ca si cum ar pune o intrebare, arata ca nu este atat de increzatoare in ceea ce spune, fapt ce ar trebui sa iti ofere motive sa te indoiesti de ea. Cei care mint fac adesea acest lucru din greseala, pentru ca in mod subconstient intreaba: “Ma crezi?”.
Raspunsuri scurte: Atunci cand cineva este acuzat de minciuna, se poate grabi sa nege acuzatiile folosind raspunsuri scurte. De exemplu, “Nu am facut-o!” sau “Nu stiu nimic!”.
Distantare brusca: Daca o persoana se apleaca brusc sau face fizic un pas inapoi, este posibil sa se distanteze pentru ca nu se simte confortabil sa minta.
Microexpresiile fricii: Microexpresiile sunt expresii faciale scurte, involuntare, care dezvaluie adevaratele emotii ale unei persoane. Mincinosilor le este adesea frica sa fie prinsi, asa ca isi pot exprima frica prin gesturi mici, cum ar fi ridicarea sprancenelor sau incretirea fruntii.
Pasul 3: Verifica informatia din trei surse
Desi iti doresti sa depistezi rapid un mincinos, este bine sa nu te iei dupa un singur indiciu care ar putea semnala ca o persoana minte. Ai putina rabdare si fii mai atenta la limbajul corpului. Ideal este sa observi trei semne pana sa ii strigi in fata “Esti un mincinos!”.
Cum faci pe cineva sa te placa, potrivit unui expert FBI
Cele trei surse ar putea fi: expresia faciala, gesturile si raspunsurile scurte. Sau schimbarea tonalitatii vocii, raspunsurile scurte si schimbarea starii naturale.
Tu cum iti dai seama ca cineva te minte?
Foto: Unsplash.com