1Intr-o seara oarecare, pe cand ma intorceam de la birou, am observat ca toti oamenii din metrou erau apatici, incruntati, tristi sau framantati de ganduri, privind in gol sau in pamant. Am incercat sa gasesc un singur om cu chipul senin, si in seara aceea mi-a fost imposibil. Ce-i drept, am realizat ca era prima data cand ii priveam cu adevarat pe cei din jurul meu, pentru ca de obicei sunt eu insami absorbita de propriile ganduri, si cel mai probabil la fel de incruntata si rece. In plus, ne e din ce in ce mai greu sa-l observam pe cel de langa noi avand in vedere ca ne petrecem minutele de asteptare cu ochii in telefon.
Iar reactia mea la privirile incruntate ale oamenilor de la metrou a fost de oglindire. Sa le raspund cu aceeasi moneda. Sa ma ascund dupa aceeasi mahnire a rutinei muncitoresti, sa ma gandesc la ale mele, sa nu ma apropii.
Intr-o dimineata, insa, s-a intamplat ceva neprevazut. Pe peron, in timp ce asteptam nerabdatoare, mi-am intalnit privirea cu o fata. Si mi-a zambit. Am fost atat de surprinsa, incat nici macar n-am avut timp sa-i zambesc inapoi, insa dupa ce a trecut grabita pe langa mine, mi-am dat seama ca zambeam si eu cu tot chipul.
Ziua aceea a fost infinit mai frumoasa. Nu stiam de ce, dar ma simteam mai increzatoare, aveam mai mult avant si capatasem dintr-odata mai multa incredere in oameni. Asa ca am urmat exemplul fetei de pe peron si m-am hotarat sa le zambesc tuturor oamenilor pentru o zi. Nu a fost usor. Ma temeam ca voi fi inteleasa gresit, ca voi fi vulnerabila, ca cineva ma va confrunta direct. Dar nu a fost deloc asa. Am descoperit ca zambetul e vindecator pentru ambele parti – pentru cel ce il daruieste si pentru cel ce il primeste.
Iata in ce moduri s-a schimbat viata mea dupa ce am impartit cu generozitate zambete:
Am devenit mai optimista
Ghici ce – majoritatea oamenilor au raspuns zambetului meu, iar asta m-a facut sa ma simt mai aproape de ei, sa cred in ei si sa privesc astfel viitorul cu mai mult optimism. Recunosc ca nu sunt cea mai optimista persoana din lume. Uneori am pur si simplu impresia ca ne tragem in jos unii pe ceilalti, ca suntem egoisti si ca oricine in afara de noi insine ne este indiferent. Insa ziua aceea mi-a demonstrat ca oamenii nu sunt de gheata. Ca se pot deschide intr-un moment oarecare, in fata unui om pe care nu-l cunosc. Acest lucru mi-a dat un sentiment de securitate si optimism.
Am capatat incredere
Atunci cand oamenii din preajma ta sunt incruntati, ai tendinta sa crezi ca sunt impotriva ta, ca nu te plac, ca nu te accepta. Iar asta te face nesigura, ba chiar iti poate scadea stima de sine. Cand mi-am asumat vulnerabilitatea si am realizat ca oamenii imi raspund in mod pozitiv, am inceput sa am mai multa incredere in mine, sa devin mai sociabila. Chiar mi-am facut cativa prieteni noi la urmatoarea iesire in oras.
Mi-am “trezit” spiritul
In mod ciudat, aceasta experienta m-a ajutat sa evadez din “bula” mea intunecata, sa vreau sa ies din rutina, sa incerc sa descopar lucruri noi sau sa-mi reiau pasiunile. Mi-am amintit cat de mult ma relaxa pe vremuri sa scriu poezie sau sa dansez. Si am facut chiar asta, asumandu-mi stangacia unei reintalniri cu mine.
In final, ii datorez multe fetei de pe peron, care a avut curajul sa-i zambeasca unei straine apatice.
