1Nu uitam niciodata acele cuvinte intense, care ni se imprima pe suflet ca o rana ce nu poate fi inchisa, oricate pansamente ai aplica. Stiu cu precizie care sunt acele fraze care mi-au furat pamantul de sub picioare si m-au transportat intr-un loc intunecat, chiar daca a trecut mult timp de-atunci.
Adevarul e ca foarte putini oameni pot spune ca nu au ranit niciodata pe cineva prin cuvinte. Complexitatea umana nu se refera numai la emotii frumoase si fluturasi in stomac, ci si la momentele in care orgoliul ne face sa pierdem controlul, in care spunem lucruri pe care nu le credem cu adevarat doar pentru ca suntem noi insine nesiguri si nefericiti, in care ranim pentru a nu fi raniti.
Ce faci cu acele cuvinte pe care nu ti le mai poti sterge de pe suflet, care in ciuda evolutiei tale raman acolo, in aer, nerezolvate? Solutia nu este sa ti le reciti in gand la nesfarsit, sa le rememorezi gasindu-le alte nuante, alte valente dureroase. Singura solutie e sa-ti dai seama de ce te-au ranit atat de mult si apoi sa-l ierti pe cel care le-a dat atat de multa putere distructiva.
„Lumea mea s-a schimbat, iar tu nu mai faci parte din ea.”
Am auzit aceasta fraza de la prietena mea cea mai buna, pe care o stiam, practic, de-o viata. Aveam aproximativ 4 ani cand ne-am cunoscut in vacanta de vara pe care o petreceam la bunici. De atunci am fost nedespartite – eu nu-mi imaginam viata fara ea si credeam ca si ea simte la fel. Mergeam sa o vizitez cat puteam de des, ingrijorata ca tranformarile ce veneau odata cu maturizarea noastra si distanta inevitabila care se impunea intre noi vor ajunge sa ne desparta.
E adevarat ce se zice: de ce ti-e frica nu scapi, si intr-o zi de toamna am auzit acele cuvinte care imi spuneau ca nu mai e loc pentru mine in viata acelei persoane care ma cunostea cel mai bine. Am plecat fara sa raspund, derutata si goala pe dinauntru.
Desi si-a cerut iertare si inca ne mai intalnim uneori, ceva s-a rupt pentru totdeauna.
„Nu te va iubi nimeni. Esti o femeie dificila.”
Toate despartirile mele au avut loc in septembrie, deci, cumva, are sens sa fac acum aceste marturisiri. Stateam cu genunchii la piept, pe o banca umezita de ploaie, pe un trotuar intunecat din cartierul tacut pe care il uram, iar barbatul de care eram indragostita, cu adevarat indragostita pentru prima oara, se despartea de mine oferindu-mi motive abstracte si amare, ale caror ecouri dureroase m-au obsedat ani de-a randul. Au trecut sase ani si inca ma mai intreb daca pot fi iubita cu adevarat.
„Nu cred ca meritai nota 9 pe lucrarea asta. Eu cred ca meritai mai putin.”
Sa-ti conteste un strain meritele nu e deloc confortabil, iar daca te afli intr-o perioada in care te simti nesigura, asta ti-ar putea face mult rau, chiar stiind ca omul acela nu te cunoaste si ca, prin urmare, nu are nicio autoritate sa vorbeasca despre ceea ce meriti sau nu. Insa atunci cand cel care te face sa te simti mica-mica este chiar parintele tau, nu vei uita niciodata acele cuvinte, chiar daca aveai doar 14 ani. Nota 9 la matematica a fost o mandrie pentru mine, pentru ca era materia care ma chinuia cel mai mult, insa dupa ce am auzit fraza aceea mi-a luat multi ani sa ma conving pe mine insami ca da, facusem intr-adevar o treaba decenta cu ecuatiile acelea.
Foto: Shutterstock.com
