Daca nu ai incredere in tine, primul pas este sa devii constienta de arhetipurile ancestrale din tine si de modurile cum acestea te influenteaza.
Ce sunt arhetipurile?
Parintele psihologiei analitice, Carl Jung, a spus ca toti impartim o minte subconstienta universala, in care se afla toate experientele colective spirituale, simbolice si mitologice. Cand ne nastem, toti mostenim aceste tipare arhetipale ancestrale, care ne ajuta sa crestem mental, emotional si fizic.
Dupa Jung, multi autori, psihologi si ganditori au identificat un numar mare de arhetipuri care exista in noi intr-un procent mai mic sau mai mare. In vreme ce multe sunt pozitive sau neutre, unele dintre ele sunt distrugatoare.
Fiecare arhetip din noi serveste un scop intr-un anumit moment al vietii noastre. Fie ca ne ajuta sa obtinem atentie sau acceptare in copilarie, fiecare arhetip ne ajuta intr-un fel sau altul. Insa atunci cand ajungem la perioada maturitatii, gradual, in loc sa ne aduca beneficii, unele dintre aceste arhetipuri incep sa ne raneasca si sa ne puna bete-n roate.
Din nefericire, multi dintre noi caram in spate aceste arhetipuri antice si irelevante pentru tot restul vietii, nestiind ca ele ne submineaza increderea in sine si forta de a obtine ceea ce ne dorim de la viata.
De ce sa mimezi increderea si succesul nu e neaparat un sfat bun pentru a le obtine
Cu cat vei fi mai constienta de ele, cu atat mai bine echipata vei fi pentru a te elibera de stransoarea lor ascunsa.
Intrebarea la care trebuie sa raspunzi acum este care din urmtoarele arhetipuri ancestrale te afecteaza in continuare?
Dependentul
Adictiile iau multe forme. Poti fi dependenta de lucruri fizice, precum mancarea, alcoolul, tutunul, drogurile sau banii. Sau poti fi dependenta de concepte precum faima, succesul sau frumusetea. Poti fi, de asemenea, dependenta de emotii precum aprobarea celor din jur, iubirea si acceptarea.
Acest arhetip iti spune ca oamenii, emotiile, situatiile si lucrurile din afara te pot face fericita. Din nefericire, acest lucru te face sclava acestor lucruri pe care ti le doresti. Lectia pe care trebuie sa o inveti? Nimic din afara ta nu-ti va aduce iubire, fericire si acceptare – trebuie sa gasesti aceste lucruri in tine ca sa te bucuri cu adevarat de ele.
Cersetorul
Acest arhetip abordeaza viata dintr-o zona de nevoie si lipsa. Cand arhetipul cersetorului iti guverneaza viata, te simti constant dependent de altii si ai nevoie de ei pentru a te simti in siguranta si fericita. Cersetorul din noi se ghideaza dupa o credinta toxica: „Nu am nimic valoros. Am nevoie de altii sa ma ajute si sa ma sprijine.”
Cand abordam viata astfel, ne regasim constant in situatii care ne confirma acest sentiment. Nu uita ca gandurile iti influenteaza realitatea. Daca crezi ca nu ai nimic de oferit, existenta ta va reflecta asta.
Astrologie: Cum castigi increderea unei persoane in functie de zodie
Fanaticul
Acest arhetip este pasional si ambitios, dar si incapatanat si nevrotic. Daca fanaticul tau interior este dezechilibrat, probabil iti faci griji obsesiv, esti perfectionista si incerci mereu sa controlezi totul. Acest lucru duce la tensiuni si probleme de sanatate si de relatii.
Singurul lucru pe care-l poti controla in viata esti tu insati si modul cum percepi si abordezi propria viata. Nu poti controla in totalitate situatii exteriore, la fel cum nu poti controla alti oameni. E important sa-ti dai seama ca viata este despre mai mult decat siguranta, securitate si succes. Relaxeaza-te si introdu mai multa spontaneitate in viata ta.
Judecatorul
Ca oameni, e in instinctul nostru sa judecam. Judecam situatii ca sa ne dam seama daca sunt periculoase sau nu, judecam posibili parteneri, judecam ca sa dobandim claritate si discernamant in viata de zi cu zi. E complet normal. Dar adesea vietile noastre se invart atat de mult in jurul ratiunii ca uitam de suflet.
Cand judecatorul analizeaza constant totul pana la sange, ajunge intr-un final sa te condamne si asta duce la monologuri distructive care-ti distrug stima de sine si te umplu de preconceptii negative. E normal sa examinezi ceea ce ti se intampla, dar atunci cand intorci lupa asupra ta de prea multe ori, iti faci mai mult rau decat bine. Fii buna, obiectiva si miloasa cu tine si vei avea doar de castigat.
Lectia pe care sa o inveti azi: Ai incredere in tine si vei fi de neoprit
Martirul
Martirul are nevoie disperata de laude, adoratie si o stima de sine izvorata din gesturi gradioase de auto-sacrificiu. Martirul va adopta adesea rolul de ingrijitor si va indeplini nevoile tuturor, mai putin pe ale lui. Dar atunci cand eforturile sale nu sunt apreciate suficient de cei din jur, martirul va recurge la manipulare si-i va face pe cei din jur sa se simta vinovati pentru asta.
De regula, arhetipul martirului vine dintr-o zona din noi unde avem o rana profunda. Aceasta rana ne face sa credem ca suntem capabili doar prin ceea ce facem, nu prin ceea ce suntem. Nu trebuie sa-ti sacrifici toate nevoile, dorintele si visele pentru ca sa meriti iubirea si respectul celor din jur. Meriti iubire si respect pur si simplu. Asuma-ti responsabilitatea propriei fericiri si invata sa te iubesti intai pe tine.
Sabotorul
Ca restul arhetipurilor enumerate mai sus, sabotorul este o parte naturala a ciclului vietii si mortii. Totul in viata trebuie sa fie distrus pana la urma pentru a face loc altor lucruri sa se nasca. Partea intunecata a arhetipului sabotorului este ca dezvolta un apetit incredibil pentru distrugere.
Cand suferi si esti plina de ura la adresa propriei persoane, sabotorul distruge totul in calea ta: relatii, prietenii, cariere, sanatate, stabilitate mentala. Ce parte din tine iti spune ca nu meriti libertate, bucurie si iubire? Exploreaza sentimentul de inutilitate si vezi cum iti otraveste deciziile in viata. Trebuie sa inveti sa iubesti, sa respecti si sa onorezi omul care esti.
Victima
Arhetipul victimei iti permite sa-ti accepti ranile, dar daca-l lasi sa sape prea adanc, te dezbraca de orice putere. Cand nu-ti asumi responsabilitatea propriei prosperitati si propriei fericiri, viata ti se pare un sir lung de suferinte. Nu poti da vina mereu pe altii pentru durerea, dezamagirile si esecurile tale.
Esti victima doar daca-ti asumi tu insati acest statut. Iti recomand sa incerci mai degraba rolul de luptatoare: iti va da curaj si te va ajuta sa-ti reconstruiesti stima de sine.
Foto: Shutterstock.com