Ne aflam intr-o situatie pe care nu am mai trait-o pana acum. Totul este nou, iar reactiile noastre la tot ceea ce se intampla pot fi foarte interesante, daca stam sa le analizam. Chiar daca traversam momente dificile, exista cateva lectii in autoizolare, lectii care merita studiate si intelese.
De ce este atat de greu sa traim in izolare? Sfaturi de la psihologul Georgiana Spataru
Top 3 lectii in autoizolare: Ce inveti despre tine insati in aceasta perioada?
1. Ce frici ai
Printre cele mai pretioase lectii in autoizolare sunt cele legate de propriile tale emotii. In contextul actual, este normal sa iasa la suprafata anxietatile si temerile tale deja existente, chiar daca se ascund sub forma unor frici noi, generate de situatie.
Astfel, cand ai momente de panica, respira adanc si observa-ti gandurile. Unde se duce mintea, catre ce frici ascunse? Poate este vorba de teama de singuratate, de a fi vulnerabila, de a trai in incertitudine sau chiar frica de moarte. Noteaza-le pe toate intr-un jurnal, astfel incat sa-si piarda puterea pe care o au asupra ta. Apoi gandeste-te la ce semnifica.
De exemplu, un gand de tipul „cum o sa rezist acum, singura, departe de prieteni si familie?” poate ascunde o teama de singuratate izvorata din necunoasterea sinelui. Asadar, profita de oportunitate pentru a petrece mai mult timp de calitate cu propria persoana. Afla ce iti place, ce nu iti place, ce nevoi si ce nemultumiri ai.
De asemenea, gandurile precum „ma nelinisteste situatia din toata lumea” ascund o teama de necunoscut si dorinta de control, lucruri pe care le poti analiza mai departe. Stai cu tine, ai rabdare si vei vedea cum totul capata sens.
O solutie care poate elimina multe dintre fricile tale e sa ramai conectata cu cei dragi. Nu te instraina de prietenii tai, ci dimpotriva: tine-i aproape, suna-i mai des, intreaba-i cum se simt. Cu totii avem nevoie sa ramanem conectati in aceasta perioada.
2. Care este cu adevarat stadiul relatiei tale
Fie ca te afli in autoizolare pe cont propriu sau cu partenerul, aceasta perioada te va ajuta sa inveti multe despre relatia ta. In perioade de incercare, cand amandoi sunteti tensionati si anxiosi, pot iesi la iveala tot felul de lucruri care, pana acum, au stat ascunse.
Ce incearca sa-ti spuna intuitia ta?
Poate vei descoperi ca iubitul tau este un bun sustinator, ca te face sa te simti in siguranta si ca iti ofera incredere pentru viitor. Sau poate vei constata ca, dupa o saptamana de timp petrecut non-stop impreuna, nu aveti atat de multe lucruri in comun, asa cum aveai impresia.
Oricare ar fi descoperirile, lasa-le sa fie si nu incerca sa le procesezi in exces. Ia-le la cunostinta, accepta-le si gestioneaza-le pe parcurs.
3. Care sunt adevaratele tale pasiuni in viata
„Ce n-as da sa am timp pentru tot ce imi doresc sa fac!” sau „Daca as avea timp, as face atat de multe lucruri!”. Sunt afirmatii pe care le-am facut cu totii, la un moment dat.
Cum sa lucrezi eficient de acasa: 5 recomandari pentru productivitate maxima