Ador sa ma bucur de carti audio atunci cand simt ca nu am timp pentru lectura, dar nu vreau sa o neglijez. Aceasta este modalitatea prin care reusesc sa acumulez informatii sau sa ma bucur de povesti fascinante atunci cand gatesc, fac curat sau sunt la volan. Simt ca acestea au devenit din ce in ce mai populare si in Romania, astfel ca titlurile de care ne bucuram sunt mult mai variate. Iata cele mai bune carti audio pe care eu le-am ascultat in ultimul timp!
“Cel care ma asteapta”, de Parinoush Saniee
“Cel care ma asteapta” este una dintre cele mai ascultate carti de pe Voxa, si pe buna dreptate. Spune povestea emotionanta a unei femei din Iran si exploreaza teme precum libertatea, dragostea si suferinta, oferind o perspectiva puternica asupra conditiei umane. “O minunata poveste despre prietenie, pasiune si speranta si in acelasi timp o ampla analiza a societatii iraniene”.
“Mitul normalitatii- Trauma, boala si vindecarea intr-o cultura toxica”, de Gabor Maté
Dupa ce am citit “Cand corpul spune nu. Costul stresului ascuns” mi-am dorit sa descopar si mai multe informatii de la Gabor Maté. Aceasta carte exploreaza conexiunile dintre emotii si sanatate, abordand impactul traumei si stresului cronic asupra corpului si mintii noastre. Este o lectura revelatoare si profund educativa, pe care o recomand cu drag oricarei persoane care trece printr-o perioada grea sau care isi doreste sa acumuleze mai multe informatii despre vindecarea traumei.
“Pacienta tacuta”, de Alex Michaelides
“Pacienta tacuta” este deja o clasica in lumea celor care iubesc cartile tip thriller, pline de mister. Este una dintre cele mai populare carti de pe Voxa, fiind narata intr-un stil alert, care te tine cu sufletul la gura in fiecare secunda. Daca te-am facut curioasa, te invit sa descoperi povestea captivanta a Aliciei Berenson, o pictorita care isi ucide sotul si apoi nu mai scoate niciun cuvant. Cum va fi abordata situatia acesteia? Ce se va intampla cu Alicia? Toate aceste intrebari m-au bantuit pana la finalul cartii.
„Puterea prezentului”, de Eckhart Tolle
Mi-a placut atat de mult aceasta carte audio incat i-am dedicat un articol special aici. Autorul ofera o explorare profunda a constiintei si a prezentei, oferind metode pentru a trai in momentul prezent si pentru a gasi pacea interioara. Iar acesta este un lucru deosebit de important in ziua de azi, in care fiecare persoana alearga dupa „the next big thing” si neglijeaza complet bucuria momentului prezent.
Foto: Freepik.com