5 adevaruri dure despre casnicie pe care le interpretam ca fiind probleme, desi nu sunt

1
De Denisa Toma
23 feb. 2022

Nu exista casnicia perfecta. Iar acesta este cel mai important lucru pe care trebuie sa il avem in vedere cand ne gandim la relatiile pe termen lung.

Un cuplu este format din doua persoane, fiecare cu propriile sale conceptii, obiceiuri, defecte sau comportamente gresite. Astfel ca este imposibil sa existe o relatie perfecta, de-a lungul a multor ani.

Vor fi multe perioade frumoase, dar situatiile negative sunt inevitabile: certuri, neintelegeri si sentimente ranite. Prin urmare, in loc sa incerci sa le eviti cu orice pret, este mai bine sa intelegi care sunt cauzele.

Cum sa nu iti mai faci griji cu privire la ce cred alti oameni despre tine

Fiecare cuplu care rezista trecerii timpului se confrunta cu unele situatii reale si inevitabile. Iata care sunt cinci adevaruri mai putin placute despre mariaj, care sunt adesea interpretate ca fiind probleme, desi sunt absolut normale.

Uneori sexul poate parea o indatorire

In cuplurile de lunga durata, partenerii trebuie sa depuna efort pentru a mentine pasiunea. Programul incarcat afecteaza spontaneitatea, iar sexul poate deveni previzibil, programat si mai putin romantic.

„Cuplurile trebuie sa depuna efort pentru a mentine lucrurile interesante, pentru a-si pastra fidelitatea sau pentru a aborda problemele de sanatate care afecteaza libidoul”, declara terapeutul de cuplu Erin Parisi pentru yourtango.com.

Exista multe piedici care pot sta in calea unei vieti sexuale implinite intr-o relatie de lunga durata. „Merita sa comunici deschis si sa faci din viata ta sexuala o prioritate pentru a mentine o relatie sanatoasa”, spune specialista.

Uneori simti ca iti urasti partenerul

Numai oamenii care te iubesc cel mai mult pot patrunde atat de adanc in sufletul tau incat sa simti ca ii urasti uneori, e de parere expertul.

9 lucruri surprinzatoare despre iubire si atractie, descoperite de oamenii de stiinta

„Opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta. Ai auzit vreodata un cuplu care se lauda ca nu se cearta niciodata? Pentru mine, acest lucru inseamna ca unul sau amandoi parteneri nu isi exprima parerile”, spune Parisi.

Cu alte cuvinte, conflictul este natural. Este ceva ce se intampla si se va intampla. Cum gestionezi conflictele determina daca relatia ta va evolua sau va suferi.

Te vei confrunta cu probleme care nu au o rezolvare

Nu toate certurile se incheie cu o solutie. Casnicia te poate face sa fii foarte constienta de asta, pentru ca tu si partenerul tau veti avea o multime de certuri, fie ca sunt mici sau mari. Dar este important sa accepti faptul ca nu orice problema poate fi rezolvata.

„Daca observi ca ai aceeasi problema iar si iar, fara sa gasesti o solutie, este posibil sa ai de-a face cu astfel de problema fara rezolvare”, spune Sarah Clark, terapeut de cuplu si expert in relatii.

„Este important sa inveti diferenta dintre ceea ce poate fi rezolvat si ce nu, pentru ca problemele care nu pot fi rezolvate trebuie abordate intr-un alt mod”, adauga experta.

Cum sa-ti controlezi gelozia intr-o relatie: 10 sfaturi care te vor ajuta

De exemplu, daca unul dintre voi este o persoana foarte sociabila, iar celalalt nu este, acest lucru nu se va schimba. Daca unul dintre voi este uituc, supararea celuilalt legata de aceasta problema nu va ajuta cu nimic.

„Vestea buna este ca atunci cand nu mai incerci sa rezolvi ceea ce nu poate fi rezolvat si incepi sa gasesti variante de a aborda acele situatii, nu ti se vor mai parea ca fiind probleme”, spune Clark.

Viata ta sociala se va schimba

Multe cupluri cred, in special la inceputul casniciei, ca nimic nu se va schimba in cercurile lor sociale. Dar acest lucru nu este posibil.

„Este important ca tu si partenerul tau sa petreceti timp doar voi doi, in care sa va construiti relatia, iar includerea altora nu este intotdeauna sanatoasa pentru casnicia voastra”, declara terapeutul de cuplu Shlomo Slatkin.

„Multe persoane aflate la inceputul casniciei pot avea insecuritati legate de partenerul de viata daca petrec timp cu alte cupluri. Vei simti nevoia de a face comparatie, ceea ce duce la sentimente negative fata de partener”, spune specialistul.

Acesta recomanda un echilibru intre viata sociala si cea de cuplu.

„Nu trebuie sa deveniti pustnici, dar este necesar sa va puneti mariajul pe primul loc si sa faceti o prioritate din a petrece timp impreuna, singuri”, adauga specialistul.

Partenerul tau nu este o copie a ta

Ar putea parea un lucru evident, care nici nu merita mentionat. Dar este ceva ce multe persoane trebuie sa realizeze, in special dupa ce au trecut primii ani de relatie, in care totul pare roz.

„Indiferent cat de orbiti ati fost in timpul etapei romantice a relatiei („Semanam atat de mult!”, „Simt ca ne cunoastem dintotdeauna!”), la un moment dat te confrunti cu realitatea ca te-ai casatorit ca o persoana diferita”, spune Slatkin.

„Acest ‘celalalt’, pe cat de usor de iubit ar fi, are ganduri, sentimente si opinii diferite de ale tale”, adauga expertul.

Poate vedea lumea complet diferit, iar acest lucru este perfect in regula. Capacitatea de a respecta lumea celuilalt este ingredientul cheie al relatiilor de succes.

Trebuie sa invatam ca partenerul de viata nu este o extensie a noastra, iar acest lucru ne permite sa ne dezvoltam propriile orizonturi si sa acceptam mai usor alte perspective.

Foto: depositphotos.com