Traieste in prezent. Este poate cel mai recurent sfat pe care l-am auzit in ultimii ani, incat devin aproape anxioasa cand il aud. Ceea ce nu il face mai putin valoros, dar poate trebuie sa intelegem exact ce inseamna a trai in prezent si, mai mult, de ce nu o putem face atat de firesc precum suna in teorie.
Traieste in prezent — cea mai buna alegere, in teorie
Daca te scufunzi in momentul prezent (fara „daca”, „poate”, „iti amintesti cand…”) poti aborda situatiile traite cu o perpectiva ceva mai lucida, cu o atentie vigilenta, in loc sa repeti tiparele din trecut (cel mai la indemna pentru toate fiintele umane) sau sa iti faci griji pentru viitor (la fel de uman).
Doar ca, potrivit patologului in comunicare si neurologului Caroline Leaf, s-ar putea sa nu fie chiar posibil sa traiesti in prezent. Cel putin pentru noi, cei care nu traim asemenea calugarilor budisti in meditatie continua.
Cum adica? Se duce pe apa sambetei toata filosofia secolului in care traim, si pe care tot incercam sa o reproducem de la antici?
Este posibil sa existe o modalitate ceva mai eficienta de a te raporta la starea ta mentala, asa cum a dezbatut Caroline Leaf intr-unul dintre podcast-urile ei pentru mindbodygreen.
De ce, totusi, nu traiesti niciodata cu adevarat in prezent?
Ca sa nu existe confuzii de interpretare, starea de prezenta este o practica excelenta care poate oferi beneficii profunde pentru sanatatea fizica si psihica si pentru starea generala de bine. Ceea ce subliniaza Caroline Leaf este faptul ca este foarte posibil ca multi dintre noi sa intelegem gresit ce inseamna sa „traiesti in prezent.”
Cheia principala pe care tindem sa o ratam? Contextul.
Petrecem intre jumatate sau chiar trei sferturi de zi calatorind in propria noastra minte intre trecut, prezent si viitor, explica neurologul. „Gandeste-te la mintea ta inconstienta ca la o padure nesfarsita, bogata in ganduri si amintiri. Amintirile nu sunt niciodata inradacinta in prezent. Odata ce apar, ele exista imediat in trecut. Apoi, o data ce o amintire a fost consolidata, are puterea sa iti afecteze viitorul informandu-te despre ce ar putea sa se intample.”
Este un proces constant care se reintoarce continuu, ca o spirala agitata — efectiv, asa cum accentueaza doctor Leaf, „mintea ta nu poate stationa intr-un singur loc pentru foarte mult timp. Realmente, te vei putea linisti doar pentru cateva secunde”.
Apoi, odata ce mintea ta incepe sa se mute de la trecut, prezent si din nou viitor (pentru ca, ai incredere, o va face chiar daca nu vrei asta), este posibil sa nu poti tine pasul cu ea.
„A trai in prezent este doar o parte a procesului.”
Asadar, ce sta in puterea ta?
Cand vine vorba despre meditatie si mindfulness, abilitatea noastra de a ramane intr-o stare de prezenta este limitata, asa cum continua doctor Leaf. „Exercitiul deliberat, incercarea de a ramane in prezent macar pentru cateva minute este o practica foarte buna pentru dezvoltarea mintii, dar nu este solutia pentru gestionarea haosului.”
Mai degraba, recomanda ea, imbratiseaza intregul context al trecutului, prezentului si viitorului, — fara a-l evita. Tu ai/esti o poveste, un fir narativ, raspunzi in acest moment pentru orice are legatura cu tine.
In esenta, realitatea ta actuala are radacini in toate povestile vietii tale — deci nu le ignora, ci da-le un sens.
In ceea ce priveste modul prin care poti face asta, ea sustine un proces in 5 pasi (care include colectarea informatiilor, reflectarea asupra lor, scrierea, reconceptualizarea si activarea in sine). E nevoie de mult timp in care sa te antrenezi ca sa poti accesa toate punctele enumerate. Dar aceste 5 puncte te vor ajuta sa ajungi la acea intelepciune a mintii care la randul ei te ajuta sa asezi trecutul, prezentul si viitorul in context.
De fapt, constientizarea de care vorbeste neurologul Caroline Leaf te ajuta sa intelegi perceptia ta asupra momentului prezent si, mai mult, sa realizezi ca modul cum raspunzi la prezent este conectat cu amintirile tale. Contextualizarea acestor concepte te vor indruma sa iti accepti trairile si sa nu te ghidezi neaparat in functie de ele.
Foto: Unsplash.com.