Ce nu iti spune nimeni despre prieteniile dintre adulti si de ce majoritatea esueaza spontan

1
De Irina Constantin
20 apr. 2021

Majoritatea adultilor au mai putini prieteni decat aveau atunci cand erau adolescenti sau studenti. In plus, multi dintre acestia spun ca si-ar dori sa aiba mai multi prieteni, insa nu reusesc sa mentina relatiile cu cei din jur.

Probabil ca si tu te regasesti in situatia de mai sus. Oricat de mult ti-ar placea sa ai alaturi mai multe persoane apropiate, parca prieteniile dintre adulti sunt prea complicate si dificil de pastrat.

Adevarul este ca fiecare dintre noi are foarte multe asteptari si isi imagineaza ca prieteniile dintre adulti sunt la fel ca prieteniile dintre copii. Ei, bine, e timpul sa afli sau sa accepti cateva idei noi despre relatii.

De ce nu rezista prieteniile dintre adulti? Iata cateva adevaruri ignorate de toata lumea!

Nu trebuie sa vorbiti zilnic pentru a fi prietene bune

Cand erai adolescenta, probabil ca vorbeai sau chiar te vedeai zilnic cu prietenele tale. Era normal, doar locuiati in aceeasi zona, mergeati la aceeasi scoala sau la acelasi liceu. In plus, fiecare dintre voi avea mult mai mult timp liber.

In prezent, fiecare adult are propriile sale responsabilitati: job, curatenie, cumparaturi, hobby-uri, cursuri si asa mai departe. Totodata, programul fiecareia s-a schimbat semnificativ, ceea ce inseamna ca nu sunteti mereu disponibile in acelasi timp pentru a va intalni sau sta ore intregi la telefon.

Chiar daca nu vorbiti zilnic si nu va vedeti saptamanal, nu inseamna ca nu puteti fi prietene foarte bune. Secretul sta in al doilea adevar de pe lista.

Prieteniile dintre adulti necesita eforturi de ambele parti

Cand sunteti mici, stabiliti printr-o conventie tacita ca sunteti cele mai bune prietene, indiferent de ce se intampla. Cand ajungi la maturitate, probabil te simt deseori tradata atunci cand prietena ta nu te suna si nu face niciun efort pentru a mentine relatia.

Cel mai subestimat tip de exercitiu fizic: te ajuta sa slabesti si e distractiv

Ei, bine, orice relatie matura de prietenie necesita, intr-adevar, eforturi constante, din ambele parti. Chiar daca nu puteti interactiona foarte des, puteti sa stabiliti o zi din luna in care sa iesiti la o cafea, fara constrangeri de timp. De asemenea, puteti stabili sa va tineti una pe alta la curent macar o data pe saptamana, in weekend sau intr-o seara de vineri, la telefon sau intr-un apel video.

Comunicarea este cheia prieteniilor lungi si de calitate

Prieteniile dintre adulti presupun o regula de baza, dar pe care multe dintre noi o ignora: comunica, indiferent de situatie. Prietena ta a facut o gluma exagerata? Spune-i acest lucru. Te-a ranit sau ti-a oferit un sfat nepotrivit, pe care nu l-ai solicitat? Vorbeste despre asta.

Nu astepta sa isi dea seama singura ce te-a enervat si nu oferi tratamentul silentios, oricat de mult ai fi tentata sa o faci. In fond, comunicarea va face mereu lucrurile mai usoare, cu mai putina energie consumata si mai putina tensiune de ambele parti.

Prieteniile presupun mai mult decat pasiuni comune si iesiri in oras

De cele mai multe ori, prieteniile superficiale se destrama de la sine, in timp ce acele legaturi speciale rezista chiar si zeci de ani. Diferenta dintre ele? Profunzimea!

O prietenie bazata doar pe interese comune, glume si iesiri prin oras este mult mai fragila decat o prietena bazata pe cunoasterea profunda a celeilalte persoane si conexiunea emotionala.

Doua idei de deserturi simpatice si sanatoase de Paste, care pot inlocui cu succes ouale de ciocolata

Asadar, incearca sa iti cunosti prietenele mai bine. Vorbiti despre ce va sperie, despre gandurile pe care le aveti inainte de culcare, despre sperante si visuri. Sustineti-va una pe cealalta atunci cand aveti nevoie de o vorba buna. Legatura dintre voi va deveni mult mai puternica!

Foto: Unsplash.com.