Din cand in cand, te poti simti confuza, ca si cum ai trai pe pilot automat. Acest lucru se intampla cand nu esti prezenta si lasi lucrurile sa curga de la sine, fara sa fii constienta de actiunile si de alegerile tale.
Tu iti stii prioritatile? Cum te organizezi eficient ca sa iei decizii mai bune
Exista o linie fina intre o viata echilibrata si o viata mai organizata decat trebuie, care nu iti mai permite sa te bucuri de niciun lucru spontan sau imprevizibil. De aceea, te sfatuim sa fii atenta la urmatoarele aspecte.
Iata 5 semne ca este cazul sa ai o viata mai organizata!
1. Mananci haotic
Te trezesti tarziu, asa ca nu mai ai timp sa prepari micul dejun. Pranzul te ia si el prin surprindere, asa ca faci rapid o comanda de pizza. Seara ajungi acasa, iti dai seama ca nu ai facut cumparaturile si nu prea ai ce sa gatesti. Suna cunoscut?
Daca te regasesti in descrierea de mai sus, este clar ca ai un program de masa dezordonat. Acest lucru te impiedica sa te hranesti corespunzator si sa ii oferi corpului tot ce are nevoie pentru a functiona corect.
Incearca sa fii prezenta inca din primele momente ale zilei si sa iti rezervi timp pentru micul dejun. Fa-ti un smoothie rapid sau pregateste-ti de seara un bol cu ovaz, lapte vegetal si fructe.
In acest fel, vei porni la drum cu un mindset bun si vei fi motivata sa mentii o alimentatie sanatoasa si pe parcursul zilei.
2. Nu faci deloc sport
Nu iti mai amintesti cand ai mers la sala ultima data? Este timpul sa iei masuri! Miscarea fizica nu numai ca te ajuta sa pastrezi o silueta armonioasa, dar te mentine si sanatoasa.
Daca te confrunti cu dureri lombare sau cervicale, disconfort in zona articulatiilor sau dureri de cap si oboseala permanenta, este un semn clar ca trebuie sa te apuci de sport.
Cum sa-ti resetezi viata in 2019. 17 schimbari pe care sa le faci
In cazul in care ritmul vietii tale nu iti permite sa participi la clase de group fitness sau sa mergi pana la sala, poti improviza.
Obisnuieste-te sa faci cateva exercitii acasa, chiar dupa ce te trezesti, sau sa iesi la alergat in parc, dupa ce te intorci de la birou.
3. Nu ai idee cati bani cheltui lunar
Te provoc sa faci rapid un calcul simplu si sa te gandesti ce suma de bani cheltui intr-o luna. Din aceasta suma, cat de mult aloci pentru mancare? Dar pentru utilitati si facturi recurente?
Daca nu ai nici cea mai vaga idee cati bani pleaca din portofelul tau, inseamna ca ai neaparat nevoie de o schimbare.
O viata mai organizata presupune si gestionarea corecta a bugetului. In caz contrar, banii vor veni si vor pleca, iar tu nu vei putea investi in pasiunile tale. De asemenea, daca vrei sa iti faci planuri pe termen lung, o idee clara asupra finantelor tale este mai mult decat necesara.
4. Dormi prea putin
In cazul in care rostesti replica „mi-e somn!” din zece in zece minute la birou sau cand iesi in oras, corpul tau iti cere o viata mai organizata si un program stabil.
Nu inseamna ca trebuie sa te culci in fiecare zi inainte sa apuna soarele. Nu inseamna nici ca este nevoie sa renunti la intalnirile cu prietenii.
Este de ajuns sa nu mai petreci ore in sir pe social media inainte de culcare si sa te trezesti tot timpul in jurul aceleiasi ore. Organismul tau se va obisnui cu programul, iar tu vei fi mai sanatoasa si mai echilibrata!
5. Lucrezi prea mult
Stim ca unele proiecte necesita atentia ta permanenta, iar unele task-uri cer sa fie rezolvate urgent. Cu toate acestea, trebuie sa tii cont si de faptul ca lucrul in exces poate duce la burnout.
Tehnica Pomodoro sau cum sa te organizezi in cel mai eficient mod posibil
Daca stai la birou peste program in fiecare zi, iar munca este primul tau gand cand te trezesti dimineata, ar fi bine sa-ti gestionezi mai atent programul.
Incearca sa muncesti mai eficient sau, daca se poate, sa delegi o parte dintre responsabilitati.
Foto: Shutterstock.com