Odata iesiti, ne-am luat cu treaba. De-a lungul timpul, diferitele profesii dezvoltate au devenit parte integranta a identitatii noastre.
Asa ne si prezentam, nu? Cand vorbim despre noi nu spunem ce aroma de inghetata ne trezeste simturile si nici care este anotimpul nostru preferat. Spunem cu ce ne ocupam: avocat, medic, inginer, bagator in seama. Totul are legatura cu activitatea de a “face” ceva.
Insa ce se intampla cand drumul croit la un moment dat nu se mai potriveste cu dorintele din prezent? Cand titlul de langa numele tau nu mai are de a face cu modul in care te vezi pe viitor, creierul si inima ta se aliniaza si zic la unison: schimbare!
De unde incepi procesul de reorientare profesionala daca tot ce stii este ca vrei ceva nou? Iata ce poti lua in considerare atunci cand te gandesti la o a doua cariera.
Sursa nemultumirilor
Ce rost are sa-ti dai lumea peste cap fara sa stii exact de ce faci asta? Gandeste-te la tot traseul tau profesional de pana acum si incearca sa vezi ce a stat la baza deciziei initiale. Ai ajuns in profesia asta pentru asa au vrut parintii tai, era la mare cerere acum cativa ani sau credeai ca o sa te implineasca cu adevarat?
Oricare ar fi motivul, trebuie gasita sursa. Numai asa poti stii daca urmatorul pas spre altceva e necesar.
Daca insasi natura jobului iti aduce cea mai mare neplacere si nu mai rezoneaza cu intentiile tale, astfel incat te gandesti cu mahnire sau anxietate la ziua de lucru ce urmeaza, atunci o schimbare e necesara. Pentru tine, sanatatea ta fizica si emotionala, pentru insasi calitatea vietii.
Daca luni dimineata cand suna alarma iti vine sa plangi la gandul ca iar te intorci la job, trebuie sa iei atitudine. Stresul si sentimentul constant de burnout fac victime reale.
Daca nu are legatura cu domeniul si responsabilitatile tale de zi cu zi, ci mai degraba ai vrea un alt program al orelor de lucru, un salariu mai mare, etc, atunci trebuie gasite alte rezolvari.
Evaluarea intereselor, pasiunilor si abilitatilor tale
Vezi ce au toate astea in comun. La intersectia celor 3 se poate gasi raspunsul pe care-l cauti legat de ce alt drum sa alegi mai departe. Conform lui Albert Bandura, “ai performanta pentru ca iti place ce faci dar iti place si pentru ca ai performanta”, asa ca mare grija la nuantele care conteaza pentru tine.
Cautarea activa de idei
Conform unui studiu, 85% dintre meseriile care vor exista în 2030 nu s-au inventat încă. Deci nu exista limita in privinta ideilor pe care le poti avea despre propria dezvoltare.
Poti incepe cu niste pasi marunti si ceva mai siguri. Vezi daca te poti muta pe ceva conex cu domeniul in care deja activezi, care ti-ar satisface dorinta de schimbare.
Daca nu, gandeste-te la oportunitati diferite si pune in balanta si ce ti-ar trebui ca sa accesezi asemenea posturi: o noua facultate, certificari sau cursuri, mutari in alt oras, etc.
Renunta la ideile preconcepute
Daca joburile de azi sunt din ce in ce mai flexibile, de ce insisti sa ramai blocat in idealul tau profesional de acum 10, 15 ani? Deja ne putem astepta ca oamenii sa aiba mai multe cariere pe parcursul vietii. Vorba aceea, nici pensionarea nu mai e ce a fost!
Trebuie sa te gandesti cum ai vedea tu conceptele clasice gen angajator, antreprenor, program de lucru si vezi cum le poti adapta la noile tale dorinte.
5 greseli de cariera pe care trebuie sa le eviti cu orice pret
Dezvoltare continua
E greu sa fii mereu tipul cel nou, sau sa fii studentul etern care incepe a 3-a facultate la 37 de ani. Este si mai dificil daca in timpul asta, jonglezi noua oportunitate de job odata cu programul incarcat al familiei tale. Nu-ti mai vine sa-ti asumi riscuri ca la 20 de ani, cand erai fara griji si poate… fara rate la case.
Nicio schimbare de genul nu vine peste noapte. Statutul tau de parinte sau problemele varstei sigur o sa-si spuna cuvantul. Insa asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la visul tau.
Cariera si familie, chiar le putem avea pe toate?
Trebuie sa ai un plan. Incepi un curs, te duci la niste workshopuri, faci pasi catre recreionarea traseului tau profesional. Nu sugerez sa-ti dai demisia fara o viziune clara sau un inceput stabil. Preocupa-te de dezvoltarea ta, pe toate planurile. Chiar si un hobby se poate transforma in business.
Curaj
Din statutul de jurist tocilar care nu a profesat vreodata la cel de expert in marketing online cu o pasiune enervanta pentru scris, va spun ca se poate.
Calitatile noastre transferabile in mai multe domenii ne fac trecerea mai usoara. Nu inlocuiesc munca si efortul depuse in afara orelor de program. Nici emotiile pe care le simti cu fiecare nou inceput. Dar atractia pentru nou si pasiunea sincera pentru a construi ceva mai aproape de sufletul tau o sa-ti dea putere sa incerci. De mai multe ori daca e nevoie!
Tot ce stiu sigur pe lume este ca nu vreau sa mai treaca inca 10 ani si sa regret tot ce puteam face in timpul asta doar pentru ca m-am convins pe mine ca e prea tarziu pentru un nou inceput. Acum aveam deja 10 ani de experienta intr-un alt domeniu daca ma apucam din timp. Pe tine ce te tine in loc?
Ce sa faci in primele 3 luni la job ca sa fie totul bine
Foto: Shutterstock.com