Intr-o lume perfecta, relatia abuziva nu exista si, la fel, nu ar trebui sa existe nici motive pentru care o femeie ramane intr-o relatie abuziva. Insa in lumea in care traim, relatiile abuzive sunt povesti adevarate, iar motivele pentru care o femeie ramane intr-o astfel de poveste sunt triste si dureroase.
De-a lungul timpului mi-am dat seama ca indiferent de imaginea pe care cineva o afiseaza in fata celorlalti, sunt sanse mari ca adevarul sa fie altul. Am intalnit atatea cupluri aparent perfecte, care isi manifestau iubirea in public asa cum eu si iubitul meu nu o faceam si asta starnea in mine gelozie, dar care astazi nu mai au nimic in comun. Am cunoscut atatea femei frumoase, destepte si aparent fericite, care atunci cand mi-au spus povestea pe care o traiau cu partenerul lor, am simtit ca mi se rupe inima in bucati. Asa am ajuns sa inteleg ca doi oameni care nu sunt in echilibru cu ei insisi nu pot avea o relatie sanatoasa.
Si daca pana de curand imi imaginam ca este dureros sa te desparti de cineva cu care ai impartasit atatea, iar in prezent nu mai ai nimic in comun, ca este dureros cand partenerul iti spune ca s-a indragostit de altcineva, ei bine, astazi toate acestea mi se par nimic pe langa adevarul pe care il traieste o femeie abuzata.
Ca este vorba de abuz fizic, abuz verbal, abuz emotional sau psihic, iata 6 motive pentru care o femeie ramane intr-o relatie abuziva. Daca te regasesti sau ai o prietena care se confrunta cu asa ceva, cere chiar acum ajutorul:
CREDE CA ASA ESTE NORMAL
Ca nu exista relatie perfecta stim cu totii. Ca exista certuri in orice relatie, stim si asta. Dar ca toate femeile aflate intr-o relatie sunt abuzate fizic sau verbal… este o mare greseala sa crezi asa ceva. Intr-o relatie sanatoasa, bazata pe iubire si respect, nu exista nicio urma de violenta, de niciun fel.
7 schimbari simple care iti garanteaza o viata mai fericita
SE SIMTE RUSINATA
“Oare ce vor spune ceilalti daca le spun prin ce trec?”, “Decat sa rada lumea de mine, mai bine tac si indur”. Daca a crescut intr-o familie in care mama “nu gresea” cu nimic pentru ca si-ar fi facut de rusine sotul sau familia, atunci femeia abuzata o sa urmeze acest exemplu gresit.
ARE STIMA DE SINE SCAZUTA
Poate ca a fost candva o femeie sigura pe ea, puternica si incantatoare. Insa odata ajunsa in relatia cu un barbat agresiv, toate aceste calitati au palit. Sau poate ca motivul pentru ca a acceptat sa ramana intr-o relatie abuziva este ca niciodata nu a avut incredere in ea si nu s-a iubit suficient.
II ESTE FRICA SA PLECE
Frica de a pleca de langa barbatul care o abuzeaza este unul dintre cele mai intemeiate motive pentru care o femeie ramane sa traiasca cosmarul. Si asta indiferent daca barbatul a avertizat-o ca o sa fie rau daca il paraseste sau crede ea ca asa o sa se intample. Desi este un subiect extrem de sensibil si greu de discutat, o prietena buna, mama sau un psiholog ar trebui sa fie informati de situatia ingrozitoare prin care trece victima.
NU ARE STABILITATE FINANCIARA
Din pacate, banii reprezinta si ei un motiv pentru care o femeie accepta sa fie lovita. Este posibil ca partenerul sa ii bage acest lucru in cap – “De unde o sa mai ai bani?” – sau sa isi formeze singura aceasta idee. Atata timp cat nu este singura pe lume si exista parinti, o sora, rude sau prietene, o femeie nu ar trebui sa se sperie ca nu o sa aiba unde dormi sau ce manca. Dar, stai putin, despre ce vorbim? Eu cred cu tarie in femeia independenta, care nu isi doreste sub nicio forma sa depinda financiar de un barbat.
5 semne clare ca partenerul tau te abuzeaza verbal
ISI IUBESTE PARTENERUL AGRESOR
Iubirea este oarba, asa se spune. Dar chiar atat de oarba incat sa plangi, dar sa taci si sa ramai atunci cand o palma puternica iti loveste chipul si trupul? Sau, altfel spus, atat de puternic poate sa iubeasca o femeie, dar aceasta iubire este bolnavicioasa. Nu a fost niciodata usor sa iesi dintr-o relatie si nu este nici in aceasta situatie, dar singura ta datorie este fata de tine: fugi fara sa mai privesti vreodata inapoi.
Foto: depositphotos.com