Oamenii sunt un mister. Ei promit usor, apoi la fel de usor te dezamagesc. Este dificil sa fii tu, sa te arati lumii si este mai comod sa purtam masti. Sa ne aratam caracterul si toti sa ne vada vulnerabilitatile implica o doza mare de curaj.
In viata, ideal este sa fim incojurati de oameni buni, calzi, iubitori. Cu alte cuvinte, toti ne dorim sa avem noroc la oameni.
Inca de la inceput trebuie sa-ti spun: nu exista oameni buni si oameni rai. Toti suntem buni, doar ca unii am uitat sa aratam aceasta latura a noastra si uneori spunem o rautate sau facem un lucru incorect. Insa asta nu inseamna ca suntem rai. De vina pentru aceste comportamente sunt greutatile, frustrarile, durerile pe care le caram, in spate si-n inima.
Ei, bine, cand intalnesti o astfel de persoana nu o judeca prea aspru. Nimeni nu stie ce ascunde in sufletul sau. Crede-ma, o sa fii surprinsa ce om minunat sta pitit in spatele acelor rautati.
Iata cum diferentiem oamenii sinceri de cei care poarta masti:
Semne care-ti spun ca esti fata in fata cu un om bun
O persoana onesta nu te va trata cu superioritate
De regula, omul care nu poarta masca se va purta cu tine corect, demn, fara urma de superioritate. In plus, aceste persoane au o doza mare de empatie, de intelegere. In schimb, cele cu masti au tendinta de a controla totul in jurul lor. Mai mult, uneori te vor trata cu o superioritate nejustificata.
O persoana sincera va fi autentica
Intotdeauna, persoanele sincere si deschise isi pun amprenta autenticitatii in tot ceea ce le defineste: de la viata personala, la job. Sunt acei oameni care nu incearca sa impresioneze. Nu vor sa-ti intre in suflet cu forta. In schimb, oamenii care poarta masti simt o nevoie acuta de a fi in centrul atentie. Pentru ei este esential sa fie pe podium si sa placa tuturor. Iar pentru a-si atinge acest tel sunt capabili de absolut orice. Stiu, nu vrei sa stai in preajma lor si bine faci!
Un om bland nu intra cu bocancii in lumea altora
O persoana corecta, sincera, onesta nu va avea timp si nici curiozitatea de a intra cu forta in lumea ta. In plus, are atatea alte precocupari legate de dezvoltarea sa individuala.
In schimb, o persoana nesincera si ascunsa in spatele unei masti va cauta mereu sa afle detalii legate de tine. Pentru acest gen de om, secretele tale sunt esentiale. Asa ca incearca sa stai departe de astfel de oameni. Nimeni nu ar trebuie sa discute despre viata ta si nici sa fie interesat de ceea ce pentru tine este tabu.
Persoanele deschise si oneste sunt mereu modeste
De regula, oamenii fundamental buni nu au nevoie de confirmari. De exemplu, la birou isi vad de treaba lor, sunt tacuti, modesti. Stiu exact ce pot si cine sunt!
In schimb, oamenii falsi simt nevoia de a se lauda in permanenta. Vor ca toti cei din jurul lor sa afle cine sunt, ce pot si mai ales cred ca sunt de neinlocuit in domeniul lor de activitate, de exemplu.
Semnele care te ajuta sa recunosti un prieten fals
O persoana corecta actioneaza, o persoana falsa doar promite
Sigur si tie iti plac oamenii de cuvant. Cei care daca au promis un lucru nu se opresc pana nu-l transforma in realitate. Ei, bine, anumite persoane au tendinta de a promite. Multe, orice, oricand. Stiu ca esti tentata sa le dai crezare! Doar ca, de cele mai multe ori, genul acesta de persoane nu reusesc sa-si respecte cuvantul promis. In felul acesta, devin oameni in care nu este indicat sa investesti incredere.
Oamenii cu masca adora critica
Sunt unii oameni pentru care a te critica este sportul preferat. Mai mult, iau si medalie pentru modul in care te critica. Insa sunt si oameni sinceri, care in loc sa te invidieze, te lauda. Pentru confortul tau psihic, este bine sa fii inconjurata de oameni sinceri, corecti si sa te tii la distanta de cei care adora sa te critice.
Foto: Shutterstock.com