Ma numesc Andreea Raicu si am celulita si vergeturi

celulita vergeturi
1
De Andreea Raicu
20 iul. 2022

Vergeturile le-am capatat pe cand eram minora si in crestere, iar celulita vine si pleaca in functie de cate eclere am chef sa mananc intr-o luna.

Dau pe la “săliță” de aproximativ 3 ori pe saptamana, alerg in parc, nu mananc fast food, prajeli si mezeluri, am aproape aceeasi greutate de ani de zile si rochii pe care le-am cumparat cu primii bani obtinuti din televiziune si in care inca mai intru.

Cele doua fraze de mai sus nu se contrazic una pe cealalta. Lipsa vergeturilor si a celulitei nu e garantata de un stil de viata sanatos. Pentru ca cele doua nu au nicio treaba cu sanatatea. Sunt reactii normale ale pielii si in niciun caz ceva de care ar trebui sa ne fie rusine sau semnale de alarma ca ceva ar fi in neregula cu noi si cu corpul nostru.

Bun. Hai ca pana aici cred ca e clar. Nici macar n-a fost asa greu, nu-i asa?

Abia de acum lucrurile incep sa se complice un pic.

Eu stiam ca pentru a merge la plaja ai nevoie de un corp – al tau, asa cum e el – si de SPF. Pare-se ca nu e chiar asa. Pentru a-si castiga un loc pe nisipul din Mamaia, corpul unei femei are nevoie sa incadreze in standardele de calitate ale domnului George Buhnici, un domn care crede ca principalele semnale de alarma ale obezitatii sunt vergeturile si celulita.

Lasand la o parte lipsa de acuratete medicala a argumentului de mai sus – domnul e in tech, i se iarta – nu inteleg cand si cine a decis ca o femeie vine la plaja pentru a bucura ochiul barbatului care se nimereste sa fie in fata ei. Eu credeam ca ma duc la plaja sa ma odihnesc, sa-mi iau vitamina D si sa citesc o carte sau doua, nu sa-mi fie validata conditia fizica de sexul masculin.

Ca femeie care a luptat ani intregi cu trauma lui “nu sunt indeajuns de buna, de frumoasa, de slaba” si care si-a petrecut o buna parte din viata punand mai mult pret pe parerea altora si zero lei pe ce gandeam eu, pot sa va spun si de ce tirada stimabilului este atat de periculoasa.

Atat de multe femei – de toate varstele, dar mai ales cele tinere – cersesc acceptare de la cei din jur si isi fac rau fizic pentru a se inghesui in niste standarde imposibile si – cel mai grav – straine lor. Atat de multe femei poate astazi se uita in oglinda si strang in dinti frustrarea de a nu avea corpul perfect, corpul “demn de a fi etalat pe plaja” – care-o mai fi si ala.

Andreea cea de acum cativa ani sigur ar fi facut asta.

Domnul Buhnici ne spune ca a vrut doar sa traga un semnal de alarma si ca il ingrijoreaza sanatatea noastra, a femeilor cu care imparte un petec de nisip. I-as recomanda domnului Buhnici sa se uite un pic si la repercusiunile emotionale ale unui astfel de discurs asupra mentalului tinerelor femei, dar am senzatia ca nu e sufletul tocmai pe lista dumnealui de prioritati. Pentru domnul Buhnici pare ca suntem doar niste trupuri imperfecte care-i jeneaza privirea si pe care simt ca vrea sa le “repare” cu povete de un misoginism impardonabil.

Draga mea – tu, cea care, ca si mine, ai vergeturi si celulita – nu cauta validare din partea unor persoane din exterior. Nu vana aprecierea unor oameni care nu au legatura cu viata ta. Nu urma sfaturi de la cei cu standarde de viata si valori conditionate de dorinta obsesiva de perfectiune. Singura persoana care trebuie sa te accepte esti TU. Repeta-ti asta ori de cate ori ai nevoie. Ori de cate ori mai apare cate un barbat care-ti spune cum ar trebui sa fii ca sa existi alaturi de el intr-un loc public.

Foto: Arhiva personala