Primul Craciun alaturi de iubitul tau? 5 sfaturi utile care te scapa de emotii

1
De Irina Constantin
6 dec. 2021

Sunteti impreuna de cateva luni si urmeaza perioada sarbatorilor de iarna? Cel mai probabil, ai tot felul de ganduri si de emotii…

Primul Craciun cu iubitul este un eveniment cu totul special, dar care poate cauza si multa anxietate. Cum o sa fie? Cum o sa va impartiti timpul? Ii vei cunoaste parintii? Dar el pe ai tai? Oare parintii vostri se vor intelege bine la masa festiva? Atat de multe intrebari!

Pentru a scapa macar de o parte dintre emotii, citeste sfaturile de mai jos, respira adanc si relaxeaza-te. Totul va decurge minunat.

5 sfaturi pentru ca primul Craciun cu iubitul tau sa fie magic si lipsit de momente ciudate

1. Discutati relaxat despre daruirea cadourilor

Stii acel moment cand unul dintre parteneri ofera un cadou foarte scump sau cu o valoare sentimentala imensa, iar celalalt daruieste o pereche de sosete cu reni? Da, de acord, nu este prea placut – pentru niciunul dintre ei!

De aceea, este important sa discutati despre cum vede fiecare dintre voi obiceiul cadourilor de Craciun. Nu trebuie sa fie o conversatie serioasa, sobra si incomoda. Puteti discuta spontan sau poti cere mici indicii, pentru a-ti da seama in mod subtil ce pareri are iubitul tau.

Cum iti dai seama ca persoana cu care urmeaza sa iesi la o intalnire este narcisista

Poate ca este obisnuit sa primeasca daruri practice si utile, valoroase, sau poate ca prefera un cadou simbolic, dragut si sentimental, fara sa conteze daca este practic sau nu. Poate ca adora sa gaseasca darurile sub brad sau poate ca se asteapta sa faceti schimb de cadouri imediat ce va intalniti.

In functie de ceea ce prefera, probabil se asteapta sa primeasca ceva similar. Oricare ar fi cazul, nu iti fie teama sa deschizi subiectul. Este spre binele vostru!

2. Pastrati obiceiurile importante ale fiecaruia

Inainte sa fiti impreuna, fiecare dintre voi avea cateva obiceiuri preferate de Craciun. O cina in familia extinsa, o iesire festiva cu prietenii in oras sau, poate, o zi petrecuta la bunicii de la tara.

Pentru a avea un Craciun placut impreuna, incercati sa va respectati traditiile si, dupa caz, sa va integrati in ele sau sa il lasati pe partener sa le continue asa cum ii place. Din nou, comunicarea este cheia!

3. Construiti-va propriile obiceiuri de cuplu

Chiar daca fiecare are obiceiurile sale, este foarte important pentru relatia voastra sa aveti mici traditii comune. Nu trebuie sa fie ceva maret. Poate fi vorba despre un city break la targurile de Craciun de prin Europa, o cina romantica in localul vostru preferat sau, pur si simplu, o seara anume dedicata urmaririi unui serial si savurarea unei felii de cozonac, alaturi de un pahar de vin.

Voi decideti ce vi se potriveste cel mai bine!

4. Cunoasteti-va reciproc prietenii si familia

Fiecare dintre noi are o poveste unica de familie. Unii sunt foarte atasati de parinti si ii viziteaza cat de des pot, altii sunt mai detasati si nu pun atat de mult pret pe timpul petrecut impreuna cu rudele de sarbatori.

In egala masura, poate ca tu tii foarte mult la prietenii tai si vrei sa ii ai alaturi la masa festiva, in timp ce partenerul se intalneste cu gasca doar de Anul Nou.

Oricare ar fi cazul, este esential sa vorbiti despre aceste lucruri, sa va exprimati sincer dorintele si nevoie, iar apoi sa fiti deschisi la a cunoaste persoanele importante din viata partenerului.

5. Profitati de Craciun pentru a va cunoaste si pentru a va conecta mai bine

Craciunul este un prilej de bucurie, dar si de rememorare a traditiilor si a amintirilor. Pentru a va conecta din ce in ce mai mult si pentru a-l intelege pe celalalt, organizati o seara de povesti.

Faceti un ceai fierbinte, pregatiti biscuiti si o paturica, apoi uitati-va impreuna la poze de la Craciunurile trecute si povestiti ce inseamna pentru voi aceasta perioada. Va va ajuta enorm sa fiti cat mai empatici si cat mai conectati la partener!

Foto: depositphotos.com