Tot mai multe celebritati isi inchid conturile de social media, si pe buna dreptate – petrecem prea mult timp pe telefon, iar asta ne afecteaza atat sanatatea fizica, cat si pe cea mentala. De exemplu, Lorde a declarat ca a renuntat la retelele de socializare pentru ca nu-i mai functiona creierul cum trebuie. O inteleg perfect – de cand folosesc telefonul constant, uit lucruri si nu ma mai pot concentra la fel de bine ca inainte.
Folosirea telefonului inainte de culcare si la trezire este total neinspirata, spun oamenii de stiinta, pentru ca aceasta activitate ne creste nivelul cortizolului, hormonul stresului.
Iata cateva activitati mai sanatoase pe care sa le alegi in locul telefonului:
1. Scrie-ti gandurile intr-un jurnal
Dupa o zi obositoare, ne inunda tot felul de ganduri contradictorii, care adesea nu ne dau voie sa avem un somn cu adevarat odihnitor. Avem impresia ca timpul petrecut pe telefon ne distrage atentia si ne ajuta sa evadam, insa adevarul e ca ne copleseste si mai mult sistemul nervos – unul dintre motivele pentru care ne simtim mereu obositi. Ce poti face pentru a contracara aceste efecte? Renunta la telefon inainte de culcare si opteaza mai degraba pentru un jurnal in care sa scrii ce te apasa sau motivele pentru care ai fost recunoscatoare in ziua respectiva. Aceasta activitate este ca o mini-sedinta cu un terapeut: iti ia o greutate de pe umeri, te relaxeaza si te pregateste pentru ziua urmatoare.
2. Fa-ti o baie relaxanta
E sezonul perfect pentru a te intoarce la baile calde si relaxante, cu multa spuma. S-a dovedit stiintific ca baile regulate pot ajuta la prevenirea si vindecarea depresiei si anxietatii, pentru ca iti relaxeaza toti muschii si scad nivelul de cortizol.
3. Citeste 20 de pagini dintr-o carte
Cititul e una dintre cele mai benefice activitati de seara: te stimuleaza mental fara sa te agite, iti ofera o evadare din problemele zilnice si promoveaza un somn odihnitor. Fie ca alegi un roman de dragoste sau o carte de dezvoltare personala, indepartarea de telefon iti va face mult bine pe termen lung.
4. Mediteaza
Chiar si o meditatie de 5 minute te va ajuta sa-ti echilibrezi emotiile, sa te relaxezi si sa dormi mai bine. Gaseste-ti o pozitie relaxanta si inchide ochii in timp ce inspiri si expiri la nivel abdominal. Oberva gandurile care te viziteaza si lasa-le sa plece.
Poti incerca de asemenea o meditatie ghidata, special conceputa pentru relaxare si somn odihnitor.
5. Fa-ti un masaj cu ulei aromatizat
Masajul imbunatateste circulatia si relaxeaza muschii. Alege un ulei care sa te ajute sa faci miscari ample de masaj, iar ca aroma bazeaza-te pe lavanda, pentru ca aceasta promoveaza relaxarea. Insista pe zonele in care acumulam tensiune pe parcursul zilei: maxilare, umeri, abdomen. Si masajul talpilor te va relaxa enorm.
Foto: Unsplash.com.