5 semne ca traumele din relatiile anterioare inca iti afecteaza prezentul

1
De Irina Constantin
7 nov. 2019

Ti se pare ca intampini aceleasi dificultati in fiecare relatie amoroasa pe care o ai? Este posibil ca inca sa fii afectata de traumele din trecut.

Orice relatie te impacteaza si este normal sa fie asa. Dupa ce inchei o legatura si incepi alta, vei aduce, inevitabil, parti din ceea ce a fost in ceea ce se construieste. Daca fosta relatie a fost una toxica sau care s-a incheiat intr-un mod neplacut, temerile si mecanismele de aparare vor fi pastrate in subconstientul tau.

Vulnerabilitatea in cuplu: Cum sa vorbesti deschis cu partenerul despre traumele tale

Traumele din relatii trecute pot ramane prezente in tiparele tale comportamentale, fara sa iti dai seama de acest lucru. Uneori, o experienta negativa lasa urme adanci, iar situatiile complicate din prezent sunt rezultatul acestor urme.

Iata cele 5 semne care iti arata ca traumele din relatii anterioare inca iti afecteaza prezentul:

1. Pleci de la premisa ca partenerii te vor trata la fel ca in trecut

Dupa ce ai trecut printr-o relatie abuziva, vindecarea sinelui va dura ceva timp. De aceea, este posibil sa traiesti cu un sentiment de teama si sa te astepti ca noul tau partener sa repete aceleasi patternuri negative.

Daca te surprinzi adesea fiind anxioasa si asteptand in orice moment o reactie violenta sau o atitudine neplacuta din partea iubitului tau, fara sa ai niciun motiv, cu siguranta este vorba despre traumele trecutului.

Incearca sa respiri adanc, sa te readuci in prezent si sa repeti mantra: „trecutul este trecut, oamenii sunt diferiti, iar eu merit sa fiu tratata cu respect si iubire”.

2. Iti este foarte greu sa iti exprimi sentimentele, mai ales cand este vorba despre cele negative

Esti suparata, insa eziti sa vorbesti despre asta cu iubitul tau. Ti-e teama ca te va judeca, nu iti va valida emotiile sau chiar te va batjocori. Exprimarea cu dificultate a sentimentelor este un lucru specific traumelor din relatii toxice, unde unul dintre parteneri nu se simte in siguranta.

Deprivarea emotionala sau cum iti autosabotezi relatia

In aceste situatii, aminteste-ti ca iubitul tau actual este diferit de persoana care ti-a cauzat temerile. Drept urmare, poti fi vulnerabila si sincera de aceasta data.

3. Ai nevoie de confirmari peste confirmari

Sunteti impreuna de cateva luni sau chiar de cativa ani, insa tot simti nevoia constanta de siguranta. „Oare chiar ma iubeste? Tine la mine cu adevarat?” – sunt intrebari frecvente ale persoanelor care, in trecut, au fost ignorate sau au avut de a face cu parteneri evitanti si indecisi.

Deseori, traumele din relatii anterioare te fac sa cauti in mod constant dovezi ale iubirii, iar atunci cand nu le primesti suficient de des, mintea ta incepe sa se panicheze.

Chiar daca este dificil, vorbeste cu iubitul tau despre asta. Explica-i motivele pentru care, uneori, poti parea dependenta de el sau chiar distanta, din dorinta de a primi mai multa atentie. Comunicarea este esentiala pentru gasirea unei solutii bune pentru amandoi.

4. Statusul relatiei devine rapid o obsesie

Te regasesti des intrebandu-te in ce stadiu se afla relatia voastra, chiar daca au trecut doar cateva zile sau saptamani? Este posibil sa ai de a face cu o trauma din trecut, dintr-o relatie incerta, cu un partener care a setat asteptari false.

Vietile anterioare: Cum poti sa iti vindeci ranile trecutului

Cand gandurile nu iti dau pace, incearca sa discuti cu actualul partener daca simti nevoia. In cazul in care realizezi ca nu este momentul potrivit pentru o asemenea conversatie, aminteste-ti ca momentul prezent este cel mai important. Daca te simti fericita alaturi de iubitul tau, lucrurile vor decurge de la sine.

5. Ai tendinta sa fii mereu pregatita pentru ce este mai rau

Daca esti mereu tensionata si pregatita pentru tot ce ar putea merge prost, este un semn clar ca traumele din relatii trecute inca te afecteaza. O persoana anxioasa, care are impresia ca trebuie sa fie tot timpul in garda, continua sa traiasca intr-un pattern negativ din trecut.  Ea face asta chiar daca prezentul este total diferit.

Daca te regasesti aici, incearca sa iti gasesti linistea prin meditatie, yoga si alte instrumente de mindfulness. Relaxeaza-ti corpul si mintea, realizand zi de zi ca esti in siguranta, departe de ceea ce s-a intamplat in trecut.

Foto: Getty Images.