7 motive principale pentru care oamenii mint, conform psihologilor

1
De Teodora Tirca
24 feb. 2023

Cu siguranta si tu ai spus macar o minciuna in viata ta – si probabil ca ai fost la randul tau mintita.

Dar de ce o facem? Potrivit expertilor in psihologie citati de MindBodyGreen, oamenii sunt nesinceri din multe motive, dar acestea sunt printre cele mai comune.

Cele 7 motive principale pentru care oamenii mint:

1. Din altruism

Oricat de surprinzator ar parea, cercetarile canadiene din 2022 sugereaza ca una dintre cele mai frecvente motivatii pentru minciuna este altruismul sau cauzele pro-sociale. Acestea sunt minciuni pe care le spunem pentru a-i face pe ceilalti si pe noi insine mai fericiti, cum ar fi sa le spunem copiilor ca Mos Craciun este real (pro-social) sau sa omitem adevaruri care ar rani o persoana (altruism).

2. Pentru a conserva intimitatea

Un alt motiv important pentru a minti, conform cercetarilor mentionate mai sus, este secretul sau confidentialitatea. La urma urmei, uneori pur si simplu nu vrem ca oamenii sa stie anumite lucruri despre noi, iar acest lucru poate duce la minciuni pentru a pastra acele lucruri ascunse. Un exemplu in acest sens ar fi sa o minti pe prietena ta cea mai buna ca nu i-ai mai trimis mesaje acelui tip care te trateaza urat, atunci cand te intreaba daca ai mai auzit vreo veste de la el.

3. Pentru a-si apara imaginea

Potrivit studiului, evitarea evaluarii negative este un alt motiv frecvent pentru a minti. Dupa cum terapeutul Megan Bruneau spune pentru MindBodyGreen, unii oameni vor minti pentru a evita sa se simta vulnerabili sau expusi, sau pentru a evita rusinea care vine cu acea expunere. Aici intra minciunile in legatura cu ceva ce consideri rusinos sau cele prin care iti exagerezi propriile realizari.

Motivul surprinzator pentru care ai un libido scazut

4. Pentru a evita pedeapsa sau consecintele

Uneori oamenii mint pentru a evita represaliile. Potrivit psihologului si consilierului de relatii Margaret Paul, Ph.D., oamenii mint adesea „pentru ca le este teama sa nu fie judecati sau parasiti de cealalta persoana. Sau pentru a nu infuria pe cineva”. De exemplu, cand erai adolescenta ii spuneai mamei tale ca ai facut un anumit lucru pe care ti l-a cerut, chiar daca nu l-ai facut. Sau ii spui partenerului ca nu ai inselat niciodata, chiar daca ai facut-o.

5. Compulsiv sau din nepasare

Oamenii nu au intotdeauna un motiv real pentru a minti. Desi studiul observa ca acest lucru nu este la fel de comun ca motivele anterioare, exista intr-adevar mincinosi compulsivi. Potrivit lui Bruneau, mincinosii compulsivi tind sa minta pentru ca se tem ca adevarul le va aduce judecata sau respingere. „Oamenii care mint din acest motiv au de obicei convingerea ca nu sunt iubiti sau demni de iubire si astfel incearca sa-si gestioneze imaginea (si in cele din urma, sentimentele de vulnerabilitate) prin minciuna”, explica ea.

4 zodii care vad intotdeauna ce e mai bun in oameni

6. De placere

Pe langa mincinosii compulsivi, exista oameni care obtin un fel de placere sau bucurie din minciuna si manipularea oamenilor. „Acesti oameni mint in fiecare zi. Sunt dependenti de asta”, spune Paul, adaugand: „Face parte din stilul lor de viata – sociopatii mint tot timpul”. In astfel de cazuri, explica Paul, mincinosii au o senzatie de extaz atunci cand ii manipuleaza pe ceilalti. El tine totusi sa mentioneze ca acesti oameni sunt rari.

7. Pentru a castiga ceva

Evident, uneori oamenii mint pentru a-si atinge un scop. De exemplu, minti la interviul de angajare pentru a obtine un job nou. Sau minti in legatura cu pasiunile tale la intalnirea cu un potential partener, pentru a sugera ideea de compatibilitate. Potrivit lui Bruneau, „oamenii sanatosi vor prezenta minciuni orientate catre obiective din cand in cand”, adaugand: „Cine nu a dat din cap afirmativ cand a fost intrebat daca se incadreaza la reducerea pentru studenti?”.

Foto: depositphotos.com