Stii cat de entuziasmati suntem sa descoperim, incetul cu incetul, o persoana care ne place si care ne-a trezit interesul? Facem tot posibilul pentru a pasi in lumea ei, ii punem intrebari cu o curiozitate inocenta, ii observam reactiile in anumite momente. Pe scurt, ii dedicam timp, un timp pe care de prea putine ori ni-l dedicam noua insine cu acelasi scop.
De ce sa nu fii interesata de tine insati in acelasi mod? Esti cel mai valoros lucru pe care-l ai in aceasta viata, asa ca timpul pe care ti-l dedici pentru a te cunoaste nu va fi niciodata un timp pierdut. E o adevarata declaratie de iubire catre esenta ta simplul fapt de a te interesa de ceea ce simti, de ceea ce gandesti in anumite momente-cheie. Sa te iubesti inseamna sa-ti acorzi rabdarea de a te descoperi, de a ajunge in profunzimile fiintei tale, acolo unde exista atatea raspunsuri la intrebarile care te-au framantat pe parcursul vietii.
Doar cunoscandu-te vei putea sa alegi cea mai buna directie pentru tine, sa iubesti fara regrete si sa-ti atingi potentialul.
Tu stii cine esti? De ce e important sa te descoperi
Dar ce ai facut azi, concret, pentru a te cunoaste mai bine?
Avem falsa impresie ca stim cine suntem, dar gandeste-te: cine esti tu fara jobul tau, fara partenerul tau, fara masina si prietenii tai? Cine esti atunci cand nu te mai raportezi la ceea ce se afla in exteriorul tau? Mediteaza cateva minute asupra acestei intrebari si raspunde-ti cu sinceritate. S-ar putea sa te surprinzi.
Daca ai nevoie de ajutor in acest proces complicat al descoperirii de sine, iti recomand Cartolinele Descopera-te, un instrument de auto-cunoastere care te va ajuta sa afli cine esti si ce iti doresti de la viata ta.
BONUS:
Comanda-ti Cartolinele si primesti GRATUIT Jurnalul Recunostintei
Oferta valabila pana pe 24 septembrie 2020.
Incepe-ti ziua cu a te concentra pe interiorul tau
Sunt sigura ca, asa cum facem cei mai multi, iti incepi ziua punand pe lista tot ce ai de facut, confruntandu-te cu presiunea de a multumi pe toata lumea, agitandu-te de la prima ora. Nu e doar un proces care iti face mult rau din punct de vedere mental (si care, sincer, nu te ajuta sa fii productiva), insa e de asemenea un mod de a te indeparta de tine insati. Schimba povestea: incepe-ti ziua gandindu-te doar la tine, la sufletul tau. Intreaba-te: „de ce am nevoie azi pentru a fi fericita?”. Bucura-te de un ceai cald si „acordeaza-te” la simturile tale. Atunci cand esti in sincronie cu tine insati, totul iese mai bine.
Vrei sa iti schimbi jobul in pandemie? Iata cum gasesti oportunitatea perfecta!
Fa un lucru pe care nu l-ai face de obicei
Probabil ca ai decis deja ce activitati iti plac, ce e de tine si ce nu. Insa aceste decizii sunt adesea influentate de factori exteriori, care nu au nicio legatura cu cine suntem noi cu adevarat. Nu te lasa influentata de circumstantele tale, de etichetele pe care alti oameni ti le-au pus de-a lungul timpului, de obiceiurile deprinse de acasa. Tu nu esti doar fata timida sau fata care rade mult, esti atat de multe lucruri in acelasi timp. Si singura modalitate de a te dezvalui in 3D, de a-ti descoperi toate fatetele, este sa te pui in situatii noi. Mergi intr-o drumetie pe munte daca nu e chiar stilul tau sau inscrie-te la lectii de balet. Joaca fotbal sau alt sport pe care credeai ca-l urasti, abordeaza tu prima un barbat. Vei descoperi multe lucruri noi despre tine.
Foto: Unsplash.com.