5 feluri in care sa iti cultivi feminitatea si sa iti redescoperi magia feminina

1
De Irina Constantin
11 iun. 2022

Masculinul si femininul sunt energii prezente in fiecare dintre noi, indiferent de gen. Totusi, societatea actuala si ritmul vietii de zi cu zi ne determina pe noi, femeile, sa stam mai mult in energia masculina, neglijand natura noastra sacra.

Daca vrei sa iti redescoperi energia interioara si sa pornesti in explorarea feminitatii tale, poti incepe cu pasi mici, dar siguri. Exista o serie de practici pe care le poti pune in aplicare zi de zi. Nu este nimic atat de complicat precum crezi. De fapt, vei observa ca este vorba despre lucruri simple, pe care probabil ca le-ai face mai des, daca ai avea mai mult timp.

Explorarea feminitatii: 5 practici pentru a te conecta cu zeita din interiorul tau

1. Acorda-ti timp suficient pentru odihna

Energia masculina este despre a face, in timp ce energia feminina este, mai degraba, despre a fi. Cand lucrezi foarte mult, esti axata pe responsabilitati, decizii, actiune si putere, te afli in masculinitate. Acesta nu este un lucru rau, insa trebuie sa aduci echilibrul in viata ta de zi cu zi.

De aceea, este extrem de important sa iei pauze, sa respiri adanc si sa iti rezervi timp pentru a nu face nimic. Da, ai auzit bine! Ai nevoie de momente in care doar sa respiri, sa te odihnesti si sa te relaxezi, orice ar inseamna asta pentru tine.

2. Conecteaza-te cu alte femei

Explorarea feminitatii este un proces personal. Cu toate acestea, un cerc de femei te poate ajuta enorm sa te conectezi la tine insati, sa intri in energia feminina si sa imparti darurile tale cu alte zeite. Daca suna prea ezoteric, nici macar nu trebuie sa tii cont de aspectele „energetice”. Gandeste-te numai cat de bine iti va face sa petreci timp in compania altor femei si sa vorbiti despre lucrurile care va preocupa.

7 lucruri normalizate de societate, desi sunt extrem de nepoliticoase si deranjante

3. Imbratiseaza-ti senzualitatea

Cand rostesc cuvantul „senzualitate”, multe femei rosesc, gandindu-se direct la sex. Ei, bine, senzualitatea feminina este esentiala atunci cand vrei sa te reconectezi la energia ta autentica.

Aceasta nu trebuie neaparat sa presupuna sex cu un partener, ci simpla concentrare asupra lucrurilor care iti provoaca placere – o sedinta de masaj, o rochie fina de matase si un colier elegant, mirosul unui parfum floral sau o plimbare in parc. Invita aceste lucruri mai des in viata ta!

4. Invata despre ciclicitatea ta si accept-o

Cand isi descopera natura ciclica, multor femei li se schimba viata, la propriu. Chiar daca exteriorul ne-a invatat ca trebuie sa performam tot timpul la fel de bine si ca nu trebuie sa fim niciodata in deficit de energie, realitatea este complet diferita.

Fiecare femeie este o fiinta ciclica – plina de viata si de energie in faza foliculara, senzuala si radianta la ovulatie, sensibila si axata pe interiorizare in faza luteala si in timpul menstruatiei. Invata aceste lucruri despre tine, apoi accepta-le, treptat.

5. Permite-ti sa primesti, nu doar sa oferi

In fiecare zi, oferim cate ceva: atentie, grija, iubire, profesionalism si asa mai departe. Chiar daca a oferi se simte foarte bine in corp, intreaba-te cand a fost ultima oara cand ai primit ceva. Cel mai probabil, daruirea intrece primirea.

Pentru explorarea feminitatii tale, incearca sa primesti mai mult. Atunci cand ti se ofera, spune „da”, cu incredere si entuziasm. Lasa lucrurile sa vina spre tine cu blandete si rabdare!

Foto: