8 rezolutii de frumusete pe care mi le-am setat pentru 2019

rezolutii de frumusete
1
De Andreea Raicu
7 ian. 2019

Mereu interesata de frumusete, sunt uneori prea absorbita de cele mai nou aparute produse de machiaj si ingrijire ca sa ma gandesc la lucrurile simple de care are nevoie pielea mea. Si cred ca ti se intampla si tie.

Sa ai un ritual de ingrijire bine pus la punct te va salva, insa nicio crema cu retinol nu te va face sa arati mai bine daca ai la activ nenumarate nopti nedormite si nu poti sub nicio forma sa te imprietenesti cu factorul de protectie.

Uitandu-ma inapoi la 2018, imi dau seama ca a fost anul in care am incercat cele mai multe produse de ingrijire, continand unele dintre cele mai eficiente ingrediente active, printre care se numara acizii, retinolul si vitamina C.

Am vazut rezultate? Da, trebuie sa recunosc ca pielea mea e mai uniforma, insa inca simt ca mai sunt multe aspecte de imbunatatit. Si cred ca trebuie ca fiecare dintre noi trebuie sa ii acorde unui produs timpul necesar pentru a-si face efectul.

Asadar, rabdarea poate fi cea mai importanta rezolutie de frumusete pentru 2019, insa mai am si altele pe care ti le recomand si tie. Rau n-au cum sa-ti faca.

1. Sa nu mai lasi acneea sa te doboare

Foarte multe femei tinere sunt pur si simplu doborate de acnee, o afectiune care le impiedica uneori chiar si sa iasa din casa, sa-si traiasca viata in mod firesc. E normal sa te simti mai putin increzatoare atunci cand pielea ta nu arata impecabil, insa nu ti-ar strica deloc sa-i faci in ciuda si sa-ti schimbi complet perspectiva.

Acneea hormonala este o afectiune des intalnita care s-ar putea sa te „onoreze” cu prezenta chiar si cativa ani, pana cand reusesti in sfarsit sa-i gasesti leacul. Asta inseamna ca vei renunta sa zambesti in tot acest timp?

Eu sper ca vei alege sa tii capul sus si sa fii increzatoare, chiar daca te-ai trezit azi cu doua eruptii gigantice. Nu uita ca anxietatea nu face decat sa inrautateasca situatia.

2. Sa iei somnul in serios

Da, ni se spune inca de cand eram mici ca somnul e important, insa Netflix, Instagram si Facebook au prea multe de oferit ca sa nu taiem din programul de somn. Si totusi, eu mi-am propus ca in 2019 sa merg mai devreme la culcare, nu doar pentru sanatate, ci si pentru frumusete. Orice femeie arata mai bine atunci cand e odihnita si, in plus, dupa 25 de ani ai nevoie de mai mult somn pentru a incuraja regenerarea celulara. Asadar, hai sa imbatranim frumos dormind un pic mai mult.

3. Sa mananci mai multe fructe si legume

Stiu foarte bine cat sunt de importanti antioxidantii pentru piele, avand in vedere ca impiedica imbatranirea prematura si confera pielii fermitate si stralucire. Ii caut in cremele de ingrijire, insa cred ca alimentatia este chiar mai importanta decat aplicarea unui serum. Asa ca in dieta mea se regasesc in fiecare zi legumele, verdeturile si fructele delicioase. M-am educat sa le mananc in mod regulat, si chiar mi se par delicioase.

Asigura-te ca ii oferi pielii ingrijire din interior, optand pentru fructe si legume proaspete in fiecare zi.

4. Sa ramai fidela unei singure rutine de ingrijire

E important sa ai rabdare.

Sa incerci produse haotic poate fi foarte daunator pentru piele, mai ales in ceea ce priveste acneea. Construieste-ti mai bine o rutina de ingrijira simpla si eficienta, pe care sa o respecti cel putin 5-6 luni. In cazul in care nu apar rezultatele ce ti s-au promis, poti inlocui unele produse.

5. Sa te rasfeti cu mai multe masti faciale

In 2018 au trecut prin mana mea atat de multe masti faciale, insa niciodata nu am simtit ca am suficient timp sa ma rasfat. Insa m-am inselat, pentru ca exista modalitati de a-ti face timp. De exemplu, aplica rapid o masca pe fata inainte sa faci dus – ea isi va face efectul cat timp iti faci baie. Sau las-o sa actioneze in timp ce te uiti la serialul preferat.

Eu tintesc catre doua masti pe saptamana – una de purifiere si una de hidratare – si sper sa ma tin de cuvant. Te provoc si pe tine!

6. Sa-ti faci un obicei din masajul facial

Foarte multe femei subestimeaza puterea masajului facial, insa eu am ajuns sa cred in el dupa ce am vazut rezultate vizibile: piele mai ferma, mai uniforma si cearcane mai putin evidente. Sigur ca dupa cateva saptamani de dedicare am renuntat din lipsa de timp, dar cred ca putem gasi 5 minute zilnic pentru a ne masa tenul cu un ulei vitaminizant.

7. Sa porti factor de protectie in fiecare zi

Dupa ce am facut cunostinta cu petele pigmentare, mi-am promis ca voi fi dedicata SPF-ului. Asadar, si in 2019 ma voi stradui sa nu uit niciodata de factorul de protectie atunci cand ies din casa. Chiar si iarna folosesc un BB cream cu SPF 25. Vara, insa, am nevoie de un factor mai mare de protectie – 50+ daca ma expun la soare.

8. Sa respiri cu adevarat

Anxietatea este unul dintre cei mai mari dusmani ai frumusetii. Atunci cand esti atat de agitata incat nici macar nu poti sa respiri firesc, intregul tau organism – deci si pielea – sufera enorm. Sfatul meu (pentru mine si pentru tine) este sa-ti oferi in fiecare zi momente de liniste, in care sa respiri profund. Cu timpul, vei incepe sa dormi mai bine, sa te simti mai optimista si sa stralucesti din interior.

Foto: Alex Galmeanu