Cele mai multe relatii incep atunci cand partenerii descopera ceea ce ii uneste. E firesc – mai intai cauta sa vada ce au in comun, apoi isi stabilesc aceleasi obiective si cauta sa le indeplineasca. Dar desi se spune ca cine se aseamana se aduna, partenerii sunt, totusi, diferiti. Iar pe masura ce relatia avanseaza, ei se mai schimba, au alte asteptari, descopera noi tinte si valori, dar si noi diferente in loc de asemanari.
Stii bine ca in orice relatie pe termen lung apar discutii dure. Sunt dispute serioase, in care te afli pe o pozitie total opusa fata de cea a partenerului tau, cand te simti in defensiva, furioasa sau tematoare ca lucrurile ar putea lua o turnura periculoasa.
MindBodyGreen prezinta cateva exemple clasice care se pot afla la originea unei discutii foarte dificile: Megan si Matt au convenit de la inceput ca nu vor copii. Dar intr-o zi, Matt a realizat ca s-a razgandit: nu numai ca isi doreste un copil, dar se gandeste la mai mult. Si cu cat evita subiectul, cu atat dorinta lui creste.
Jen si Paul au fost monogami in ultimii ani. Dar cu trecerea timpului, ea a inceput sa simta ca mariajul lor stagneaza si viata lor sexuala a devenit plictisitoare. Dupa ce a luat masa cu o prietena care i-a marturisit cat de libera se simte intr-o relatie deschisa, Jen a devenit atrasa de aceasta idee, insa se teme sa discute cu Paul pe tema asta.
Cum sa porti astfel de discutii dificile fara sa-ti compromiti relatia?
Care este secretul care te ajuta sa deschizi un dialog care se anunta incins fara sa-l ranesti pe celalalt si fara sa ai de suferit cand e vorba despre ceva dureros si potential periculos pentru stabilitatea voastra si pentru starea voastra de bine?
Probleme de cuplu? 5 reguli de aur pentru a depasi un conflict major
Ca si alte aspecte ale unei relatii, aceasta latura necesita cateva aptitudini care pot fi dobandite invatand. Terapeuta Linda Carroll le numeste „centura neagra a relatiei”. Sunt cinci pasi care te ajuta sa porti discutii dure, scrie ea, si cu cat ii exersezi mai des, cu atat va fi mai usor pentru tine si partenerul tau sa aveti dezbateri pe teme dificile.
1. Ocupa-te de tine mai intai
Considera ca ceea ce vei avea de spus va fi greu de suportat pentru partenerul tau. In loc sa incerci sa-ti justifici punctul de vedere, mai bine revizuieste-ti motivele pentru care dialogul vostru va fi dureros pentru el. Cu alte cuvinte, porneste dintr-un punct de empatie cu partenerul, in loc sa cauti o justificare pentru punctul tau de vedere. Imagineaza-ti ca va fi deranjat si ca te va invinovati. Va trebui sa tragi aer in piept si sa ramai ferma pe pozitie.
2. Alege tonul potrivit
Incepe cu o invitatie pentru a discuta atunci cand amandoi veti avea timp si nu veti fi stresati din cauza serviciului. Porneste discutia intr-un mod pozitiv, pe un ton calm. Spune-i cat de importanta este relatia voastra pentru tine si da-i de inteles ca trebuie sa vorbiti despre ceva serios care va fi greu de auzit, dar ai nevoie de parerea lui. Explica-i punctul tau de vedere. Nu uita ca atunci cand va auzi ce ai de spus, partenerul se va simti alarmat si va lua o pozitie defensiva: sarcina ta este sa mentii echilibrul in aceasta discutie.
3. Spune-i adevarul fara sa-l presezi sa fie de partea ta
Nu uita ca o relatie inseamna angajament fata de celalalt. Trebuie sa-i lasi spatiu, chiar si atunci cand exista un inconvenient. Altfel spus, trebuie sa fii deschisa la punctul de vedere al celuilalt la fel cum esti la al tau.
4. Gandeste-te la ceea ce spune partenerul tau
Gandeste-te la cuvintele lui si fa-l sa simta ca-i intelegi punctul de vedere. Si ca acesta conteaza. Lasa si tu de la tine, da-i timp si asigura-l ca sentimentele si gandurile lui conteaza pentru tine. Aminteste-i ca dragostea ta si devotamentul tau pentru relatia voastra nu s-au schimbat.
5. Cere ajutorul cand ai nevoie
Uneori, cu toate pregatirile, nu poti impiedica o discutie care escaladeaza si nu reusesti sa nu-ti faci partenerul sa se simta ranit, furios sau defensiv. Daca intri intr-un blocaj care dureaza mai mult de cateva zile si simti ca nu mai gasiti usor drumul unui spre celalalt, atunci cere ajutorul unui specialist, al unui antrenor sau mentor, recomanda Linda Carroll.
Exersarea acestor pasi te va ajuta sa fii pregatita atunci cand va veni momentul unei discutii serioase care va poate rascoli pe amandoi. Nu astepta pana cand ai de dat acest test! Invatand sa asculti si sa empatizezi cu celalalt vei putea sa transformi o discutie dificila intr-o operatiune de succes.
Foto: Getty Images.