„Diminetile lente”, cel mai nou trend de wellness de pe social media. Ce reprezinta si care sunt beneficiile?

1
De Georgiana Dorobantu
11 iun. 2024

Cum iti petreci primele momente ale zilei poate avea un impact major asupra urmatoarelor ore din ziua respectiva.

Pentru cei mai multi dintre noi, diminetile pot fi descrise intr-un singur cuvant: viteza! Cu totii ne grabim sa fim gata in timp record pentru a pleca de acasa, adesea in intarziere. Dar pe social media cel mai nou trend de wellness este reprezentat de „diminetile lente”, iar scopul este sa-ti incepi ziua intr-o nota calma, relaxata, care te va ajuta sa faci fata factorilor de stres si sa iti calmezi sistemul nervos. In loc sa te grabesti si sa ai o rutina agitata inca de la prima ora, diminetile lente te incurajeaza sa ai o intentie si un scop pentru acea zi, inca de la inceput.

Desi activitatile pentru o dimineata lenta variaza de la o persoana la alta, termenul a ajuns sa reprezinte o rutina idilica, calma si relaxata pentru dimineata, pe care ti-o poti crea in functie de preferintele tale.

Odihna versus revigorare – ce trebuie sa faci pentru a te simti cu adevarat revigorata

Ritualul lent de dimineata poate fi benefic pentru diferite tipuri de persoane, de la cei care amana alarma telefonului de nenumarate ori si pana la cei mai matinali, care se trezesc fara sa le sune ceasul.

Ce este o „dimineata lenta”?

Intr-o perioada in care graba pare sa fie norma societatii, diminetile lente ne reamintesc sa facem o pauza si sa ne punem pe primul loc sanatatea. Si depinde de tine cum vrei sa o petreci. „Exemplele de dimineata lenta ar putea include timp petrecut singur, pentru reflectie, miscare, stretching, exercitii sau meditatie”, declara pentru womenshealthmag.com terapeuta Olivia Verhulst. „Diminetile lente implica multe dintre practicile pe care mintea si corpul nostru le doresc, dar pentru care de multe ori nu ne facem timp”, adauga specialista.

Nu exista reguli clare cu privire la activitatile dintr-o dimineata lenta, insa secretul este practica mindfulness sau „constientizarea momentului prezent fara a-l judeca”, spune Shani A. Gardner, terapeut in cadrul clinicii Soulful Grace Therapy.

Pe TikTok si Instagram, oamenii arata cum cultiva aceasta practica a mindfulness-ului prin activitati precum cea de a scrie intr-un jurnal, ingrijirea pielii, timp petrecut in aer liber, pregatirea micului dejun sau organizarea spatiului.

Da-ti voie sa faci aceste 6 lucruri ca sa ai viata mai usoara si mai fericita

„Diminetile lente reprezinta o practica mindfulness pentru ca nu se rezuma la ‘ce urmeaza’ [in ziua respectiva] – ci doar la ceea ce se intampla acum si la a face ceva care te face sa te simti bine”, spune Gardner. In loc sa te trezesti si sa te gandesti imediat la treburile viitoare pe care le ai pe parcursul zilei, sau sa te grabesti sa-ti verifici mailul sau sa scrolezi pe Instagram, diminetile lente te incurajeaza sa te concentrezi asupra prezentului si sa iti stabilesti intentii cu privire la modul in care vrei sa decurga ziua ta.

Beneficiile diminetilor lente

In primul rand, o dimineata lenta, spre deosebire de o rutina in graba, te poate ajuta sa iti gestionezi mai bine emotiile. „Daca nu adaugi intentionalitate, mindfulness sau incetinirea ritmului, alternativa este sa te misti pe ‘pilot automat'”, spune Verhulst. Sa ai un inceput lejer dimineata te ajuta sa iti construiesti o mai buna constiinta de sine si sa iti rezervi timp in care sa reflectezi si sa procesezi cum te simti, din punct de vedere emotional, declara specialista.

Incetinirea ritmului iti poate calma si sistemul nervos, spune Gardner. De ce? Pentru ca inceperea diminetii intr-un ritm frenetic te predispune la riscul de a-ti depasi limitele ferestrei de toleranta – un concept pe care psihologii il definesc ca fiind starea optima in care te poti simti calm si relaxat si in care esti cel mai capabil sa-ti gestionezi emotiile. „Daca iti incepi ziua super-stimulata, anxioasa sau stresata, probabil vei aduce toate acestea cu tine pe parcursul zilei. Toata ziua ti se va parea intensa sau te vei simti mai sensibila, comparativ cu o dimineata lenta, in care dedici timp pentru a te acora in prezent, pentru a fi calma si conectata cu tine sau cu ceilalti”, mai spune specialista.

5 lucruri surprinzatoare care te ajuta sa ai o stare de spirit mai buna si sa lupti impotriva depresiei si anxietatii

De asemenea, diminetile lente pot contribui la stimularea creativitatii, declara medicul psiholog Jennifer Chain. Potrivit unui studiu recent, sa-i permiti mintii tale sa se relaxeze si sa iasa din cotidian, prin practici de minfulness asociate cu diminetile lente, ar putea avea un efect pozitiv asupra creativitatii.

Nu in ultimul rand, sa-ti incepi ziua avand grija de tine iti reaminteste ca tu contezi. „Adesea, ajungem sa facem lucruri pentru noi la finalul zilei, daca ne mai ramane timp sau daca mai avem energie. Abia atunci ne concentram asupra noastra”, spune psihologul. „Practica diminetilor lente promoveaza ideea ca noi insine suntem cele mai importante persoane de care trebuie sa avem grija”, adauga ea. Pentru ca numai atunci cand ai grija de tine poti avea grija cu adevarat de cei pe care ii iubesti.

Foto: freepik.com