Exista multe persoane care se dau in vant dupa filmele horror sau thriller. Cu toate acestea, pentru o persoana anxioasa, aceste filme pot reprezenta mai mult decat un hobby. Aceste filme pot reprezenta chiar o “terapie”, o metoda prin care o persoana anxioasa reuseste sa gestioneze mult mai bine ceea ce simte. Cum este posibil acest lucru? Iata explicatia!
6 indicii ca tu si partenerul tau aveti nevoie de terapie de cuplu
O distragere relaxanta
Cel mai probabil, cand te gandesti la o persoana anxioasa, nu ti se pare natural ca aceasta sa isi doreasca sa se expuna la si mai multe lucruri infricosatoare. Cu toate acestea, filmele horror sau thriller reprezinta o distragere de la problemele sau temerile pe care le resimte o persoana anxioasa. Cu totii stim cum o persoana care sufera de anxietate este prinsa in griji legate de familie, loc de munca, finante, sanatate sau relatii. In general, persoana in cauza are probleme sa ramana ancorata in prezent. De ce? Pentru ca se gandeste foarte mult la trecut, la greseli pe care le-a facut sau ce ar fi putut face mai bine. Intriga unui film infricosator reprezina o metoda facila de a distrage atentia. Pur si simplu, filmul este atat de captivant incat impiedica persoana respectiva sa se gandeasca la alte griji sau probleme. Ba chiar o ajuta sa se relaxeze.
Anxietatea este validata
In filmele de groaza, anxietate reprezinta un sentiment cat se poate de valid si de normal. Intr-un articol din publicatia Huffpost, Elias Aboujaoude, profesorul de psihiatrie de la Universitatea Stanford, sustine ca „Exista o oarecare satisfactie, poate chiar usurare, in confirmarea ca lumea este un loc periculos, care produce anxietate”. Acestea fiind spuse, persoana anxioasa simte ca nu este singura. In mod paradoxal, este linistitor ca aceasta sa stie ca este o persoana normala si ca lucrurile ar fi putut fi mult, mult mai grave.
8 motive pentru care te simti atat de emotiva si ce poti face pentru a gestiona situatia
Sentimentul de control
Da, persoana care sufera de anxietate gaseste un sentiment de control si de siguranta atunci cand vizioneaza un film horror. Mai exact, persoana anxioasa poate gestiona situatia. Daca simte ca este prea mult, are oricand posibilitatea sa isi ofere o pauza. Poate chiar sa opreasca vizionarea sau sa deruleze la finalul filmului. Acest sentiment poate fi unul care ofera confort, mai ales atunci cand persoana in cauza simte ca viata ii scapa de sub control. Acelasi lucru este valabil, bineinteles, si in cazul lecturii. O persoana care citeste carti infricosatoare poate oricand sa sara direct la final.
Terapie prin expunere
Potrivit unui studiu desfasurat in anul 2012 la Universitatea Westminster, adrenalina creste atunci cand oamenii vizioneaza filme horror sau thriller. Mai cu seama, cu ajutorul acestor filme, o persoana care se confrunta cu anxietate poate beneficia de “terapie prin expunere”. Din nou, aici intervine senzatia de control: persoana in cauza alege cat de mult se expune. In continuare, aceasta resimte simptomele anxietatii: inima care bate mai tare, tremurul, transpiratia. Se obisnuieste cu modul in care corpul reactioneaza. Iar daca este prea mult, se poate retrage oricand.
Foto: depositphotos.com