Etapa de fuziune in cuplu
Este cea mai intensa dintre etape, cand suntem indragostiti, condusi de hormoni si avem impresia ca am gasit „Alesul”.
Este etapa in care tot ce spune celalalt ne face placere, idealizam, inca avem fantezii generate de necunoasterea indeajuns a celuilalt si ne contopim dupa ce il descoperim pe cel de langa noi.
Avantajul acestei etape este conturarea complicitatii celor doi parteneri. Pasiunea este cea care ne da aripi si descoperim aspecte ale vietii pe care nu le cunoasteam atunci cand eram singuri.
Evident, in aceasta perioada ne bazam mult pe atractie. Fiecare isi imagineaza ca daca debutul relatiei este atat de intens, acest lucru se datoreaza compatibilitatii, faptului ca celalalt corespunde idealului pe care il avem in minte.
Cu alte cuvinte, in loc sa ii cunoastem autenticitatea celuilalt, noi il supunem imaginii din mintea noastra. Defectele sunt negate prin comparatie directa cu toate calitatile pe care le vedem.
Este ideal sa profiti de aceasta „gura de aer proaspat”, care este, de altfel, efemera. Pentru ca dupa aceasta perioada se revine la realitate si apare nevoia de a respira in cuplu.
Etapa de diferentiere in cuplu
Aceasta perioada poate fi dificila, pentru ca incepem sa-l vedem pe celalalt intr-o alta lumina, recunoscandu-i neajunsurile si chiar spunandu-ne ca „nu este asa cum credeam”. Uneori, mai rau, ajungem sa ii spunem si partenerului „Nu inteleg cum m-am putut indragosti”.
Odata ce doi parteneri se muta impreuna si incep sa imparta responsabilitatile si viata de zi cu zi, coboara din al noulea cer cu picioarele pe pamant.
Avantajul acestei etape este sugerat de revenirea catre sine, intrucat contacul cu propriile interese si preocupari, in fara cuplului, revine.
Fara aceasta etapa, fuziunea nu permite manifestarea personalitatii celuilalt, pana nu se ajunge intr-un moment de criza care, deseori, poate fi dramatic si defintiv.
Nu este usor sa renunti la imaginea idealizata a celuilalt. In acelasi timp, etapa este dificila pentru ca diferentierea nu se produce simultan intre cei doi parteneri. Iar daca unul se rupe de fuziune, celalalt se va simti mai putin iubit si apreciat, abandonat chiar, de catre cel care vrea sa iasa din etapa „sufocanta”.
In aceasta etapa este important sa revenim cu curaj catre noi insine, sa ne detasam din relatia care ne preocupa exclusiv si sa ne regasim pasiunile si preocuparile individuale.
Etapa de apropiere autentica
Este etapa in care constientizam si ne asumam dorinta de a face relatia sa functioneze prin efortul si implicarea fiecaruia.
Acum ne masuram compatibilitatea reala si ne pregatim pentru a avea o relatie functionala.
Relatia de cuplu incepe sa fie construita de proiectele comune, de planurile pe care le avem si la care lucram impreuna, constant. Este important sa stim ce ne dorim pentru noi insine, dar si pentru cuplul din care facem parte.
Avantajul acestei etape este iubirea asumata, in care si atunci cand intampinam dificultati, suntem dispusi sa gasim solutii pentru a le depasi, pentru a contribui la o relatie durabila de cuplu.
Responsabilitatea fiecaruia este de a iesi ocazional din confortul oferit de relatie. Revenirea la proiectele individuale, dar si construirea in mod constant a unora comune.
Totodata, indiferent de grijile si de problemelor cotidiene, nu trebuie sa uitam de conexiunea reala, de momentele de intimitate, de momentele in doi, cele departe de rutina.
Astfel, IN TIMP, vom putea avea relatia de cuplu ideala, in care iubim si oferim siguranta, primindu-le si noi la randul nostru.
Foto: Shutterstock.com