Am incercat balsamul leave-in reparator de la Olaplex: rezultate dupa 3 luni de folosire

1
De Teodora Tirca
18 aug. 2021

Gama de ingrijire a parului de la Olaplex este special creata pentru hairstylisti, care o folosesc in saloanele lor. Produsele sunt disponibile de cativa ani buni si in magazine.

Eu le-am gasit in magazinele Sephora, de unde am cumparat samponul, balsamul si tratamentul reparator leave-in, despre care am auzit numai lucruri bune.

Astazi vom vorbi despre balsamul leave-in Bond Smoother No. 6, dar mai intai vreau sa-ti spun cate ceva despre parul meu. L-am decolorat partial acum un an, cand mi-am facut un balayage, si am observat ca schimbarea mea de look a avut consecinte: parul a devenit mai fragil si mai uscat, mai ales spre varfuri. L-am tuns de cateva ori de atunci, insa imi doresc din nou par lung, asa ca m-am gandit sa apelez la un tratament profesional, care sa-l repare astfel incat sa nu fie nevoie sa tai mult din lungime.

Olaplex Bond Smoother No. 6 a tot aparut in recomandarile influencerilor de beauty, asa ca am vrut sa-i dau o sansa – mai ales ca gama Olaplex este celebra pentru ingrijirea parului vopsit sau decolorat.

Iata ce promite acest balsam leave-in: „Crema reparatoare fara clatire pentru coafare No. 6 de la Olaplex hidrateaza si protejeaza parul, eliminand aspectul electrizat.

Aceasta crema de netezire concentrata este potrivita pentru toate tipurile de par, chiar si pentru cel vopsit sau tratat chimic. Formula cremei No. 6 fortifica, hidrateaza, netezeste, elimina aspectul electrizat si imblanzeste firele rebele timp de 72 de ore.

Fara sulfati, ftalati, parabeni, gluten”.

145 lei, sephora.ro

Experienta mea cu Olaplex Bond Smoother No. 6

Nu regret achizitia, este intr-adevar un produs profesional care face ceea ce promite. Iti face parul sa miroasa a SPA de lux, este usor de aplicat gratie texturii lejere, nu incarca parul atunci cand este folosit corect si netezeste eficient firele rebele (de care nu duc lipsa).

Ce fond de ten sa folosesti atunci cand nu vrei sa se vada ca porti machiaj

Chiar de la prima folosire, am observat ca parul meu este mai matasos, se descurca mai usor, iar procesul de coafare a devenit mai rapid, cu rezultate mai apropiate de cele de la salon. In plus, coafurile mele (bucle sau indreptat cu placa) au inceput sa reziste mai mult.

Dupa aproximativ o luna de folosire am observat ca parul nu mai era la fel de uscat spre varfuri. Chiar si suvitele decolorate arata foarte bine, iar aspectul general este unul de par sanatos si puternic. Incet-incet, recuperez lungimea pe care mi-o doresc.

Cum se foloseste?

Balsamul fara clatire de la Olaplex se aplica in cantitati mici pe parul uscat sau umed, de la jumatatea parului spre varfuri, apoi se coafeaza ca de obicei. Trebuie sa pun accentul pe „se aplica in cantitati mici”, pentru ca eu am facut greseala sa aplic prea mult produs si nu mi-a placut rezultatul final.

Acum am par mediu/lung si o cantitate cat un bob de mazare este suficienta. Pentru ca am scalp gras, aplic produsul doar pe varfuri, pe parul umed.

Il folosesc si pe parul uscat, atunci cand vreau sa netezesc firele rebele, in cantitati extrem de mici. Masez produsul in palme, apoi il aplic delicat in zonele cu fire rebele si pe varfuri.

Am incercat crema de ochi cu vitamina C de la Drunk Elephant: Rezultate dupa 2 luni de folosire

Recomand?

Da! Este un produs excelent pentru ingrijirea parului, mai ales daca obisnuiesti sa te vopsesti sau ai par uscat, casant.

Foto: Instagram/Sazan Hendrix