Am incercat fondul de ten accesibil True Skin de la Catrice – cum se comporta pe parcursul zilei

1
De Teodora Tirca
30 ian. 2022

Catrice e acel brand accesibil de make-up care nu ma dezamageste, asa ca am vrut sa incerc si acest fond de ten cu rezistenta indelungata.

Am folosit multa vreme (si mi-a placut) un alt fond de ten al brandului – HD Liquid Coverage. Pentru un pret foarte accesibil, acesta oferea acoperire mare, rezistenta imbatabila si un finish natural, semi-mat.

True Skin este, potrivit brandului, varianta hidratanta, insa care ofera in acelasi timp rezistenta si o acoperire medie construibila. Este formulat cu acid hialuronic si extract din seminte de pepene verde, pentru a-i conferi tenului un aspect luminos, hidratat.

33 lei, notino.ro

Experienta aplicarii

Fondul de ten True Skin care o consistenta cremoasa si trebuie blenduit destul de rapid, pentru ca altfel tinde sa se „seteze” si sa fie mai greu de manevrat. Daca te misti rapid, vei obtine un efect natural si uniform. Eu il intind cu degetele sau cu un beauty blender usor umezit – aplicarea cu pensula nu mi-a placut la fel de mult. Formula nu mi se pare atat de lejera precum credeam, iar acoperirea e mai mare decat ma asteptam – ceea ce nu ma deranjeaza.

Am incercat serumul cu acid hialuronic si peptide Thirst Trap Juice de la Wishful: rezultate dupa doua saptamani

Aplicat in doua straturi subtiri, acest fond de ten iti va oferi o acoperire mare  – in cazul meu a acoperit inclusiv cicatricile post-acnee si roseata. Daca ai cearcane pronuntate, va trebui sa folosesti un concealer separat pentru a le acoperi, insa pentru un fond de ten de zi cu zi chiar m-a impresionat. Daca ai ten foarte uscat, ar putea accentua textura, asa ca iti recomand exfoliere si o masca hidratanta inainte de aplicarea acestui produs. Finish-ul nu este atat de luminos pe cat ma asteptam, in cazul meu are un aspect semi-mat.

Sa vorbim despre rezistenta

Asa cum ma asteptam de la Catrice, nu am fost dezamagita la capitolul rezistenta. A rezistat cu brio de dimineata pana seara, in ciuda purtarii mastii de protectie. Transferul pe masca a fost minim, iar aspectul machiajului a ramas satisfacator pe parcursul intregii zile.

Am auzit lucruri bune si despre concealerul din aceeasi gama, pe care abia astept sa-l incerc. Tu ai incercat produsele Catrice?

Foto: Instagram/@jenniferczeczor