Cu cativa ani in urma as fi vazut lucrurile la fel. M-as fi gandit cine sunt eu fara ocupatia mea, ce am sa fac de acum incolo pentru ca nu stiu sa fac altceva decat TV. Cum se vor raporta oamenii la mine?
In momentul in care am inceput sa cred in mine, am inteles ca eu nu sunt meseria mea, titlul scris in dreptul numelui meu, nici contul meu si nici masina pe care o conduc. Eu sunt un om dornic sa creasca, sa evolueze si sa experimenteze, un om care crede in el si in puterea lui de a face orice. Orice, cu conditia sa creada ca poate, ca face ceva pentru asta, sa munceasca cu pasiune, constanta si dragoste.
Asta am facut si eu dupa ce am plecat din televiziune. Am crezut in mine si mi-am urmat intuitia.
Nu mi-a pasat ca am luat-o de la zero. Stiam ca pot si toate greutatile, piedicile, ironiile din jur nu m-au descurajat sa merg mai departe si sa cred in visul meu.
Nu as fi putut sa fac nimic fara oamenii din jurul meu, oameni care au crezut in mine, in puterea mea si in acest proiect. Sunt extrem de recunoscatoare ca am creat un site in jurul caruia exista o comunitate de peste 1 milion de femei care isi doresc sa traiasca frumos, un brand in zona de dezvoltare personala si o linie de haine. Colectia de haine Andreea Raicu a pornit de la o idee, de la o pasiune si o echipa incredibila care a adus azi acest brand intr-un loc minunat.
Azi lansam colectia in Magazinul Victoria 46. Dupa doi ani de munca si efort sustinut ne mandrim ca acesta colectie sta, la numai doi ani de cand a fost infiintata, in acelasi loc cu mari designeri internationali.
Imi aduc aminte ca in urma cu ceva vreme, Malvensky, un brand pe care il iubesc pentru ca ii stiu extrem de bine povestea, isi inaugura vitrina in magazinul Victoria 46. Mi se parea incredibil.
Azi asta facem noi. Si vreau sa va multumesc tuturor care au crezut in acest brand si au muncit enorm si tuturor femeilor pentru increderea cu care ne poarta si ne invata atat de multe.
Aseara, aproape de miezul noptii, cand eram inca in Mall Baneasa pentru ultimele retusuri ale vitrinei, am avut o revelatie: am inteles ca, odata cu transformarea mea, s-au transformat in realitate toate planurile in care am crezut! Uitandu-ma cum sunt stivuite florile in vitrina, mi-am dat seama ca tot asa sunt “stivuite” toate eforturile pe care le-am facut ca sa ajung aici, toata munca, increderea, lupta, energia. S-au adunat zi dupa zi si asa am crescut!
Va multumesc pentru ca stiu ca fara voi nu as fi fost aici.
Va imbratisez!