Suntem deja la curent cu trendul „Doctor Google”, adoptat de tot mai multe persoane trecute de varsta a treia, pentru care, din motive doar de ei stiute, autodiagnosticarea facuta in urma unor cautari rapide pe Google este mai relevanta decat parerea unui medic, primita in urma unui control. Astazi, insa, luam parte la aparitia unui nou trend, de aceasta data in randul tinerilor – „Doctor TikTok”.
12 curiozitati despre comportamentul uman dezvaluite de un psiholog pe TikTok
Cunoscuta si mult indragita platforma de socializare TikTok, renumita pentru clipurile video de 15 secunde despre aproape orice subiect care iti trece prin minte, a primit aprecieri pentru faptul ca s-a transformat intr-o rampa de lansare pentru discutii importante despre sanatatea mintala, in special in randul tinerilor, oferindu-le astfel sansa sa invete despre diferitele tulburari de sanatate mintala si sa obtina sprijin de la persoanele care trec prin aceeasi situatie.
Discutii despre tulburi psihice pe TikTok
Totul in regula pana aici. In ultimul an, insa, TikTok a devenit locul in care adolescentii si tinerii isi stabilesc singuri diagnosticul in ceea ce priveste sanatatea mintala. Autismul, tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate (ADHD), tulburarea borderline, tulburarea de identitate disociativa (DID), tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) si sindromul Tourette sunt sunt doar cateva dintre problemele mintale pe care acestia si le diagnosticheaza singuri.
Acest trend reprezinta o problema uriasa si pune chiar in pericol vietile adolescentilor. In primul rand, sa iti pui singur un diagnostic este total gresit. Pentru orice tip de tulburare psihica se consulta un specialist si se urmeaza un tratament sau se incep sedinte de terapie. In al doilea rand, desi sunt multi care publica pe TikTok informatii folositoare despre problemele de sanatate mintala, sunt in acelasi timp multi care ofera informatii eronate. Prin urmare, tinerii se vad nevoiti sa creada pe cine vor sau pe cine nimeresc.
“Retelele de socializare reprezinta o prima linie de informatie pentru un grup demografic urias. Multi membrii ai generatiei Z verifica retelele sociale mai mult decat stirile, ceea ce face ca informatiile primite acolo sa fie extrem de valoroase”, explica Akua Boateng, PhD, psihoterapeut autorizat din Philadelphia.
“Iar pentru unii tineri, TikTok-urile despre sanatatea mintala pot fi primele informatii primite si discutii la care iau parte despre sanatatea mintala, mai ales daca despre aceste subiecte nu se vorbeste acasa sau la scoala”, adauga Dr. Boateng.
5 filme socante care iti arata ce inseamna sa te confrunti cu o boala mintala
Consulta un medic daca simti ca ai o problema
“Pericolul, atunci cand iti pui singur un diagnostic pentru ca simptomele tale se asemanau cu cele pe care altii le-au descris pe TikTok, este ca in cele mai multe cazuri diagnosticul sa fie total gresit”, avertizeaza John F. Tholen, PhD, psiholog cognitiv din Seal Beach, California și autor al cartii Focused Positivity: The Path to Success and Peace of Mind.
“Exista o mare diferenta intre a experimenta simptome si a avea o tulburare reala”, adauga Dr. Tholen. “Daca banuiti ca ati putea avea o afectiune psihica, cel mai bun pas este sa cautati o confirmare profesionala.”
Foto: Unsplash.com