7 factori din viata de zi cu zi care iti pot reactiva o trauma din trecut

1
De Mia Nicolescu
27 mai 2022

Realizam uneori ca suntem in pericol la fiecara pas, in orice moment. Realizam ca tot ce am trait in trecut se poate intoarce sub alte forme si ne poate rani cu aceeasi intensitate. Si ne dam seama ca nu avem unde sa fugim, nu avem unde sa ne ascundem, trebuie sa ramanem si sa facem fata.

De cei 7 factori care declanseaza trauma nu avem cum sa ne ferim, insa ii putem tine in frau. Sa ne indreptam atentia rapid spre altceva este primul pas important.

Daca vorbim despre o trauma, este nevoie totusi sa mergem la un psiholog. In timpul sedintelor de terapie invatam cum sa vindecam trauma si cum sa facem fata mai usor factorilor care ne trag inapoi.

Cuvintele lui Charles care au ranit-o pe Printesa Diana: replica lui a traumatizat-o

Sunetele

Sunt anumite sunete sau melodii care te pot intoarce intr-o secunda in trecut. Daca unele dintre ele reusesc sa iti puna zambetul pe chip, la auzul altora, oamenii retraiesc intens sentimentele din momentul care le-a provocat trauma. Pot trece ani de zile pana cand durerea are o intensitate considerabil mai mica, insa socul si intristarea se vor simti din nou.

Oamenii

Atunci cand vrei sa faci pace cu trecutul si sa iti vindeci ranile, se spune ca este important sa ierti si sa fugi. O greseala care te tine ancorata in trecutul dureros si intarzie procesul de vindecare este sa pastrezi legatura cu persoane care au contribuit la ceea ce astazi se simte ca o trauma. Cu toate astea, uneori este suficient sa treaca pe langa tine o figura cu aceleasi trasaturi si sa te rascoleasca.

Factori care declanseaza trauma

Gandurile

Mintea umana poate sa fie cea mai buna arma a noastra, locul nostru sigur, dar si cel mai mare dusman. Gandurile se numara printre factorii care declanseaza cel mai rapid trauma. Atunci cand un gand incearca sa te traga inapoi, indreapta-ti imediat atentia spre altceva. Si, sincer, in ziua de astazi chiar avem multe alte lucruri pe care sa ne concentram ca sa nu mai traim in trecut.

Trauma se mosteneste? 3 motive pentru care este important sa privesti catre istoria familiala

Mirosurile

De cate ori nu ai simtit in aer acel parfum care te-a lovit puternic creandu-ti un mare gol in stomac? De cate ori nu ti s-au inmuiat picioarele si inima ti-a luat-o razna pentru ca ai simtit acel parfum? Poate ca ai zambit atunci cand ai simtit un miros care ti-a adus aminte de copilarie, dar in alte zile probabil te-au incercat sentimente precum melancolie, dezamagire, furie sau tristete.

Locurile

Ca sa vindeci rana, se spune ca face bine sa retraiesti momentul. Unii psihologi apeleaza la hipnoza pentru a duce pacientul in locul si momentul cand totul a inceput. Altii prezinta fotografii sau imagini video si il ajuta pe pacient sa se teleporteze acolo. Iar unii oameni merg chiar ei in acel loc care le-a facut atat de mult rau. Daca trauma nu este vindecata, gandeste-te ca fiecare coltisor din casa sau orasul in care locuiesti ar putea sa te tina legata in trecut.

Stirile, filmele si serialele

Media

Nu doar stirile despre razboi, coronavirus, crime si violuri te rascolesc si iti fac rau. Sunt chiar seriale si filme cu aceasta putere, care pot deschide rani pe care le credeai inchise. Imi aduc aminte cand bunica mea a decedat… Urmaream un serial in care era prezentata viata la tara. Un serial care imi placea la nebunie si la care radeam cu lacrimi. Din ziua in care ea a murit, timp de cateva luni nu am putut sa il mai urmaresc. Plangeam si simteam durere ori de cate ori vedeam o secventa.

Contexte similare

De-a lungul vietii, te vei vedea de multe ori in aceeasi situatie. Poate chiar o situatie de la locul de munca iti provoaca o avalansa de sentimente coplesitoare, iar atunci cand asta se intampla, fa o pauza, iesi in aer liber si pune-ti gandurile in ordine.

Foto: