1Atasamentele pe care le dezvoltam timpuriu in relatia cu parintii sau ingrijitorii primari pot fi sigure sau nesigure.
Cu cat trauma este mai puternica, atat cea mostenita transgenerational, dar si cea din contextul relatiei directe cu parintii, cu atat tipul de atasament pe care il vom forma in mod inconstient cu toti oamenii din viata noastra va fi de tip nesigur. Partile din noi – acei copiii interiori raniti de la anumite varste, vor guverna mai mult dinamica relatiilor din viata noastra in mod inconstient, fapt ce va conduce la proiectarea asupra celorlalti a propriului bagaj emotional si traume neprocesate si dezvoltarea unei forme de atasament nesigur, care va reproduce tipul de relatie si forma de atasament resimtita de catre copii in raport cu propria familie si mai ales, figurile parentale.
Referitor la dinamica relatiei parinte-copil, aceasta are un rol esential in ceea ce priveste dezvoltarea unui tip de atasament sanatos si in acord cu Sine. Daca copiii resimt o atitudine bazata pe dezaprobare referitor la emotiile si gandurile lor, anumite parti din ei, asa numitii „protectori” vor guverna viata adulta, iesind la suprafata fie printr-o atitudine autocritica, inhibata sau la polul opus, una bazata pe comportamente impulsive cu ajutorul careia isi vor ignora si reprima propriile emotii, exact cum au fost ignorate nevoile lor de catre parinti in copilarie…
Citeste continuarea pe Kudika.ro.
Foto: Pexels.com.
