1Buni s-a nascut in 1911, a trecut prin doua razboaie, a avut 7 copii si un sot dezinteresat, care nu o trata cu prea multa delicatete. La 34 de ani a ramas vaduva, lucru care poate a fost spre binele ei. Dar n-a avut o viata usoara cu 7 copii, singura si fara vreo mostenire. Asa ca a inceput sa munceasca zi si noapte ca sa isi poata creste copiii.
Cel de al doilea razboi mondial i-a luat doua fetite, dar nici asta nu a doborat-o. Credinta in Dumnezeu a ajuta-o sa mearga mai departe. A avut in continuare grija de copii asa cum a putut si le-a dat o educatie solida, bazata pe niste principii sanatoase. Iar fetele ei au mers la scoli si si-au facut la randul lor familii frumoase.
Bunica mea era croitoreasa. Muncea mult. Doar asa a reusit sa-si creasca frumos copiii. Am urmat eu, pentru ca Buni a ramas sa traiasca alaturi de mama. Ca orice bunica, ma rasfata cu tot ce putea si pe langa asta imi facea niste haine incredibil de frumoase.
Noua tuturor ne facea surprize ori de cate ori putea. Am gasit de curand cateva rochite din copilarie. Erau croite si cusute impecabil. Acum pot vedea asta cu alti ochi decat atunci, cand doar ma bucuram ca le primeam. Mereu gaseam prin revistele aduse de mama cate o rochita care-mi placea, iar a doua zi o aveam pentru ca Buni nu rata niciun moment de rasfat.
Buni era foarte ambitioasa si muncitoare, nimic nu ii era imposibil. Avea o vointa fantastica. Mi-aduc aminte ca, desi avea peste 80 de ani, una dintre matusile mele isi dorea foarte mult o haina de blana. Sa faci o rochie e una, dar o astfel de haina era mult mai complicata, avand in vedere varsta ei, faptul ca nu mai facuse niciodata asa ceva, plus ca nici nu avea masina de cusut speciala pentru asta. Dar pe Buni nimic nu a impiedicat-o si i-a facut matusii mele, intr-o sapatamana, o haina superba de blana. Atunci eram mica si nu realizam, dar acum imi dau seama cat de greu trebuie sa ii fi fost. Dar Buni era foarte puternica si noi toti am mostenit asta de la ea.
Avea un spirit de autoconservare fantastic. De la o varsta, incepuse sa nu mai auda prea bine. Si, desi i-am pus aparat auditiv, ea alegea sa auda doar ce ii placea. Daca era ceva ce nu ii convenea, ne ruga sa repetam pana oboseam si renuntam. Evident ca atunci cand ii placea ceva, auzea din prima.
Era foarte cocheta. Un alt lucru care s-a transmis de a lungul generatiilor. Desi avea 97 de ani, nu concepea sa i se vada parul alb asa ca o ruga mereu pe mama sa o vopseasca. Niciodata nu primea musafiri nearanjata. Mereu era asortata si nu ii lipseau bijuteriile, perle sau brose. Avea bluze si rochii din matase viu colorate si pulovere din casmir… Nu exista calatorie din care sa nu ii aduc ceva de imbracat sa o bijuterie. Stiam cat de mult o bucurau.
Ii placeau oamenii. Casa noastra era mereu plina de lume, familie, prieteni, fie ca era sarbatoare sau nu. Nu refuza nicio invitatie, desi in ultimii anii ii era mai greu sa se deplseze. Ultima vizita a facut-o la ziua onomastica celei mai mici fete ale ei, exact cu doua luni inainte sa ne paraseasca. Avea 97 de ani.
Buni a fost un om minunat! Ma simt norocoasa ca am avut-o in viata mea. O mare parte din ce sunt i se datoreaza ei. Mi-e tare dor de blandetea ei, de fermitatea cu care rezolva orice situatie, de intelepciunea cu care vedea lucrurile, de energia ei, de mentalitatea adaptata perioadei in care traim, de petrecerile organizate pentru ea, de felul in care stia sa stranga la un loc toata familia…
Mi-e dor de ea.
