1Desi am crescut, ca mai toata lumea, uitandu-ma la fotbal si aclamand echipa nationala care in copilaria mea ne tinea lipiti de televizor inainte de a iesi in strada pentru a-i sarbatori victoriile, mi-a placut mereu sa ma uit la tenis. Era ceva din eleganta deplasarii, fragilitatea seducatoare a fiecarui punct si aerul aristocratic al echipamentului care ma facea sa admir sportul alb intr-o liniste pe care o regaseam doar in solemnitatea unui spectacol de gala.
Am avut chiar si mici tentative de a juca, in perioada in care parintii mei s-au gandit ca ar fi o idee buna sa invat diferite sporturi. Apoi, mai tarziu, incepusem sa fiu nelipsita in tribunele de la Romanian Open Tenis, cum se numea la vremea aceea turneul de la Bucuresti, alaturi de o gasca de prieteni care se strangeau an de an special pentru asta.
Relatia cu Horia m-a facut sa ajung din nou aproape de tenis, dar nu despre legatura si legaturile mele cu acest sport vreau sa va vorbesc astazi.
Episodul care im vine acum in minte s-a petrecut in urma cu cu sase ani.
Eram la Roma, la Internationalele de la Foro Italico, asteptand cu nerabdare sa vad live pe teren marile nume care se aliniaza pe tabloul principal in fiecare an. Imi doream in primul rand sa o vad pe Serena Williams. Cand am cautat sa vad la ce ora urma sa joace, am vazut ca adversara ei era o romanca deloc cunoscuta in acel moment, asa ca meciul capata, dintr-odata, o dubla semnificatie pentru mine.
A fost o bucurie sa o vad pe Serena cum joaca, un adevarat spectacol greu de dus de orice adversar. Era prezenta peste tot, iar viteza cu care juca era incredibila. Eu, una, nu mi-as fi dorit sa fiu in calea ei. Dar romanca noastra a fost incredibila! A luptat pentru fiecare punct ca si cand avea toate sansele sa castige acel meci si nu s-a lasat descurajata de jocul Serenei nici macar o clipa. Am plecat de la meci bucuroasa ca am vazut-o pe Serena in actiune, dar si foarte placut surpinsa sa vad o jucatoare din Romania atat de determinata, extrem de curajoasa si talentata. Eram sigura ca voi mai auzi de ea. Si asa a fost.
Azi, dupa 6 ani de la acel meci, romanca aceea care isi facea atunci loc din anonimat in inimile noastre s-a reintalnit cu Serena. La fel de determinata, ambitioasa, cu un joc perfect in care dupa 55 de minute a invins-o pe adversara ei sinonima cu legenda, o legenda cu care se mai intalnise de 10 ori pana azi si careia ii smulsese pana acum doar o singura victorie, fulminanta si ea, la Singapore: 6-0, 6-3!
Astazi romanca a fost perfecta!
Un joc impecabil, fara greseala, cu un scop clar: acela de a se bucura de tenis in cea mai buna forma pe care a atins-o in cariera de pana acum si de a-si tine promisiunea fata de mama ei, facuta pe cand era inca un copil: aceea de a castiga finala turneului de la Wimbledon.
Este fantastic ce poti face cand ai un tel. Toate eforturile tale nu merg decat in acea directie si, indiferent de ce obstacole ai in cale, reusesti sa treci peste ele ca si cand nu ar exista. Este exemplul clar ca poti obtine orice iti doresti atata vreme cat iti stabilesti un scop si muncesti neincetat pentru el. Este singurul mod in care poti face performanta.
Ori de cate ori am momente in care imi pierd determinarea si increderea ca pot face diverse lucruri, ma gandesc la ea sau la orice om care face performanta in domeniul pe care l-a ales si imi spun ca daca nu mai cred in visul meu si ma las influentata de lucrurile marunte, nu voi ajunge niciodata la destinatie.
Azi am plans si am ras deopotriva, m-am emotionat uitandu-ma la ea muncind pentru fiecare punct si am invatat, inca o data, ca mantra care sta pe un perete in biroul meu e atat de adevarata: „Daca visele noastre nu ne-ar speria, ele nu ar merita sa fie urmate de la inceput.”
Romanca aceasta care astazi a impartit zambete de fericire si o strangere de mana cu Ducesa de Cambridge este Simona Halep si astazi suntem toti supusii ei.
Foto: Getty Images
