Astrologia poate fi folosita ca un instrument puternic de autodescoperire pentru a te ajuta sa afli unele dintre cele mai profunde adevaruri ale tale si sa iti cunosti mai bine personalitatea.
Afirmatiile iti ofera motivatia de a-ti duce la bun sfarsit intentiile si dorintele. Spunandu-le cat mai des pe cele potrivite tie, vei reusi sa atragi asupra ta doar lucruri bune.
Afirmatii pentru fiecare zodie care pot sa iti aduca pacea interioara
Devii mai puternica atunci cand folosesti afirmatii care se potrivesc semnului tau zodiacal, deoarece atragi atentia asupra punctelor tale forte si talentelor unice. Practic, colaborezi impreuna cu Universul pentru a te dezvolta si a creste acolo unde esti cea mai inzestrata.
Berbec
Eu sunt cea care da nastere schimbarilor.
Berbecului ii este specific verbul „a fi”, asadar ai nevoie sa spui cu voce tare ca TU esti cea care actioneaza. Iar schimbarile sunt, din nou, specifice semnului tau zodiacal, cel care da startul noului an astrologic la inceputul primaverii, deschizand calea pentru noi inceputuri si expansiune. Tu esti cea care, cu spirit de lider si mentalitate de invingator, va reusi sa schimbe orice este nefavorabil in ceva benefic. Repeta-ti asta cat de des poti!
Strategia de viata a fiecarei zodii. Berbecul intai actioneaza, apoi se gandeste la consecinte
Taur
Eu imi creez propria stabilitate.
Zodia ta este recunoscuta ca fiind cea mai comoda. Taurul se bucura de rutina lui si nu-i place sa aiba de-a face cu schimbarea. Asa ca vei avea nevoie de multa pace interioara si stabilitate pe parcursul vietii tale. Evident, tu esti singura care le poate aduce in viata ta, traind constient. De fiecare data cand simti ca esti scoasa din zona ta de confort, repeta mantra zodiei tale si asigura-te ca deja ai tot ce iti trebuie in interiorul tau.
Gemeni
Imi exprim gandurile si emotiile.
Desi Gemenii prospera in situatii sociale si adora experientele noi, uneori le este greu sa exprime ceea ce simt. Fiind o maestra a comunicarii, dar si a manipularii, este posibil ca tu sa spui adesea ce vor altii sa auda, si mai putin ceea ce esti tu de fapt. Pentru a prinde curaj sa iti dezvalui sinele autentic, foloseste aceasta afirmatie adesea. Asa, vei aduce in viata ta puterea de a spune cu voce tare ceea ce simti si ce iti doresti!
Rac
Ma pun pe primul loc.
Racul este ingrijitorul zodiacului, care rareori se pune pe sine inaintea celorlalti. Daca si tu ai tendinta de a-i considera pe altii pe primul loc, este momentul sa schimbi macazul! Meriti la fel de multa iubire pe cat oferi celorlalti! Ingrijeste-te pe tine inainte de a vindeca ranilor altora! Invata sa te iubesti si repeta des aceasta afirmatie, pana cand o vei transforma in realitate!
Leu
Conduc cu iubire.
Leii sunt cunoscuti pentru curajul si abilitatea lor de a prelua conducerea. Totusi, este posibil ca, undeva in sinea ta, poate din cauza trecutului sau a educatiei, sa nu reusesti sa-ti manifesti aptitudinile de lider la adevarata valoare. Este momentul sa schimbi asta! Inima ta cunoaste calea catre cea mai mare implinire a ta. Foloseste-ti dragostea pentru univers si pentru oameni pentru a-i duce spre fericire!
Fecioara
Imi acord timp pentru reflectie.
Fecioara exceleaza atunci cand isi poate folosi abilitatile analitice pentru a se ajuta pe sine si pe ceilalti. Doar ca, in loc de a fi critica, ai putea sa-ti folosesti aceste aptitudini pentru a reflecta asupra dorintelor si nevoilor tale. Incearca sa cresti energia din jurul tau, prin ganduri optimiste, pentru ca perfectionismul s-ar putea sa te saboteze adesea. Ca sa poti sa iei o decizie importanta, cauta lucrurile bune, inainte de a porni critica!
Balanta
Imbratisez armonia interioara.
Balanta este cunoscuta pentru abilitatile sale diplomatice si pentru capacitatea de a vedea toate partile unei situatii. Acest lucru poate aduce destul de multa agitatie. Ca sa te simti mai bine, este esential sa-ti gasesti pacea interioara. Gaseste hobby-uri care sa te calmeze, care sa iti acapareze mintea si sa nu ii mai permita sa se gandeasca mai departe de clipa prezenta. Ai nevoie de armonie interioara.
Scorpion
Imi ascult simturile si perceptiile.
Scorpionul iese in evidenta prin abilitatea sa de a fi observator. Are un simt ascutit pentru ceea ce este invizibil cu ochiul liber. Cu siguranta si tu ai observat ca, datorita zodiei tale, intelegi lucrurile oarecum diferit fata de alti oameni. Asta se datoreaza perceptiei tale unice! Acorda atentie sentimentelor pe care le ai atunci cand incepi proiecte noi sau contemplezi directia in care te indrepti; perceptiile si intuitia ta sunt puternice si poti avea incredere in ele.
Sagetator
Sunt libera sa fiu eu insami.
Sagetatorul are un mare simt al aventurii si adora sa priveasca partea buna a lucrurilor. Este posibil ca uneori sa fii atat de prinsa de dorinta de a actiona, de a face lucruri, incat sa uiti pur si simplu… sa fii. Este nevoie sa opresti din cand in cand tumultul si sa iti acorzi timp cu tine, pentru a vedea care sunt dorintele tale cele mai profunde. Bucura-te de onoarea de a fi tu si cunoaste-te la adevarata valoare!
Capricorn
Sunt dedicata scopului meu.
Capricornul este o persoana muncitoare, iar atunci cand isi propune sa faca ceva, face ca acel lucru sa se intample – indiferent de cat timp este nevoie. Insa este mai usor sa faci asta pentru altii decat pentru tine. E posibil sa fii o persoana dedicata la serviciu, insa atunci cand vine vorba despre un scop personal, sa nu mai gasesti aceeasi forta. Nu uita ca tu esti cea mai importanta persoana din viata ta. Alege-ti o directie personala si repeta-ti afirmatia pentru a te incuraja sa ajungi unde iti doresti!
Varsator
Am curaj sa ma arat lumii
Varsatorul iubeste timpul in singuratate pentru ca primeste cele mai bune idei atunci cand isi onoreaza natura independenta. Si tu esti o fire retrasa? Este posibil sa ai de suferit din cauza faptului ca nu le spui si altora despre perspectivele tale vizionare! Ideile tale originale si inventive sunt exact ceea ce are nevoie lumea in acest moment. Nu iti fie teama sa te expui! Mantra ta te va ajuta sa te prezinti in fata lumii cu ce esti si ce poti!
Pesti
Caut raspunsuri in interiorul meu.
Pestii sunt visatori, in ton cu toti si cu tot ceea ce ii inconjoara. E posibil sa te simti adesea conectata la univers. Totusi, uneori, s-ar putea sa fie dificil pentru tine sa intelegi toate energiile care vin catre tine. Scufunda-te adanc in interior pentru a elibera energia celorlalti si pentru a te intoarce catre tine insati! Doar interiorul tau iti poate arata calea cea mai potrivita pentru tine. Repeta afirmatia cat mai des ca sa o transformi in realitate!
Foto: Freepik.com