Am preluat aceste lectii de la ea si ma ghidez dupa ele de fiecare data cand simt ca-mi pierd directia. In momentul in care am o perioada dificila, revin la vorbele mamei si imi stabilesc o noua traiectorie in viata.
1. Sa observ si sa ma bucur de ce ma inconjoara
Fiecare apus de soare, fiecare floare frumoasa, fiecare om, orice poate sa ne aduca bucurie in viata. Am invatat de la mama sa merg prin lume cu ochii larg deschisi pentru a-i putea aprecia farmecul. Este important sa vedem binele chiar si in situatiile intunecate.
2. Sa imi pastrez mintea activa
Prin puterea exemplului, mama m-a invatat ce important este sa invat constant. O vedeam citind si voiam si eu sa citesc. O vedeam urmand un curs de specializare profesionala si aspiram sa ma dezvolt si eu in acest fel. Intotdeauna mi-a insuflat dorinta de a-mi pastra mintea tanara si activa.
3. Am invatat de la mama sa pretuiesc ordinea
Nu cred ca voi reusi sa ajung vreodata la nivelul ei de disciplina in ceea ce priveste organizarea casei, dar imi dau seama ce important este sa ai fiecare lucru pus la locul sau. Ordinea in locuinta inseamna ordine in minte.
4. Rabdarea ca virtute
Imi spunea mereu cand eram un copil impulsiv: „cu rabdarea treci si marea”. Nu am crezut-o intotdeauna, dar viata mi-a aratat ca vorbele ei veneau din experienta. Cu cat imi pastrez mai mult calmul intr-o situatie, cu atat gasesc solutia mai usor. Si in acele momente ma gandesc la mama.
5. Puterea responsabilitatii
Mama mi-a demonstrat constant importanta auto-disciplinei. Ea m-a invatat sa-mi asum responsabilitatea pentru actiunile mele si sa fiu disciplinata in urmarirea obiectivelor mele.
6. Mama m-a invatat sa dau tot ce am mai bun in orice situatie
Ea m-a invatat ca nimic valoros nu vine usor si ca efortul depus in fiecare zi este cel care conteaza. Asa am reusit sa fiu determinata si ambitioasa, calitati pe care simt ca le-am si mostenit de la ea.
7. Sa rad mult si sa iubesc muzica
Veselia e importanta in viata si ne ajuta sa trecem usor peste orice provocare. Am invatat de la mama sa zambesc, sa rad, sa vad partea buna si sa ma bucur de o melodie frumoasa. Dansul si muzica nu au lipsit din casa noastra, iar acum, ca adult, fac acelasi lucru in locuinta mea. Dau muzica tare si ma bucur de cateva momente de relaxare.
8. Sa imi iau invataminte din orice experienta
Cred ca acesta e cel mai important lucru pe care l-am invatat de la mama, desi nu mi-a placut intotdeauna. De fiecare data cand intampinam o situatie neplacuta, imi arata si cealalta fata a problemei: lectia pe care universul mi-o oferea. Mereu imi spunea ca orice experinta este o lectie. Uneori imi era greu sa inteleg si as fi vrut doar sa am parte de consolarea ei. Astazi, inteleg ca vorbele ei mi s-au intiparit in suflet si in minte, iar lectiile pe care le acumulez imi schimba perspectiva asupra vietii.
9. Sa nu cedez niciodata
Mama mea a fost intotdeauna un exemplu de rezilienta. Ea m-a invatat sa nu ma dau batuta in fata dificultatilor si sa gasesc puterea de a ma ridica de fiecare data cand cad. Aceasta lectie mi-a oferit forta necesara pentru a depasi provocarile vietii.
10. Mama m-a invatat cum sa iubesc neconditionat
Prima persoana care ne invata ce este dragostea e mama, iar iubirea materna este cea mai puternica dintre toate sentimentele. Mama mi-a aratat ca iubirea adevarata nu are limite si nu asteapta nimic in schimb.
Foto: Freepik.com