Stiu ca ultimele luni nu au fost cele mai bune din viata ta. Stiu ca ai avut momente in care ai pus la indoiala totul, in care ai simtit ca pici in gol si ca esti confuza in privinta celor mai importante aspecte ale vietii tale. Stiu ca ai primit vesti proaste, din lume sau de la cei apropiati, ca te-ai simtit neputincioasa si ca ai fost pe punctul sa renunti la lucruri care altadata te faceau fericita.
Stiu ca, la fel ca majoritatea oamenilor, ai inceput sa dormi din ce in ce mai prost. In functie de natura jobului tau, poate ca perioada distantarii sociale ti-a oferit mai mult timp liber, insa paradoxul despre care am tot citit in ultima vreme e ca, desi unii dintre noi au senzatia ca dorm mai mult, somnul nu este unul odihnitor si calitativ. Iar oboseala cronica se instaleaza.
Lipsa odihnei ne afecteaza sanatatea
Iti pot spune din proprie experienta ca odihna trebuie prioritizata la fel ca orice alt aspect important al vietii tale. Noptile nedormite sau somnul intrerupt si agitat ne afecteaza atat sanatatea fizica, cat si pe cea emotionala. Epuizarea fizica si psihica ne face mai usor iritabili, mai nervosi si mai expeditivi cu cei din jurul nostru. Si asta pentru ca nu mai avem energia si rabdarea de a jongla cu tot ce se intampla peste zi. Cea mai mica situatie neprevazuta ne gaseste rabufnind sau pregatiti de contraatac.
Poate de aceea ai observat mai multa ostilitate in jurul tau. Poate ti s-a parut ca oamenii nu mai sunt atat de calzi si intelegatori, poate te-ai lovit de critici si piedici din partea lor. Adevarul e ca toti suntem nelinistiti, epuizati si nervosi in aceasta perioada. Stirile ingrijoratoare pe care le auzim la TV, vestea ca o cunostinta se afla in spital sau ca vom avea de infruntat lipsuri financiare – toate ne tulbura somnul si ne arunca intr-un cerc vicios al epuizarii.
Dar acum ai nevoie mai mult ca niciodata sa dormi bine, sa ai mintea limpede si odihnita. Pentru ca acum ai nevoie sa fii cea mai buna versiune a ta.
Exista solutii ca sa ai grija de sanatatea ta.
In timp ce corpul nostru se odihneste, celulele sistemului imunitar isi pot concentra toate eforturile si energia pe un atac puternic impotriva virusurilor si bacteriilor. De asemenea, somnul de calitate imbunatateste formarea anticorpilor de memorie impotriva bacteriilor si virusurilor, astfel incat sa construiasca un sistem imunitar mai puternic pentru viitor, spun specialistii citati de Mind Body Green. Cu alte cuvinte, sistemul nostru imunitar ajunge sa recunoasca „dusmanii” organismului nostru si sa-i elimine inainte sa cauzeze daune in corp.
Un jurnal al somnului
Gandeste-te ce inseamna pentru tine un somn bun si de cand n-ai mai avut parte de el. Noteaza-ti momentul exact cand crezi ca ciclul tau de somn a avut de suferit, zilele in care ai dormit cel mai prost si de ce crezi ca s-a intamplat asta, pe la ce ora te trezesti noaptea si cam cat reusesti sa dormi cumulat.
Sa stii toate aceste lucruri te poate ajuta sa identifici mai clar problema. Multi dintre noi nu au timp sa se gandeasca la calitatea somnului lor si, prin urmare, nici macar nu constientizeaza de unde vin oboseala si starea de rau.
Abordeaza-ti constient starile, gandeste-te activ la tine si cauta solutii.
Iti voi oferi si eu solutiile mele, cele care ma ajuta pe mine sa ma odihnesc bine chiar si in cele mai agitate perioade. Draga mea, te astept maine, 4 august, de la ora 20:00, pe paginile mele de Facebook si Instagram la un webinar GRATUIT despre cum sa te odihnesti bine si sa fii cea mai buna versiune a ta – in fiecare zi.
Foto: Alex Rosieanu