Agenda 2022: De ce mi se pare mai important ca niciodata sa ai grija de echilibrul dintre minte si corp

1
De Andreea Raicu
11 dec. 2021

Agenda 2022 este aici! Proiectul meu de suflet, menit sa te ajute sa traiesti frumos, este acum la a saptea editie si abia astept sa descoperi noul concept cu adevarat special.

Au trecut 7 ani de cand am lansat prima agenda.

7 ani in care am urmat aceasta traditie vindecatoare, in care am lansat o noua provocare si am setat noi intentii pentru anul urmator. 7 ani in care am evoluat impreuna, dorindu-ne din suflet sa gasim calea catre mai bine.

Ultimii doi ani au fost extrem de dificili pentru fiecare dintre noi. Schimbarile au fost bruste si nu ne-a intrebat nimeni niciodata cum ne simtim, daca facem fata stresului, daca in casele noastre biroul a acaparat toata atentia, daca avem timp de noi si de nevoile noastre.

Aceste schimbari au adus cu ele multe nemultumiri de care uneori am fost constienti, iar alteori nu, si au provocat un dezechilibru intre comunicarea minte – corp. Ne-am simtit coplesiti de tot ce e in jurul nostru, iar evenimentele tulburatoare ne-au luat cu asalt vietile, astfel ca am simtit de multe ori ca pierdem controlul, ca picam in gol.

Totul se desfasoara online: munca, intalnirile si de multe ori chiar si socializarea. Mancam pe fuga, ne privam de somn sau nu ne putem odihni din cauza anxietatii si a gandurilor care ne sufoca precum o avalansa.

Sunt sigura ca si tu simti uneori ca nu ai solutii, ca nu ai timp si resurse pentru a face fata presiunii. Chiar si vacantele au fost mai stresante decat altadata si ti-a fost greu sa te relaxezi cu adevarat, sa-ti odihnesti corpul si mintea, pentru ca aveai atata nevoie de asta. Timpul liber si munca au ajuns sa se confunde, astfel ca muncesti mai mult decat ai facut-o vreodata. Simti mereu presiunea de a face ceva, de a fi productiva, iar la final nici nu mai poti sa te bucuri de rezultate, pentru ca nu mai ai energie.

Si eu simt ca ma indrept in aceasta directie uneori, dar sunt extrem de norocoasa si recunoscatoare pentru ca mi-am dat timp si spatiu, in urma cu multi ani, sa inteleg cat de importanta este constientizarea, astfel incat sa imi dau seama cand stilul de viata imi afecteaza sanatatea fizica si mintala.

Tocmai de aceea, tema Agendei 2022 este „Minte si corp in armonie”

Mi-am dorit ca Agenda 2022 sa vina in ajutorul tau si sa iti arate cum sa devii mai constienta de alegerile tale si de modul in care acestea iti influenteaza viata. Mi-am dorit sa te ajut sa poti face mai mult pentru a-ti regasi echilibrul mental si a recastiga controlul asupra propriei vieti.

Imi doresc mult ca noua agenda sa-ti fie partenerul ideal in calatoria ta din 2022 si sa te ajute, pas cu pas, sa iei cele mai bune decizii pentru tine.

 Agenda de anul acesta vine cu noi surprize!

In Agenda 2022 vei gasi un ghid pretios cu pasii pe care trebuie sa-i urmezi pentru a restabili conexiunea dintre mintea si corpul tau. Vei afla ce anume e bine sa eviti, cum sa ai un somn odihnitor, cum sa te regasesti pe tine in tot tumultul vietii.

Nu am uitat nici de sectiunile si recomandarile care au transformat agenda intr-un bestseller de-a lungul anilor: citatul zilnic, monitorizarea hidratarii, sfaturile de nutritie si dezvoltare personala si recomandarile mele de carti si filme.

Agenda are 432 de pagini si nu este datata, ceea ce inseamna ca o poti folosi oricand. Ca si anul trecut, formatul este cartonat, cu spira alba.

Iti doresc un an 2022 plin de impliniri, liniste, recunostinta si mai multa constientizare!

Nu uita de tine, de sanatatea ta (fizica si mintala) si de sufletul tau. Invata sa lucrezi cu tine pentru a fi mai implinita si mai impacata cu tot ce traiesti. Agenda va avea grija sa nu uiti ce ti-ai propus pentru noul an.

Foto: Alex Rosieanu